În perioadele de restriște, cel mai bun prieten afiliat rămâne viciul. Pentru că el e cel menit să destreseze, să relaxeze. Acum fiecare e liber să își îmbrățișeze în gând viciul favorit și să zâmbească în colțul gurii.
Eu mă rezum să vorbesc despre cafea. Ca să îmi mențin moralul ridicat trebuie să mă las pradă acestei tentații. Nu pot să îmi încep ziua fără o cafea bună. Chit că o fac acasă sau o iau de la vreun bancomat, e esențială. Uneori mai pun alături și o țigară ( aici clar depinde și nivelul de stres ), iar ziua începe să prindă din nou contururi blânde și roz.
Cine rezistă gustului și aromei e un adevărat titan. E drept că există și un soi de cochetărie în acest răsfăț matinal. Mai ales atunci când nu te grăbești nicăieri și regăsești plăcerea agoniei din noaptea trecută în câțiva stropi bruni, fierbinți...
O ceașcă de cafea poate fi umplută cu sentiment. Probabil poza asta e unul din exemplele clare de " cafea cu dragoste ", pentru că a fost pregătită de mama, pentru mine, iar inimioara s-a format singură. Se mai spune că ce se conturează deasupra cafelei îți e destinat pe mai departe. Total de acord, mai ales atunci când ești conștient că din și pentru iubire ai fost făcut...
After all, you can buy me with a coffee...I`m so cheap.
2 comments:
ce frumos suna "din si pentru iubire ai fost făcut..." :x
Pai, nu-i asa? :)
Post a Comment