Monday, October 11, 2010

What`s cookin`, dud?!

Ajutor de bucătar: Lully

Bucătar şăf, Duda.

Reţeta serii: Piure de cartofi şi garnitură de pui în sos de roşii. Desert: Colebil.
Pentru că oricum mi-am luat gândul de a mă mărita curând ( sinceră să fiu nu m-a bătut niciodată gândul ăsta cu adevărat), cred că e ok dacă împărtăşesc o nouă experienţă culinară. E clar pentru toţi că fix atunci când te grăbeşti treaba iese naşpa, da? Astăzi m-am întors de la muncă voioasă ca o vrăbiuţă,cu gânduri mari: să gătesc. M-am înfipt în primul Mega Image şi am luat cele trebuincioase. După nişte dereticat în casă şi alte treburi apărute inopinant, am ajuns cu mâncarea pe foc destul de târziu.
Am decis până la urmă să fac una dintre cele mai banale chestii, mâncare pe care o mai pregătisem înainte şi care a avut parte de un succes răsunator. Ei bine, în seara asta nu doar că nu s-a mai repetat povestea, dar a ieşit ceva înrudit cu fiasco.
Problema e că nu ştiu de ce. Carnea nu s-a prăjit ca lumea, sosul a fost greţos, etc. Nici Lully, my roomie, nu s-a lăsat mai prejos şi a zis că prepară ea rapid un piure peste care să trântim sosul. Zis şi făcut. Rezultatul final: înfulecat resemnat şi râs cu lacrimi. Dupa faptă şi răsplată: ni s-a făcut rău :))) Norocul face ca personajul ajutător din această povestire, forever Lully, să aibă niscaiva Colebil prin traistă. Aşa că am luat pastiluţa, am ieşit la o gură de aer şi ne-am revenit.
De prisos să adaug că bucătăria arăta devastator. De acum încolo voi curăţa aragazul doar de praf! Am zis !

4 comments:

DeeDee said...

duuud! lasa, bine ca esti bine :) data viitoare incearca o supa la plic. :* wub

Danz3l said...

http://centralanucleara.blogspot.com/2010/10/e-greu.html

Spam. Pup.

Stefan said...

... o don'soara tare frumoasa. Important e sa incerci, daca nu iese din prima, incearca din nou (pana reusesti cu ceva fantastic si o sa vrei sa iti schimbi meseria :)

dooda said...

Multumesc! Asa e, nu o sa ma dau batuta, o sa mai exersez :)