Vin sarbatorili!

Mai e putin , putin pana la Paste si eu nu prea simt chestia asta. Credeam ca doar Craciunul a fost o pasa mai proasta, dar se pare ca incep sa devin din ce in ce mai rece, ca sa nu zic nepasatoare.
Inainte imi placea sarbatoarea asta, chiar daca nu avea farmecul Craciunului. Ma duceam cu bunica-mea la biserica, imi placea sa ma rog si sa cant, ma amuzam teribil sa trec pe sub masa. De iepuras nu zic nimic, pentru ca ai mei nu au tinut traditia asta. Stateam botoasa cateva clipe cand vedeam pe copiii din jurul meu ce bucurosi erau ca le-a adus iepurasul nu stiu ce jucarie, dar imi trecea cand ma duceam cu mama sa-mi cumpere haine noi.
Anul asta e diferit. Am reusit sa tin post cateva zile, pentru ca asa am simtit nevoia. De spovedit nu o sa ma spovedesc pentru ca nu am chiar asa mare incredere in ce zice popa. Am Dumnezeul si lumea mea.
De dimineata am fost cu mama la cumparaturi, cele de pe ultima suta de metri. Ma streseaza cumplit aglomeratia, si mai ales ma enerveaza teribil urarea: "Paste fericit!" . Ok, oi fi eu vita, dar nu-mi face placere sa realizez prea des asta. Sarbatori fericite suna mai bine! Parerea mea!
Intr-unul dintre miile de magazine pe care le-am colindat azi, am vazut un bebe. Mama lui era rroma, si il legana de colo, colo asteptand ca vanzatoarea sa o serveasca si sa nu mai pretinda ca nu o vede. Piticul avea o luna de zile si era infasat. Era atat de mic!!! Si de frumos!
Femeia s-a uitat la mine, care eram vizibil topita si mi-a zambit. Mi-a zis sa ma apropii, si m-am dus sa-l vad mai bine! Se facuse timpul sa plateasca la casa, dar sacosele erau prea grele si nu se descura si cu ala mic, si cu plasele, asa ca i-am zis ca il pot tine eu in brate cat plateste.
Si m-am trezit eu, devoratoarea de bebelusi, cu un specimen dintre cele mai adorabile in brate. Era asa de mic, nu puteam sa imi imaginez ca poate sa existe ceva asa de mic si de fragil. A inceput sa gangureasca in legea lui, in timp ce ma privea atent. M-a coplesit starea in care ma aflam, de bucurie, de emotie, de mic ce era bebele si mi-au dat lacrimile. :| Intre timp se intorsese si mama lui , care mi-a multumit frumos, dupa care au plecat.
Ramasesem cu un ranjet tamp pe fata si cu inima mai mare ca niciodata. Vanzatoarea ma privea mirata, intrigata chiar. Ca sa aflu apoi ca nu i se parea normal sa imi placa asa de mult de un copil rrom. I-as fi zis vreo doua, la modul cel mai brutal posibil, dar nu vroiam sa fi tinut postul degeaba si sa-mi stric starea de fericire pe care o aveam. Pentru mine, toti copiii sunt copii. Indiferent de culoarea pielii, de forma nasului, daca sunt creti sau cheliosi, daca sunt plangaciosi sau rai.
Asa ca draga doamna vanzatoare, si restul oamenilor care impartasesc aceleasi ganduri cu ea, va urez sa pasteti fericiti. Acolo unde va e locul.