Despre vecini.

Am scris si mai demult cate ceva despre vecini si cat de mult ne pot influenta viata, activitatea, si mai ales nivelul de stres. Am avut parte de unul mai nebun decat altul, iar cand credeam ca mai rau de atat nu se poate, m-am izbit de o alta realitate. Cruda.

Vecina mea de la etajul 6 de la Bucuresti e nebuna de legat. Nu am vazut-o niciodata fizic, dar ii cunosc toata viata de la cele mai mici detalii. Sta deasupra mea si ocupatia ei de baza este tipatul. Am aflat ca sotul ei este mare smecher nu stiu pe la ce firma, iar ea este casnica, in ideea de a se ocupa de educatia unicului lor fiu, Alex.

E normal ca lumea sa mai tipe, ca nah, nu suntem intotdeauna in cea mai buna stare de spirit. Dar sa tipi o zi intreaga, respectiv de la 6 jumatate pana in noapte tarziu, deja suna a problema psihica. Niciodata n-a fost calma, ponderata, pana si cu prietenele care vin in vizita, tipa la greu. Una mai tare decat cealalta.

Cel mai mila imi e de copil. E clasa 1, nu stiu la ce scoala. Cand vine de la scoala, dupa ce mananca, prima intentie e de a se aseza la calculator, ca tot copilul. Dar nu, mama intervine ingaduitoare si zbiara: " Bah idiotule!!! Nu stai la niciun calculator! Lasa-l dracu`! Hai sa facem teme ". Copilul se conformeaza, cunoscand prea bine iesirile mamei. La teme, alta distractie: " Ala e 6, bah??? Nu seamana cu 6!!!!". Copilul plange: " Mami, nu rupe pagina, pe restul de 6 i-am facut frumos!!". Too late, sunetul de pagina rupta se aude.

Dupa imense chinuri, se termina si scrisul temelor. Copilul, fericit, da fuga la calculator, sa se joace. Mama se aude din nou: " Ce faci, bah?? Alexaaaaandru!! Lasa-l dracu` de calculator!! ". Copilul bazaie, dar se conformeza si de data asta.

Frumos e cand se pune pe dat telefoane. Se aude tot, asta pentru ca, repet, nu stie decat sa zbiere. Asa am aflat prin cate a trecut ea la coafor, la baie, cu redecoratul casei, and so on. Trist este ca aproape niciodata nu pleaca de acasa, trebuie sa fie in permanenta galagie.

O data, Alex alerga prin casa. Bum bum, buf. S-a auzit puternic cand a cazut. A inceput sa planga. Din bucatarie se aude: " Ceeee faaaaaci, baaaah?????". Pasi, se apropie de el. Copilul: " Mami, ma doare rau mana". Mama, calda: " Boooule! ". Comentariile sunt de prisos.

Mi-am adus aminte de coana asta, pentru ca azi m-am trezit acasa, in liniste. Nu mai dormisem demult pana la ora 11, fara sa ma deranjeze nimeni, fara sa stiu cand spala ea vasele si isi cheama prietenele la o cafea, fara certatul matinal , etc. Oare e atat de greu sa iti respecti macar putin vecinii?