In the hood

Seară de parc în tei. Peisaj tipic: aceiaşi oameni, mai puţini copii ( trecut de 22:OO ), io şi Lully, my roomie, stăm pe bancă, păpăm o îngheţată şi punem ţara la cale ca de obicei.
Din senin, una bucată băiat apare lânga noi şi ne spune cum că mai încolo stă timid ca o fată mare, prietenul lui. Prieten care m-a remarcat şi care ar fi vrut să vină să vorbească cu mine, dar se temea să nu fug. ( wtf, chiar aşa sălbatica par? )
Printre miştouri şi chicoteli cu Lully, am zis că what the heck, hai să vorbim cu ei, oricum ne cam plictiseam.
Toate bune şi frumoase, apare şi misteriosul june, a cărui voce ne-a cucerit de la început. Pe lângă faptul că semăna cu un şoricel, suna la fel ca unul. Chiţăia aşa nedesluşit. De la început ne-a explicat cum stă treaba: el, mare şmecher, face afaceri ilegale, contrabandă de ţigări. Celălalt, mai simpatic, gătea prăjituri în mall. Din fericire, tocmai când mă blestemam pentru neinsipirata alegere de a purta o conversaţie cu neneii ăştia, zăresc în depărtare una bucată prieten transpirat, care făcea jogging în parc.
I-am sărit în faţă, l-am aşezat cu forţa pe bancă lângă noi, iar ceilalţi s-au simţit să plece. După, am povestit de toate, ne-am plimbat pe marginea lacului până ce doi bătrânei, graşi şi flasci nevoie mare s-au gândit să se arunce în apă şi să se bălăcească la picioarele noastre.
Apoi ne-am dat în leagan şi într-o învârtitoare ( pentru copii ) dar care avea o viteză incredibilă. Nu m-am lăsat până nu mi-a venit să vomit. Nici acum nu am scăpat complet de starea de ameţeală. Go, duda, go! Ah, şi am hrănit şi un şoricel pitit în stratul cu flori. Era foarte mic şi aproape drăgălaş.
Per total a fost o seară mişto. M-am simţit din nou copilul retard de altădată. Still got it, yep yep!