Monday, April 19, 2010

Cinemagia.

În ultima vreme nu duc lipsă de peripeții. Cum majoritatea sunt de bine și de ținut numa` pentru suflețelul meu mic și negru, o să vă împărtășesc noile mele experiențe cu filmele.
De ceva timp mă țineam să experiementez Imax-ul. Am ales drept cobai Alice in Wonderland. Trebuie să recunosc că mi-a picat puțin fața când am văzut cât de mare era ecranul deși știam dinainte la ce să mă aștept. Până și ochelarii mi s-au părut mai culeanu ( mai puțin cul a fost că scaunele nu aveau suport de pahar. )
Înainte de film, un nene ne-a vorbit despre minunățiile tehnologiei 3d și despre cât de cool și unic e Imax în România. Când a început filmul, deja plescăiam mulțumită și așteptam să mă pierd în basm si în ochii de nebun ai lui Madhatter. Dupa vreo 15 minute de film, se aprind luminile și imaginea se blochează. Sala a început a fremăta, dar nenea naratoru` de la începutul filmului ne-a asigurat că nu durează decât 5 minute și că își cer scuze pentru neplăcere. Buuun. Cele 5 minute trec, filmul se reia, dar bineînțeles că nu de unde rămăsese, ci undeva după. S-a înghițit în sec și s-a trecut mai departe.
Nu o să detaliez tot, însă povestea s-a repetat de 4 ori. De 4 ori aceeași scuză, de 4 ori s-a sărit peste scene din film. E drept că a patra oară nenea a spus că la ieșire ne vom recupera banii, și așa a fost. Pe lângă banii înapoiați, am primit și un voucher cu o invitație moca la orice film ( mai puțin la imax, no shit ), în orice zi, la orice oră.
Ieri fiind mai liberă, am onorat invitația. Filmul ales a fost : " The clash of titans " ( evident nu l-am ales eu, dar a fost drăguț în final și eu am rezistat eroic :D ). Doar că nici de data asta nu am avut parte de relax total cum speram, pentru că subtitrarea nu se vedea. Noroc cu un om bun care s-a dus să se plângă în numele nostru și lucrurile au revenit la normal după vreo 10 minute de film. Las` la o parte că în fața mea s-a așezat un băiat cu capul uriaș și că un altul îi citea subtitrarea copilului, destul de tare, măcar m-am distrat.
Daaaaar mi-e teamă de ce s-ar putea întâmpla la următorul film, care aș vrea să fie " Eu când vreau să fluier, fluier ". Să aștept să îl văd acasă sau să mă risc să dau din nou piept cu cinemagia? Greu.

4 comments:

Helen said...

si mie mi s-a intamplat la Avatar, dar doar o singura data. tare :))

Anonymous said...

ce aiurea. suntem in Romania, deh. tara tuturor posibilitatilor. cine stie, criza face ravagii si printre subtitrarile filmelor de la Imax :)), nu doar in bugetul tarii si in buzunarele oamenilor.

hug.

DeeDee said...

Eu m-am lamurit de "profesionismul" cinemagiei fara sa merg acolo.

Vara trecuta au avut un concurs pe facebook. M-am inscris printre primii, m-am chinuit sa dau un raspuns interesant, formulat frumos, plus litere mari... ce mai! Ma si vedeam castigatoare :)))

Cand se incheie concursul, vad ca a castigat o tuta care se inscrisese cu doua zile inainte si care a scris 3 cuvinte.

Si le-am dat mesaj, i-am intrebat cu care creier nu gandeau cand au ales castigatorul, iar explicatia a fost de genul:
...pai am vazut ca nu respecta nimeni regulamentul (desi mai erau destule raspunsuri lungi si frumoase), asa ca l-am schimbat si l-am facut tragere la sorti (tragere la sorti my ass!). Dar inscrie-te pe site, ca mai avem concursuri. NU, MERSI!

Asa ca i-am sters din lista in secunda doi si nu mai vreau sa aud de ei nici cu juma'de timpan.

D. Voyager said...

Ce experienta frumoasa si plina :)))