Home again.

Si m-am intors acasa. Cu botu` lung de juma` de metru ca a trebuit sa ma despart de meleagurile dragi, dar cu speranta ca totul va fi bine si aici.

A fost o saptamana de vis, petrecuta cu verisoara mea, in locurile in care am copilarit. Cuvintele sunt de prisos pentru tot ce am simtit si am trait acolo. M-am bucurat de fiecare fir de iarba, de fiecare animalut vazut, de rasaritul si apusul soarelui, de praf, de fructele din pomi, de viata la tara, pur si simplu.

Am indragit multe persoane, mai ales ca am fost inconjurata de pustime. Eram cea mai mare de acolo, cei din generatia mea ori erau plecati prin Strainezia la munci, ori se casatorisera si nu mai aveau vreme de pierdut in sat. Asa ca am ras cot la cot cu copiii de la 6 la 16 ani. In suflet mi-a ramas lipita rau de tot, Gabi, o pustoaica data naibii. Baietoaica, mereu vesela, n-avea treaba cu restu` lumii. Ceva de genu` eram si eu cand aveam 13 ani, si cred ca a simtit si ea lucrul asta pentru ca era in permanenta lipita de mine. Fizic. :))

Am fost la camp, la scaldat ( desi nu m-am indurat sa ma scald ), am pierdut seri intregi la poarta, pe lemne, spargand seminte si inhaland nori de praf de la carutele care treceau .. da` pentru mine asta e viata, poate chiar cu mult mai frumoasa decat cea la oras ( puteti sa-mi sariti in cap, nu ma supar , dar tot la parerea mea raman ).

Alte detalii sunt nu conteaza si oricum n-am cum sa descriu ce e in sufletul meu, asa ca voi reveni cu poze. Pupic!