What/why the fuck?

Credeam ca daca stau cuminte in casa, eventual cu nasu`n foi si culegeri, n-or sa mai existe surse exterioare care sa ma perturbe sau enerveze.
Nu ma refer aici la papagalul meu care tipa parca-n ciuda in cele mai nepotrivite momente, la gasca de smecheri manelari care danseaza si injura sub geamul meu, sau la caldura insuportabila care ma tine permanent lipita de dush...Nu.

S-a intamplat in dupa-amiaza asta. Cineva a sunat la usa. Fiind singura acasa, m-am imbracat in viteza (caldura mare, mon cher), si m-am grabit sa raspund. La usa erau doi tineri, prezentabili. Ma gandeam ca vor sa imi prezinte nu stiu ce gama de produse, sau minunile evanghelice, dar de fapt se ocupau cu colectarea de fonduri pentru un baietel bolnav de leucemie.
Cum pe mine ma sensibilizeaza lucrurile de genul asta, m-am simtit vinovata ca ma indopasem cu dulciuri de dimineata, si nu am mai avut la mine decat 2 lei. Mi-era chiar jena sa le dau, le-am spus sa revina cand vor veni parintii mei, dar au zis ca e de ajuns, nu se asteapta la sume fabuloase din partea nimanui.
In timp ce unul din baieti imi completa o chitanta, celalalt imi povestea despre chinurile copilului pentru care se luptau sa stranga bani. La un moment dat, cel care completa chitanta ma intreaba numele, varsta ( nu m-a deranjat si nu mi s-a parut ceva iesit din comun..trebuia pentru fisa respectiva). M-am enervat in schimb atunci cand mi-a cerut si numarul de telefon, cu o voce miloaga, dar cu cu o tonalitate fireasca, ca si cum era de la sine inteles ca este nevoie sa imi dau si numarul de telefon.
Am intrebat pentru ce este nevoie de numarul meu, iar el mi-a raspuns: "Ah, numarul nu e pentru copilas..e pentru mine. Te rog!". Pe moment as fi facut multe. I-as fi trantit usa in nas, i-as fi explicat cu vorbe nu tocmai conventionale faptul ca nu e deloc profesional ceea ce face, etc. M-am limitat la un simplu: "Nu, multumesc! Asta nu se face!", mi-am luat chitanta si am inchis usa.

Is it just me sau totul se duce dracului pe lumea asta?