Exercițiu de imaginație..

Ca să fii fericit trebuie să înveți să te bucuri de lucruri simple. Dacă ai simțul ăsta înnăscut, ca mine, atunci te poți considera norocos.
Pentru că sunt mai visătoare în ultima vreme ( atunci când îmi permit să mă gândesc și la altceva în afara de licență și examene ), în seara asta am făcut un exercițiu de imaginație. E drept că și mentorul meu a știut să pună punctul pe I și să mă facă să intru fix în starea de care aveam nevoie ca să mă gândesc la lucruri frumoase.
Pe scurt, treaba stă cam așa: cum ar fi dacă te-ai trezi în urma cu câțiva ani? Să zicem 3, 5 ani? Ai schimba multe din viața ta? Eu una am ajuns la concluzia că deși am momente când nu îmi convine chiar totul, per total sunt mulțumită. În momentul de față nu aș schimba nici măcar o secundă din viața mea. Aș lăsa lucrurile să decurgă după cursul lor firesc, aș face fix aceleași greșeli și drăcovenii. Pentru că acum sunt fericită și sper că voi sfârși tot așa.
De exemplu, deși cred că spun zilnic că dacă aș putea da timpul înapoi nu aș mai face aceeași facultate ( din cauza sistemului, dezorganizării, bla bla ), când privesc în spate îmi dau seama că nu a fost dracul atât de negru și că altfel nu aș fi cunoscut atâția oameni minunați, de care să mă apropii .
Și tot cu ocazia asta mi-am adus aminte de un moment special din viața mea, pe care îl păstrez în suflet și memorie de parcă ar fi fost ieri. Am dormit cu bunica până pe la vârsta de 7 ani. Într-o dimineață ( aveam vreo 4-5 ani ), m-am trezit iar ea era lângă mine croșetând, așteptând să mă trezesc. Făcea asta în fiecare zi, însă atunci am simțit mai mult ca niciodată că sunt fericită. Afară era soare, ea era lângă mine și am avut sentimentul ăla de bine, de protecție și căldură. Atunci m-am ridicat și i-am spus că aș vrea să se oprească timpul în loc și să fiu mereu la fel de fericită ca atunci. E drept că am surprins-o , am primit în schimb un : " Bată-te norocu` să te bată, fetița mamii! " și un zâmbet sincer.
De atunci, de fiecare dată când mi se intâmplă ceva urât ma gândesc la momentul ăla. Închid ochii și sper ca totul să nu fi fost decât un vis luuung și că eu mă voi trezi din nou fetița de 4-5 ani, care doarme fericită în patul ei, cu bunica alături.
Dacă norocul m-a bătut sau nu, rămâne de văzut. Dar eu cred în cuvintele spuse din inimă. Ah, și bonus, ceva vechi dar drăguț. Cum ar fi, dac-ar fi...