Acasă,,,

Acasă. Locul în care ne întoarcem de fiecare dată cu drag, fie fizic, fie în amintiri. Pentru mine acasă înseamnă un apartament de 4 camere, dintr-un orăşel mic de provincie. Înseamnă desigur mama, tata, sora şi fratele meu, cei care am format şi am umplut de viaţă un cămin. Înseamnă animăluţele care au existat dintotdeauna în jurul nostru. Înseamnă prietenii mei din copilărie, cei cu care am făcut mii de tâmpenii la bloc. Însemn eu, în diferite etape ale existenţei: copil, adolescent. Înseamnă în principiu: linişte, protecţie, voie bună, lipsă de griji.

Paşii către viaţa de adult i-am făcut în alt peisaj, asa că nu îi asociez voluntar cu " acasă ". Chiar dacă uneori se întamplă să mă simt copleşită, îmi place că pot să am grijă de mine şi că am responsabilităţi. E ca un puzzle care se completează zi de zi. Şi când la sfârşit de lună se trage linie şi ies surâzătoare, înseamnă că m-am descurcat. În fine, îmi place.

Acum acasă pentru mine înseamnă locul unde sunt ai mei. Nu mă mai identific cu apartamentul de 4 camere din oraşul mic de provincie. Prietenii din copilărie au dispărut, la fel ca orice alta urmă de copil care să dea puţină culoare cartierului. Simt că nu mai aparţin locului în care oricum ajung destul de rar. Empatizez un pic cu leul din cuşcă... iar drumurile îmi par obositoare.

Mi-ar plăcea să construiesc cu ai mei un alt " acasă ", eventual un alt apartament pe care să îl umplem cu fericire. ( lucru care nu e greu deloc, având în vedere că o avem pe Sara şi un alt bebe e pe vine ). Manevra am început-o cu bro şi sis, e bine că suntem toţi trei în Bucureşti, poate că în scurt timp vom putea să îi aducem şi pe ai noştri lângă noi. Ştiu că poate părea greu să laşi în urmă zeci de ani, un trecut impresionant, dar cred că se merită din plin să construieşti un prezent viu şi un viitor frumos...lângă cei dragi!
Vreau acasă!

P.S: Vai tati, cât mi-ar fi plăcut să-mi citeşti blogul!