Brick game.

      Blogger și-a schimbat look-ul. Și tare-i bine șade, îmbrățișez schimbarea deși poate altădată nu ar fi picat așa la fix. Schimbările sunt întodeauna binevenite.. sau nu?

     Nu știu cât de mult îmi plac schimbările, în general. Chiar nu știu. Indiferent că e vorba de timeline-ul de la facebook, schimbarea culorii părului sau apartamentului în care locuiesc, la început mereu găsesc ceva ce nu mă multumește. Însă odată făcând pasul respectiv, mă adaptez foarte repede și n-am niciun regret. Evident, am și momente când nu stau prea mult pe gânduri și mă arunc cu capul înainte ( doar nu degeaba mi-s berbeacă ). Oh, decisions, decisions și liber arbitru...poate pentru voi e mai ușor.

    Nu tocmai demult am schimbat culoarea părului (am redevenit brunetă), am schimbat și jobul ( doar am crescut de acum ) implicit apartamentul și sexul colegului de cameră. Adică mi-am pupat-o pe Lully și am încheiat o perioada frumoasă de 2 ani ca să încep un concubinaj frumos cu celmaidetreaba băiat din lume.

   Privind în urmă, am avut o perioadă destul de productivă căreia nu i-aș fi rezistat dacă mă plafonam într-un cerculeț al inadaptabilității. Dar cum rădăcinile nu se uită ci rămân adanc îngropate în suflețel, din timp în timp e bine să privești înapoi și să îți amintești cu drag de ce a fost odată. Așa cum am ales eu în seara asta: să achiziționez niște gadgeturi mi-nu-na-te. O seara frumoasă, dragilor!

Bumți Bumți - aberații nocturne.

Paraam pam paaaam! I`m loviiiin` it. Nu, nu m-au apucat pofte dubioase de Mec în miez de noapte. Revin cu tam tam în noul an și vă urez toate cele bune mai cu întârziere. Anul ăsta după cum bine știți ( sau nu ) este anul Dragonului. Se presupune că ar fi unul mai pasional, mai înflăcărat și mai activ din toate punctele de vedere. Până acum cancerul de afară nu a făcut decât să contrazică zodiacul, dar să sperăm pentru niscaiva zile albe, cu termometre înfierbântate. Tot prin popor umblă vorba că cei născuți în acest an ( implicit generația `88, printre care ma număr și eu ) vor fi mai norocoși. Nu am început încă să joc la loto dar sper să îmi iasă planurile, că așa de mult îmi place să visez...

Am primit mai devreme un comment pe care nu aș vrea să îl trec cu vederea. Nu de alta, dar e haios. Și pe bună dreptate, ca blogger, îți asumi un risc atunci când scrii despre ceva. Aparent, spusele mele au fost interpretate greșit într-o postare anterioară. Povesteam cu drag cum că reacționez aiurea atunci când iubitul meu e serios și vrea să îmi spună ceva mai profund. Și ziceam io așa:
" Asta poate e chestie personală, dar eu chiar nu ştiu să primesc complimente . Ori roşesc ca o nătângă şi schimb subiectul, ori devin uşor agresivă şi sarcastică. Momentan încă mă buşeşte râsul când iubitul meu e serios şi încearcă să spună ceva din suflet. Asta e aşa, o ciudăţenie de-a mea, dar cred că în general femeile nu sunt obişnuite să fie complimentate pe cât ar trebui...Revenind la dulcegării, nimeni nu le poate întrece pe femei. Chiar dacă urăsc să recunosc, până şi eu am momente de pisică posedată ce miaună cuvinte suave la ore târzii din noapte. Ne e scris în gene şi picurat în hormonii ăia de sex frumos..."

Commentul unui anonim a fost asta:
" Stii ce? Din ce-am citit imi dau seama ca esti doar o tarfa proasta.Te buseste rasul cand prietenul iti spune ceva profund?Asta demonstreaza cat de superficiale si prefacute sunteti,cam 90% din fete.Niste vipere fara scrupule.Mda.Hai pa."

Mno bine prietene, dacă asta ai înțeles tu din tot ce am zis, nu o sa mă obosesc să îți traduc vorba muierească. Nu de alta, dar știi mai bine decât mine că femeile sunt complicate și problematice. Și ca o viperă fără scrupule ce sunt, te pun și moț, italic, în primul meu post pe 2012.

Referitor la reacțiile ciudate pe care le am atunci când e vorba de iubitul meu, las jos o melodie care să vorbească de la sine.
Vă pup, dragilor!

Old school

Over and over again...

Sing for the moment

Lăsând toate rahaturile disfuncționale la o parte, un lucru e clar, băiete:



This shit is awesoooome!

I remember the corner ...

Pe principiul " Dacă aş fi o pisicuţă, aş iubi un motănel, dar eu sunt fetiţă şi iubesc un băieţel ", e clară treaba: femeile devin mici transformers ce pot îmbolnăvi de diabet şi cea mai înăcrită mutră...atunci când sunt îndrăgostite, bineînţeles.

E drept că şi bărbaţii au aşii lor în mânecă prin câteva dulcegării plasate la momentul potrivit, dar cei mai mulţi îşi infrânează ieşirile postamorezare. Că deh, aşa-i şade bine unui bărbat: misterios şi cât mai rezervat. Eu una prefer de 10 ori un tip ce îşi drămuieşte bine cuvintele şi nu stârneşte o ploaie de complimente doar de la vederea unui minijup.

Asta poate e chestie personală, dar eu chiar nu ştiu să primesc complimente . Ori roşesc ca o nătângă şi schimb subiectul, ori devin uşor agresivă şi sarcastică. Momentan încă mă buşeşte râsul când iubitul meu e serios şi încearcă să spună ceva din suflet. Asta e aşa, o ciudăţenie de-a mea, dar cred că în general femeile nu sunt obişnuite să fie complimentate pe cât ar trebui.
Şi poate e chiar o chestie de cultură. Spun asta pentru că discutam zilele astea cu un coleg de origini străineze, care mi-a atras atenţia asupra acestui fapt: româncele nu sunt în stare să primească nişte complimente sincere. Bărbatii fiind obişnuiţi cu atâtea femei frumoase în jurul lor, uită să dea importanţă unui lucru esenţial. El, ca străinez provenit din Lala Land, unde damele nu dau doi bani pe cum arată, e frapat aici de atâta frumuseţe însuşită şi nepreţuită. Parol dom`le, dacă nu eram prieteni buni aş fi zis că vrea să mă vrăjească, dar aşa...îi cam dau dreptate!

Revenind la dulcegării, nimeni nu le poate întrece pe femei. Chiar dacă urăsc să recunosc, până şi eu am momente de pisică posedată ce miaună cuvinte suave la ore târzii din noapte. Ne e scris în gene şi picurat în hormonii ăia de sex frumos...

Dar ce ne defineşte cel mai bine ca entitate feminină, este capacitatea de a reţine fiecare detaliu ce ne leagă de persoana de lângă noi şi de a contura o adevărată poveste pentru doi. Lucruri minore ce pentru bărbaţi prind valoare de abia după ce îşi pierd " nebuna " de lângă ei...
Iar voi ... voi să vă iubiţi mult, cu fiecare colţisor al fiinţei voastre. Mai jos un clip frumos. Şi dacă te va atinge un pic, atunci: puuuup-o băăă, şi nu-i mai da drumul! :)

Prima oară...

Nu sunt în stare să spun vorbe mari și nici să fiu cuminte sau mai puțin răsfățată, dar chiar e prima oară când mă simt atât de fain..

Keep it simple!

Am adunat aici 666 de posturi. Cu ăsta mic voi schimba cifra fatidică. Nu sunt superstițioasă, dar nici bine nu-mi pică.
A venit toamna și cred că e pentru prima dată când chiar mă voi bucura de ea. La modul că vremea nu mă va enerva și va fi ca un pansament pentru starea generală. Cred că de când am părăsit Belgia, chiar îmi e dor de vremea care la început mă scotea din minți. Cine zice că nu poți trăi fără soare, s-a înșelat. Poți foarte bine nu doar să te adaptezi ci să și trăiești clipele vieții tale într-un astfel de peisaj.

Dar nu despre vreme vreau să vă vorbesc. Și nici despre toamnă...
Decisions, decisions... nu mi-a plăcut niciodată să le iau. Nici când a fost vorba de lucruri simple gen: ce vrei să mănânci azi, ce film vrei să vezi? Nu prea am preferințe și de regulă îmi place să las pe altcineva să aleagă în locul meu. Desigur, nu la modul în care nu am nicio opinie, asta e cu totul altceva.

Mai trist e când lucrurile se complică și ești nevoit să iei decizii care îți pot schimba viața complet. Se merită riscul? E momentul potrivit? În momentele astea aș vrea să scot la iveală un glob de cristal și să am un al `nșpelea simț de oracol: să iau decizia corectă.
Partea amuzantă a vieții este că e imprevizibilă: altfel am fi cu toți niște plictisiți obosiți. Deci nu putem întotdeauna lua decizia corectă. Sau poate că o luăm, dar nu ne dăm seama că e cea care trebuie decât mai târziu, când tot viața te poate conduce pe un drum sinuos dar sigur către fericire..

Dar până ajungi să afli răspunsurile de care ai nevoie, trebuie să îți asumi riscuri și să înveți din greșeli. Maturizarea nu mai pare ceva atât de interesant când devii conștient de ea, right?
Și știu că nu vorbesc numai în numele meu când spun că am un talent deosebit în a-mi complica viața și trăirile. Sare și piper, asta-mi trebuie. Și câte o gură amețitoare de aer, ca să mă adun.
Poezia e totuși doar în suflet și nu prea te ajută la nimic în realitate. Îți lasă poate doar falsa impresie că ești ceva rătăcit în amalgamul celor neînțeleși. Bullshit. Keep it simple!
Dupa zeci și zeci de incursiuni, tot lucrurile simple te liniștesc: un zâmbet, o vorbă frumoasă, un pământean...

Oh, Brussels..

" Bad? You ?
Yes, I am!
Oh you, you`re not bad at all "

So close, no matter how far?

Personal nu cred în relațiile la distanță. Din cauza asta m-am ferit tot timpul de ele. Poate că unii sunt special concepuți pentru așa ceva, să trăiască din dorul ăla mocnit și să își ducă suflul de pe o zi pe alta până la momentul revederii.. revederea să încarce bateriile pentru o perioadă nedeterminată și tot așa. Punct și de la capăt, de fiecare dată. Admir astfel de persoane pentru tăria de care dau dovadă ( până la urmă, relația de la distanță ține doar de o conjunctură nu e ca și cum ai opta pentru ea ).

Relațiile la distanță ( ca de altfel toate relațiile ) pot avea două finalități firești: persoanele respective să rămână împreună, una din ele ajungând să facă un compromis pentru iubire.. cealaltă variantă implică despărțirea, care poate fi generată de foooarte mulți factori. Probabil cel mai des întâlnit e gelozia, sau că unul din cei doi ajunge să se îndrăgostească de cineva mult mai aproape de el etc. Nimic de judecat aici. E o responsabilitate pe care ți-o asumi din start, chiar dacă la început nu ești perfect conștient de consecințe.

Revenind, eu clar nu sunt făcută pentru asta. Pe mine dorul mă consumă, ma enervează, mă transformă în ceva nașpa, poate chiar ajunge sa ma înstrăineze. Iar revederile sunt pe cât de dulci, pe atât de răscolitoare.. un amalgam de emoții pe care nu îl pot digera natural într-un timp atât de scurt. E cumplit să adormi în brațele lui iar câteva ore mai târziu să te trezești separat de mii de kilometri, într-un pat nemototolit și gol.
Până una alta, o ard cu AMR-ul că nu mai e dracul așa de negru. Iar voi.. țineți aproape și iubiți-vă mult! :)

Eh...

Străzi albastre şi cer fără nori...

I`ll be back

Off to Bruxelles for a few months. Professionally challenged, guilty pleasures not included.
So like, take good care of you guys, and have a very nice summer, mkay?

Meantime, you should know that:

I thank you for the morning walks on the sweet sunset
And for the hot night moments
For the fantasy in my bed
I take a part of you with me now and you won't get it back
And a part of me will stay here, you can keep it forever, dear...

Meant to be.

Suflete pereche. Mitul androginului. Jumătăți incomplete. Tot unitar... iubirea presupune muncă de echipă, în mod clar. Oricât de grozav ai fi, nu va fi niciodată de ajuns să te iubești doar pe tine.
În copilărie toți visam la prinți și zâne din povești. Și eram convinși că există suflete pereche. Acum, vorba cântecului: soulmates - well, that`s a big word. Ajungi să încetezi să te gândești la cai verzi pe pereți și să realizezi că nu există perfecțiune ci doar omul potrivit, în locul și momentul potrivit.

O singură mare iubire toată viața? Greu de spus. Cred că ține de capacitatea de adaptare a fiecăruia. E normal să fii dărâmat după o despărțire, pentru că simți că se rupe fizic ceva din tine. Însă cheia e să te recompui.. devii din nou o jumătate care are nevoie de o alta pentru a reveni la " normal ". Cu puțină tărie și noroc, reușești să zâmbești după un șut aplicat în partea dorsală și o iei de la capăt.

Plus că nu mai trăim vremurile în care să avem timp sa ne plângem prea mult de milă. Nu e corect dar a devenit ceva normal să îți iei țepe constant, să te dai cu capul de pereți, să simți că ți s-a luat de tot. Secretul fericirii e să fii tu împăcat cu tine în primul rând , pentru a-i insufla și celuilalt siguranță și încredere. Nu de alta, dar nu cred că spune nimeni: " Doamne, îl iubesc pentru că e atât de frustrat și nesigur..". Nu degeaba a spus G. Marquez că e bine să zâmbești în fiecare zi pentru că nu se știe cine s-ar putea îndrăgosti de zâmbetul tau. Perfect de acord, să rânjești e vital.

Așadar, în sunet de marș al inimilor, haideți să ne bucuram de vară, de tinerețe, de fluturașii din stomac și de noile începuturi. O să zâmbesc pentru voi, promit :)

:)

O melodie superba..

Pe scurt

Cred că sunt mai fericita ca niciodată că a venit vara. Vorba lu` Topârceanu: " după atâta frig şi ceaţă iar se arată soarele ". Deocamdată sunt la stadiul în care pierd serile prin parcuri şi mă bucur din plin de mirosul de tei.

Sunt un pic dată peste cap pentru că aveam planuri serioase pentru concediul din vara asta. Mi-aş fi dorit o escapadă la mare, apoi câteva zile în Paris, cu Cintiuţa mea. A cam picat totul, dar cred că am luat decizia înţeleaptă când am decis să mă implic într-un nou proiect cu jobul. Aşa că peste o lună o să plec în training în afară pentru o perioadă şi sper să fie ok.

Nu am să insist pe tema asta pentru că deşi am toată susţinerea din partea celor dragi, am un mare gol în stomac la gândul asta. Deja mi-e dor..
În curând va veni pe lume Maia, cea de-a doua nepoţică a mea, surioara Sarei. De abia aştept să îmi strâng în braţele bebele ştrumf şi apoi să plimb fetiţele în parc. :)

Aşadar, eu întâmpin vara cu braţele deschise şi cu o nouă melodie de suflet. Vă pup!

Sara knows best

Că tot a fost ziua copilului m-am gândit să postez câteva poze cu păpușa mea. Dacă înainte doar se uita fascinată atunci când cineva se machia și aranja, acum are glas și tărie și își cere drepturile. :)
La mulți ani, copil frumos!

July 99

Ultima dată când am fost pe meleagurile părintești m-am oprit și am analizat pereții zgâriați de vremuri și de mânuțe neîndemânatice. Zidurile blocului s-au mai schimbat, pereții s-au mai gletuit, dar nici timpul și nici meșterii nu au reușit să șteargă întru totul amintirea unei perioade minunate din copilăria mea. Am văzut scrijelit lânga ușa de la intrarea casei mele: July 99.

În iulie 99 aveam fix 11 ani și eram deja perfect conștientă de fobia pentru clovni. Tot în perioada aia s-a nimerit să vad împreună cu câțiva prieteni de la bloc filmul: " Orașul bântuit " - filmul cu clovnul Pennywise, care devora copiii și care putea să ia orice înfățișare. Treaba asta nu doar că mi-a provocat multe nopți de insomnie dar m-a și tulburat maxim. Așadar m-am gândit că ar fi timpul, ca , împreună cu prietenii mei sa creez un grup de combatere al clovnilor mâncători de copii.

Chestia asta nu băgase frica doar în mine, iar dacă s-o fi nimerit unul mai răsărit cu siguranță am fost convingătoare și am reușit să îi insuflu teama-n vene. Așa că am convocat echipa de șoc la o reuniune creepy în subsol. Acolo, în amestec de țevi înfundate, șobolani mergători și pâlpâiri de lumânări, am dat naștere grupului: July 99. Scopul era firește de a fi unul pentru celălalt până la capăt, să ne ajutăm reciproc în cazul unui atac al clovnilor și desigur, încercarea de a găsi metode de combatere în cazul oricărui risc.

Ne-am facut jurăminte și promisiuni și încercam să ne însemnam pe unde puteam. Teama ne intrase în oase încat nu îndrăzneam nici să urcam pâna în casă de unul singur. O experiență interesantă, zic, care a fost uitată mai tarziu, cînd începuseră deja să ne intereseze alte aspecte vieții: bilețele de dragoste, laser în ferestre, pupic cu gust de castraveți, etc.

Așadar: Gusti, Liviu, Andreea, Paula... do you remember July 99? :)

Tattoo..

Once upon time, am dezbătut îndârjit ici pe blog, păreri pro și contra tatuaj. Eu voiam, dar nu prea. În cele din urmă m-am decis și mi-am pus fundă.
Probabil sunt cel mai ciudat om din univers pentru că pe mine nu m-a durut o secundă ( și nu exagerez ) din cauza că..era mult mai puternică senzația de gâdilat.
Multumesc Andra, Lully și www.piotattoo.com

Aparențe

Chiar dacă la munte ninge de rupe, la capitală încă ne amăgim cu miros de primăvară și speranțe de raze de soare cât mai călduroase. Iar pentru un sezon nou se cer desigur și ținute noi. Așadar, astăzi am decis să mă răsfăț un pic, să mă plimb de nebună pe " bulivar " și să-mi clătesc ochii prin vitrine.

M-am oprit un pic pe la salon, după mi-am văzut de drum. Nu am nicio problemă în a merge singură la cumpărături, ba chiar mă relaxează pentru că am timp să îmi fac damblaua fix cât am chef. Desigur, niciodată nu strică un umăr alături căruia să îi ceri păreri critice. Maybe next time :)

Într-un magazin de încălțăminte , o domnișoară se plimba de colo colo pufăind nemulțumită la fiecare pas. La braț, avea un tânăr june pregătit să iși golească portofelul pentru mica lui pampufă. Nu le-aș fi dat prea multă atenție, dacă nu m-ar fi călcat pe coadă. Probabil sătul de fițele ei, el o atenționează: " Uite la domnișoara cât de bine se descurcă și singură! Tu de ce nu faci așa? ". Sincer aș fi preferat să nu fiu servită drept exemplu, până la urmă nu făceam nimic mai mult decât să probez liniștită niște pantofi.
Atunci, demoazela a luat foc: Adică ce crezi? Că nu pot să îmi aleg singură pantofii? El: " Ba poți să iți alegi, dar te-ai descurca să ți-i plătești singură? " . Ea: " Lasă-mă dragă, că asta sigur are sponsorul acasă ".

Nu știu ce m-a enervat mai mult, faptul că vorbeau nestingherit de față cu mine, modul în care au vorbit, sau că în ochii lor am lăsat impresia unei întreținute. Și nu e prima dată cand mi se întâmplă o chestie de genul. Chiar de persoanele de tipul ăsta am oroare și e dureros dacă par una de-a lor. De ce e greu de crezut că o femeie poate pur și simplu să se descurce singură, fără a fi nevoie ca un fraier să împrăștie valută în spatele ei? E normal să primești mici atenții, dar e mult mai sănătos să nu depinzi de nimeni!

Până una alta, am pantofi noi , treabă de făcut și o ciocolată de terminat. Restul e istorie. Să aveți o săptămână frumoasă!

.

Dual

Mă întreb uneori cum unele persoane reușesc să fie duale. Să dezvolte două personalități, două fețe, două vieți paralele ... Dacă ne luăm după stele și alte minunății, se pare că cel mai ușor se pot transpune în două părți distincte cele născute în zodii cu pereche: gemeni sau pești. Dar nu cred că trebuie pus totul pe seama datei de naștere.

Mica introspecție s-a datorat faptului că de ceva timp începusem să scriu într-un al doilea blog. L-am pregătit cu grijă, am ales un template frumos și aveam deja câteva postări. Inițial credeam că blogul meu secret ( la fel de bine aș fi putut scrie într-un jurnal ) mă va face să mă simt mai bine, să scriu mai detașat dar nu doar că nu mi-a adus nicio satisfacție de genul asta , ba dimpotrivă, am avut sentimentul ăla că înșel, că mă înșel pe mine și toți anii în care am împărtășit cu lumea ce mi-a zburat prin minte. O să rămân aici, păstrând cu drag tot ce am strâns. Și promit că nu o să mă mai gândesc vreodată să abandonez pagina asta.

Mă dezvolt dual. Ușor prinsă între trecut și prezent. Dar rezolvările vin de la sine, pe parcurs. Până acum știu că de fapt nu aveam nevoie de ceva nou ca să mă regăsesc. Cineva nou ar putea fi răspunsul.

D-ale noastre

Happy happity hap !!! Doar a venit primăvara! Cum nu puteam rata o zi atât de frumoasă am ieșit cu Lully în parc. Mi-am învins fobiile clovnofone și ne-am făcut veacul în Parcul Circului. Îmi era atât de dor să văd copiii pe role sau jucându-se badmington, câinii alergând de nebuni , cuplurile pupăcioase și bătrânii la șah.

Inițial am vrut să ieșim cu rolele, dar curățenia generală din timpul zilei ne amorțise simțurile și trupușoarele nu tocmai de gazelă așa că am preferat o plimbare prelungită. Am și agățat desigur: mie mi-a cerut numărul de telefon un puști de 13 ani iar Lully s-a drăgălit cu un bebe adorabil.

Ajunse acasă , ne-am decis să încercăm renumita masca naturistă pentru față: mălai cu albuș de ou. ( de efect, aplicată de 2-3 ori pe săptămână ). Pentru Lully a fost prima oară, am râs de am întrecut în decibeli pe vecina mea cu talent în a vocaliza. A fost un adevărat chin să stăm cu mâzgăleala aia 20 de min pe față, pentru că ne bușea constant râsul și deja ne simțeam chipurile paralizate. Și tocmai când credeam că o să ieșim victorioase din experiența asta, la radio a început să cânte " Eric Clapton - Wonderful tonight ". Simțindu-ne cu musca pe căciulă am stricat prin râs bunătate de mască și am fugit repede la baie să ne scuturam mălaiul :))

Se anunță vremuri plăcute, chicoteli la greu și clipe incendiare. Căldurică, bine ai venit!
Să aveți o primăvară minunată!!!



Șezând




Lulu și bebe