Exercițiu de imaginație..

Ca să fii fericit trebuie să înveți să te bucuri de lucruri simple. Dacă ai simțul ăsta înnăscut, ca mine, atunci te poți considera norocos.
Pentru că sunt mai visătoare în ultima vreme ( atunci când îmi permit să mă gândesc și la altceva în afara de licență și examene ), în seara asta am făcut un exercițiu de imaginație. E drept că și mentorul meu a știut să pună punctul pe I și să mă facă să intru fix în starea de care aveam nevoie ca să mă gândesc la lucruri frumoase.
Pe scurt, treaba stă cam așa: cum ar fi dacă te-ai trezi în urma cu câțiva ani? Să zicem 3, 5 ani? Ai schimba multe din viața ta? Eu una am ajuns la concluzia că deși am momente când nu îmi convine chiar totul, per total sunt mulțumită. În momentul de față nu aș schimba nici măcar o secundă din viața mea. Aș lăsa lucrurile să decurgă după cursul lor firesc, aș face fix aceleași greșeli și drăcovenii. Pentru că acum sunt fericită și sper că voi sfârși tot așa.
De exemplu, deși cred că spun zilnic că dacă aș putea da timpul înapoi nu aș mai face aceeași facultate ( din cauza sistemului, dezorganizării, bla bla ), când privesc în spate îmi dau seama că nu a fost dracul atât de negru și că altfel nu aș fi cunoscut atâția oameni minunați, de care să mă apropii .
Și tot cu ocazia asta mi-am adus aminte de un moment special din viața mea, pe care îl păstrez în suflet și memorie de parcă ar fi fost ieri. Am dormit cu bunica până pe la vârsta de 7 ani. Într-o dimineață ( aveam vreo 4-5 ani ), m-am trezit iar ea era lângă mine croșetând, așteptând să mă trezesc. Făcea asta în fiecare zi, însă atunci am simțit mai mult ca niciodată că sunt fericită. Afară era soare, ea era lângă mine și am avut sentimentul ăla de bine, de protecție și căldură. Atunci m-am ridicat și i-am spus că aș vrea să se oprească timpul în loc și să fiu mereu la fel de fericită ca atunci. E drept că am surprins-o , am primit în schimb un : " Bată-te norocu` să te bată, fetița mamii! " și un zâmbet sincer.
De atunci, de fiecare dată când mi se intâmplă ceva urât ma gândesc la momentul ăla. Închid ochii și sper ca totul să nu fi fost decât un vis luuung și că eu mă voi trezi din nou fetița de 4-5 ani, care doarme fericită în patul ei, cu bunica alături.
Dacă norocul m-a bătut sau nu, rămâne de văzut. Dar eu cred în cuvintele spuse din inimă. Ah, și bonus, ceva vechi dar drăguț. Cum ar fi, dac-ar fi...

Cinemagia.

În ultima vreme nu duc lipsă de peripeții. Cum majoritatea sunt de bine și de ținut numa` pentru suflețelul meu mic și negru, o să vă împărtășesc noile mele experiențe cu filmele.
De ceva timp mă țineam să experiementez Imax-ul. Am ales drept cobai Alice in Wonderland. Trebuie să recunosc că mi-a picat puțin fața când am văzut cât de mare era ecranul deși știam dinainte la ce să mă aștept. Până și ochelarii mi s-au părut mai culeanu ( mai puțin cul a fost că scaunele nu aveau suport de pahar. )
Înainte de film, un nene ne-a vorbit despre minunățiile tehnologiei 3d și despre cât de cool și unic e Imax în România. Când a început filmul, deja plescăiam mulțumită și așteptam să mă pierd în basm si în ochii de nebun ai lui Madhatter. Dupa vreo 15 minute de film, se aprind luminile și imaginea se blochează. Sala a început a fremăta, dar nenea naratoru` de la începutul filmului ne-a asigurat că nu durează decât 5 minute și că își cer scuze pentru neplăcere. Buuun. Cele 5 minute trec, filmul se reia, dar bineînțeles că nu de unde rămăsese, ci undeva după. S-a înghițit în sec și s-a trecut mai departe.
Nu o să detaliez tot, însă povestea s-a repetat de 4 ori. De 4 ori aceeași scuză, de 4 ori s-a sărit peste scene din film. E drept că a patra oară nenea a spus că la ieșire ne vom recupera banii, și așa a fost. Pe lângă banii înapoiați, am primit și un voucher cu o invitație moca la orice film ( mai puțin la imax, no shit ), în orice zi, la orice oră.
Ieri fiind mai liberă, am onorat invitația. Filmul ales a fost : " The clash of titans " ( evident nu l-am ales eu, dar a fost drăguț în final și eu am rezistat eroic :D ). Doar că nici de data asta nu am avut parte de relax total cum speram, pentru că subtitrarea nu se vedea. Noroc cu un om bun care s-a dus să se plângă în numele nostru și lucrurile au revenit la normal după vreo 10 minute de film. Las` la o parte că în fața mea s-a așezat un băiat cu capul uriaș și că un altul îi citea subtitrarea copilului, destul de tare, măcar m-am distrat.
Daaaaar mi-e teamă de ce s-ar putea întâmpla la următorul film, care aș vrea să fie " Eu când vreau să fluier, fluier ". Să aștept să îl văd acasă sau să mă risc să dau din nou piept cu cinemagia? Greu.

Define purfect.

That`s my dream. What about yours?

Feedback.

Prima oară am auzit de " feedback " prin clasa a zecea și mi s-a părut un cuvânt cool și revelator. Participam la un curs-training pentru puștani, ținut de Răzvan Crișan ( pe care l-am revăzut de curând la un festival de short movies și mi se pare la fel de tare ) și căscam urechile și ochii la tot ce ținea de arta negocierii. A fost o experiență fun și recomand tuturor liceenilor care au posibilitatea: participați la cât mai multe evenimente de genul, vă deschide apetitul pentru nou, învățați chestii mișto iar diploma de la final se poate adăuga cu succes la CV. Iar dacă asta nu va convinge, se merită măcar de dragul oamenilor și al relațiilor pe care ți le faci.
Revenind la feedback...toți avem nevoie de el. Acasă, la școală, la serviciu, în relațiile cu lumea, în relația ta cu tine... E bine când simți că munca, faptele tale nu sunt în zadar si că lumea reacționează. Pentru că toți avem nevoie de confirmări, fie ele mutuale sau concrete: " da, ai făcut ce trebuia! felicitări! " " mi-a plăcut asta, ar trebui să continui " " da bă, ai dreptate! " " ai talent, fă ceva cu el "și eu te iubesc " *wink* etc..
Greu de crezut, dar o chestie de genul îți poate da putere, te ajută să capeți încredere și să mergi mai departe cu ușurință. Nu costă nimic, dar valorează enorm. Cu ocazia asta, pentru vacile mele:
- Deedee: capu` sus, ascultă-ți inima și continuă să zâmbești. :)
- Cint: distanța întărește iubirile adevărate. o să fie bine!
- Gret: rămâi așa, mereu blândă și bună!
- Den: întoarce-te la noi, we miss u.
Iar eu vreau să vă mulțumesc vouă, celor care mi-ați dat mesaje pe facebook și pe blog. Nu știam că vă place atât " blogu`meu ", plecăciuni. Să ne recitim bucuroși! :*

Ding dong!

Anul ăsta mă simt un pic derutată, decalată, din cauza Paștelui... e prea curând, realizez cu greu că suntem in Săptămâna Mare. Nu mă dă evlavia afară din casă, dar nu cred că e o idee rea să fiu mai ponderată astea câteva zile...
Azi am fost la Dalles, pentru că s-a deschis târgul de cadouri de Paște. Mă gândeam că o să găsesc aceleași produse ca în anii trecuți, dar am fost plăcut surprinsă să observ și chestiuțe noi și foarte drăguțe. De obicei nu-s pagubă pentru buzunare ( fie și ale mele ) dar de data asta nu m-am putut abține și am cumpărat câte ceva drăguț pentru ai mei. :D Prețurile sunt acceptabile, poți pune lejer de un cadou mișto și ieftineanu.
Între timp, de când nu ne-am mai citit, am crescut, am făcut 22 de ani. Am petrecut frumos, lângă oamenii dragi, e primul an în care am avut parte de 3 torturi aniversare. ( mulțumesc pe această cale lui sis, care mi-a pregătit două dintre ele, și pe cealaltă parte lui Cutie și Răzvi care mi-au făcut cea mai frumoasa surpriză ).
În rest, vremea e frumoasă, sufletul vesel, păsări în copaci, d-astea :)) Mai slăbuț cu scrisul pe blog, că-s destule de făcut pentru școală.
Vă pupă duda! :*

Nuovo...

În pădure e primăvară. Camera verde îşi primeşte cu bucurie căldura razelor de soare ce pătrund cu furie înăuntru. Chiar dacă sub aşternut se zbate încă un chip somnoros, ele îşi văd nestingherite de treabă. Se opresc întâi pe şifonier, gâdilând năsucurile unor căţeluşi agăţaţi de cheile uşilor, continuă drumul pe prosoapele colorate întinse pe calorifer...apoi se desfată prin mulţimea de cărţi şi cosmetice, întinse pe măsuţă şi noptieră. Cine ar fi zis că un Garcia Marquez să se potrivescă atât de bine cu o Sephora, sau că marele dicţionar al limbii germane poate adăposti timid ceva mai.. Bourjois?
Prin pat rătăcesc şi jucării de pluş, două mai exact. Urme ale copilăriei mascate de pachete roz de " Balade au parc ". Consumate. Doua căni mari, goale, trădeaza o pasiune mai veche pentru cafea. Bijuteriile sunt ascunse bine în cutiuţe speciale...nu e bine să laşi la vedere tot ce ai. Nu se cade. O femeie trebuie să îşi ascundă şi să îşi protejeze bunurile. Chiar şi în cea mai deplină intimitate.
Un iz de lăcrămioare umple camera de aromă, din când in când. E primăvară şi în aer, nu doar în suflet. E bine, nu-i aşa? Patul îşi leapădă greutatea, cearşaful păstrând încă forma trupului pe care l-a avut întreaga noapte. Un cap ciufulit iese la iveală. Dă de un altul, mai vesel şi mai îngrijit:
- Sper că nu mă urăşti că te-am trezit...
- Nu m-ai trezit tu, m-am trezit eu.
- Ce bine, te aşteptam! Hai să bem cafeaua!
Iar ziua-ncepe-n fortă cu râsete ...

Baba mea..pe scurt.

În fiecare an respect bine cunoscuta tradiţie a babelor. Anul ăsta mi-am ales pe 4 martie, visând la o zi frumoasă şi cu soare. Ei bine, nu doar că m-am înşelat, dar vremea urâtă mi-a dat o stare aiurea şi m-am pomenit şi cu nişte ameţeli, astenie, d-astea.
Am fost cu fetele să păpăm la Kfc în speranţa că un burt plin ne va mai binedispune, dar nu a fost aşa. Suflul ne-a mai revenit când am păşit în Rai ( Sephora ). Drept urmare, eu mi-am făcut un bot roşu de maimuţă cu un tester, iar Cinti şi-a cumpărat fondul de ten mult visat.
Pe seară am fost la filmul franţuzesc de la lectoratul facultăţii, pentru că se anunţa proiecţia unei pelicule cu nume înduioşător : Chansons d`amour. Lăsând la o parte că a fost musical ( oare la ce mă aşteptam ), acţiunea filmului ne-a lăsat cu gura căscată. Happy endingul a constat în acuplarea unui tânăr cuplu de gay. Fun.
Am ieşit de la film veselă, dupa nişte miştouri bine plasate lui Alex, cel care a venit cu ideea să mergem la aşa film, pe aşa vreme. Dar s-a meritat, zic, măcar pentru porţia zdravănă de râs care a spălat toate păcatele unei zile sumbre. Şi pentru compotul de piersici cumpărat de Cinti la întoarcere.
Mi-am încheiat baba cu o porţie sănătoasă de traduceri pentru seminarul de mâine mult prea dimineaţă. Totuşi, dacă stau să mă gândesc, nu a fost o zi deloc rea. Laughin` my ass off? I can get used to that :)

Smells like springtime.

Viitorul apropiat mă bucură şi mă sperie în egală măsură. Sunt îngrozită că examenul de licenţă bate-n geam, dar mă gândesc că ce va urma nu poate fi decât frumos.
Săptămâna asta am cam lălăit-o ... am avut program lejer la facultate, am profitat de soarele de afară, de prieteni, am văzut multe filme la cinema ( neapărat să vedeţi Shutter Island, e genial ), am fost la evenimente culturale, am râs , am stat cu ai mei, am adulmecat ghiocei si zambile... vine primăvaraaaa ! :D În curând se anunţă: un party de ziua Cintiuţei, o seară la teatru cu Deedee şi Ana, muuult de lucru pentru şcoală, ziua mea şi a mamei...
Astăzi am luat mărţişoare pentru văcuţe şi pentru prima dată m-am simţit ok să fiu singură într-o mare de oameni...am făcut cumpărături şi ceva bun de papa. Ghiciţi cine se transformă încet încet într-o gospodină :P Noroc ca am de la cine învăţa.
Mâine trebuie să fac ceva al dracului de greu, să îmi iau rămas bun de la nişte oameni dragi, dar cum viaţa nu poate fi mereu în tonuri calde..mai trăim şi clipe neplăcute. Inima încă doare uneori, dar asta e dovada că nu a murit, e la locul ei.
Acum o sa mă întorc la treburile mele, nu înainte de vă ura o primăvară frumoasă şi suflete pline ! Io una, de abia aştept să primesc mărţisoare şi să văd veselie pe străzi. :D


Image source: http://www.hastings-crystal.co.uk/

Wtf.

Yahoo sucks ass. Bine, nu cred că aici ţine neaparat de ei, dar ar trebui înzdrăvenită the privacy part.
Nu ştiu ce minune de site oi fi accesat ( not porn, for real. ) dar de vreo juma` de oră sunt bombardată de nişte arăboi... unii vor să mă bage în listă, alţii doar apar deodată în fereastră şi încep să înşiruie chestii hieroglifice în limba lor. Ăia mai dăjtepţi încearcă şi cu engleza, dar nu prea le iese. Şi ca să fie mai convingători îşi pun şi webu` la bătaie.
M-am deranjat ca să il intreb pe unu` de unde are id-ul şi ce vrea de la viaţa mea, dar nu mi-a dat un răspuns concludent. Se pare că îl are de pe un site ( al cărui nume nu-l ştiu, nu-l ştie şi nici nu se va afla vreodată ), însă eu nu îmi amintesc să fi făcut public aşa ceva. Nu mai am în lista de mess decât prieteni şi nu vreau mai mult.
Sunt nervoasă, neavând altceva mai bun de făcut la ora asta, decât să resping nişte oameni disperaţi, care cred că s-au lasat păcăliti şi de numele meu : dooda în arabă înseamnă vierme, pare-se.
Sper că nu o să ajung în punctul în care să îmi schimb id-ul pentru că îl am de prea multe sute de ani şi m-am ataşat de el ( Wuv ) . Are careva idee dacă există vreo setare, ceva, astfel încât să nu mai poată fi făcut public ? Like... never?! Thanks.

Snuggleworth.

Gegen die Wand.

Sunt din ce în ce mai convinsă că toate lucrurile din viaţă se întâmplă cu un scop. Sau dacă nu toate, cel puţin cele mai marcante.
Am avut o zi frumoasă. Dimineaţa am petrecut-o cu ai mei, apoi mami m-a ajutat cu bagajele şi a venit la Bucureşti să-mi vază noul habitat. Ei i-au plăcut părţile practice ale apartamentului, eu m-am îndrăgostit iremediabil de tapetul de pe pereţii camerei mele. E de modă veche şi înfăţişează imagini dintr-o pădure. Întotdeauna am fost fascinată de păduri, liziere, tot ce ţine de misterul şi frumuseţile pe care le ascund în ele. Bun, deci ma relaxează gândul că locuiesc într-un peisaj forestier.
Mi-am cunoscut şi colegele de apartament, care sunt nişte fete super drăguţe şi cu care sunt convinsă că o să mă înţeleg bine. Andreea m-a cucerit cu clătite calde şi bune, motiv pentru care am chicotit apoi amândouă la un pahar de cola şi un film frumos.
Vestea cea mai bună e că nici măcar în cameră nu voi sta singură, ci cu nimeni alta decat văcuţa mea dragă, Cintia. Mâine o aştept să se întoarcă de la Paris cu braţele deschise şi cu ceva dulce, cum am promis. Urmează o perioadă grea, în ce priveşte şcoala şi lipsa de timp liber, dar e mult mai roz când împarţi totul cu un prieten.
Timpul le va regla pe toate. Va pune ordine în gânduri, sentimente, fapte. Până atunci sper să răzbim aşa cum se cade şi că o să fim mereu împreună, în formula completă, 6 vaci demente. Vă iubesc!

Hoops and Yoyo eCards - I Love You

Nu o să arunc în voi cu inimioare roşii şi nici nu o sa mai dezbat subiectul asta, dar sper ca voi, porumbeilor din lumea întreagă, să vă iubiţi: azi, mâine şi-n vecii vecilor. Amin :)

Hoops and Yoyo eCards - I Love You

Collapse.

Asculta mai multe audio Muzica

<3

Repetabila povară

Repetabila povară - Adrian Păunescu

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Niste oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii si de-atât nenoroc
Niste cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii acestia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, si ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca si când as urla,
Eu îi stiu si îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, si de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părintii bătrâni
Dacă lemne si-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit tristi în casele lor...
Între ei si copii e-o prăsilă de câini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinti, pe pământ nu în gând,
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânsii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi si cu capul plecat,
Într-un biet orăsel, într-o zare de sat,
Mai asteaptă si-acum, semne de la strămosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de mosii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem si noi însine ai nostri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Si în genere sunt si niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui si explici,
Cocosaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de stii pe vre-un sef de spital.
Nu-i asa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi si ei stiu că-i asa
Si se uită la tine ca si când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe constiinţă povara acestui apus
Si pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împuţina cei ce n-au si ne cer.
Iar când vom începe si noi a simti
Că povară suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia într-un trist si departe târziu,
Când vom sti disperaţi vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Si nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Si de ce încă nu e potop pe cuprins,
Desi plouă mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea în care părinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

Vă iubesc mama si tata, vă mulţumesc si sper să nu vă dezamăgesc niciodată!

When the wind blows beneath us...

... high above this empty feeling.

Pe scurt.

Stresul mă transformă în ceva ce nu îmi place. Într-o tanti rea şi morocănoasă. Bine că ma comport precum căţelul din banc, adică sunt rea, dar ţin în mine. Sau cel mult îmi vărs năduful pe câte vreun nefericit, care nu are cum să se supere pe mine.
Bun, azi declar război zăpezii. Deşi de obicei sunt înnebunită după ea, sincer nu îi mai văd utilitatea după sărbători. Ajungi mai greu la şcoală, la serviciu, sau pe unde ai treabă ( dacă mai eşti şi grăbit, ai pus-o ), aluneci la fiecare pas ( până acum mă pot mândri cu o echilibristică de invidiat, la cât de predispusă am fost ieri şi azi să dau cu dinţii de asfalt ). Mai adaug fleşcăiala şi băltoacele de pe jos, şi câte un necunoscut cu probleme psihice care are chef de trânte sau care îţi flutură galant câte un bulgăre pe la ureche, şi meniul e complet.
Mâine mă baricadez în casă, pentru că e prima mea zi fără examene, dupa mult timp şi o să învăţ, dar nu mă voi văita pentru că nu voi mai fi nevoită timp de 24 de ore să ma supun capriciilor naturii. :D
P.S: M-am dat pe diacritice, pentru că trebuie să le folosesc din ce în ce mai des, şi trebuie să mă împrietenesc cu ele.

Nerdistice.

Vantul care ma aduce pe aici, e ca sesiunea imi bate din nou in geam, maine incep in forta cu 3 examene, si aveam nevoie de un respiro. Cum de Facebook m-am plictisit, mi-am adus aminte de blogu`meu, pe care l-am cam ignorat de anu`trecut. :)
Daca as putea sa dau timpul inapoi, la cumpana dintre ani mi-as fi pus o alta dorinta. Ceva de genul : " Doamne, da-mi puterea sa copiez ! " . Poate ca suna egoist, dar pe bune, m-am saturat sa fiu corecta, cand as putea sa trisez pe alocuri. Pe langa materiile serioase, am si mici rahatisuri care nu ar trebui retinute. Dar eu nu pot sa copiez, and I have to memorise all that bunch of crap.
Au fost situatii in care profii evident erau ingaduitori si am avut curaj sa ma avant si eu in aventura asta. ( Sa ma avant in aventura..mmmm..whatever). In rest, numai gandul ma face sa tremur si sa ma pierd cu firea. Pentru ca sunt o paranoiaca, d-aia. Si mi se trage din clasa cincea, de cand m-a prins profa de geografie, copiind degajat, cu caietul pe banca. Doiul din catalog mi-a pus pecete si m-a inghetat pe viata. :))
Tin sa ii felicit pe aceasta cale pe cei indeajuns de curajosi si talentati, aceia care copiaza fara stres si artistic ( pentru ca da, fituicile sunt o arta ) : bravo bah, va admir din tot sufletul meu de copil semi-tocilar. Acestea fiind spuse,urez BAFTA fratilor mei de suferinta, studentii!

Sfarsit de an..

Iacata ca trecu` si Craciunul, si zapada, si mesajele degeabiste cu " Fie ca .. " ( anul asta am tras tepe, fara voia mea, pentru ca mi-am schimbat numarul si reteaua ). Ar mai fi inca un hop, placut de altfel, Revelionul, pana ca toate lucrurile sa revina la normal, adica oamenii sa isi ia din nou mutre acre, uitand ca in urma cu ceva timp erau foarte darnici si patrunsi de spirit. Whatever, adevaruri generale, plictisenii.
Io am petrecut Craciunul in familie, Revelionul imi doresc sa il fac cu prietenii, iar anul ce vine sa ma binecuvanteze cu o licenta-n buzunar. In rest, sanatate alor mei si tuturor, de altfel, si nervi tari, caci ne asteapta vremuri grele.
Nu stiu daca mai scriu pana la anul, asa ca va urez de pe acum toate cele bune pentru 2010, sa va distrati, sa va bucurati de cei dragi si sa fie un an roditor! Va pupa duda.

Ca de sarbatori ..

Spiridusul Sara, in numele Doodei si al Mosului va ureaza sa aveti parte de cel mai fericit si calduros Craciun! :)

Banned New Moon Trailer

Really funny. I love these guys :))
I also love the real Jacob, even if this means that I`m a bit pedo. Or at least kinky.