Esenta feminina.

Sunt rujuri care râd , când buzele tac.

Rimmel care dansează , când ochii grei se`nchid.

Parfum care respiră când domnișoara adoarme.

Și rochii care se cred prințese

cântand la pianul neacordat de pe umerașe...

haine care se cred oameni

și`și zâmbesc si flirtează...

sunt umbre parfumate de pantofi ,

eșarfe risipite ,

șaluri și dantele

care conversează despre vreme.

Își continuă nestingherite,

într-un puls nebun , viața...

din dulap sau de pe raft .

~ thankful to a little damsel ~

Iubesc femeia.

D`ale dudii.

Multumita pisoiului meu care m-a colorat pe fata cu carioca fara sa stiu, am umblat prin oras manjita in linii verzi. :|

AcaSa.

Ma simt atat de linistita. Dupa cateva zile furtunoase ( deh, ma mai apuca si pe mine bazdacii din cand in cand ) acum plutesc pe norisorul roz pe care il mai frecventez din cand in cand. Un prieten m-a luat dur: " aoleu, da` ce-i cu tine de esti asa fericita? " .. Umm.. nu sunt neaparat fericita, sunt normala, sunt eu cea de obicei. Am avut nevoie de un peeling moral si sufletesc, iar acum sunt ca noua.

Sarbatorile le-am petrecut ca de obicei alaturi de familion. Sunt de vreo saptamana si ceva acasa si o sa mai raman un pic, motiv pentru care deja incep sa am senzatia ca sunt in vacanta de vara iar creierasul meu s-a relaxat de tot.
Am retrait franturi din copilarie pentru ca m-am revazut cu o veche prietena ( Paulush, vecina de la 4 ). Am depanat amintiri, ne-am zbenguit, ne-am plimbat cu rolele un pic cam prea mult ( eu am vanatai pe glezne, ea si-a luxat una ). Mai lipsea sa o ciufulesc putin ca sa fie exact ca odinioara :)

In rest am stat destul de mult cu Sara, iar acum dupa ce a plecat, am ramas cu Happy si Bobby, pe care incerc sa ii rasfat cat pot de mult. In consecinta, Happy e nedezlipita de mine si plange fara oprire daca ma misc de langa ea iar Bobby imi topaie fie pe taste, fie in farfurie, depinde unde ma aflu.
Mi-e dor de Cutie, chiar daca am fost ieri in parc amandoua.
Cam atat. Si sum` pics: yes, i`m alive.

Rollin` .. ( cand inca ma temeam sa merg singura )

Cutie and me.

Surrounded by doggiez. Tasha ( big one ) and Happy.

Sara, our sweet babygirl.

Very very much. ;)

Trec printr-o perioada mai maronie. De aia nu prea am chef sa scriu, sa respir sau alte lucruri de genul.
Dar melodia asta chiar ma binedispune.
Va urez, in avans, sarbatori fericite si pline de iubire !!

6 luni de bebe.

Uite asa pozez eu ca o narcisa ...

Si ca o strengarita ...

Cu tati si mami :D

Buburucul a facut juma` de an.
Of, ce repede trece timpul! La multi ani, Sara! Te iubim!

Calatorie cu autobuzul groazei.

Azi de dimineata m-am trezit foarte fericita la gandul ca voi merge acasa. Am sarit sprintena din pat, m-am pregatit, am facut bagajul. Totul in timp record: 30 min. Apoi m-am indreptat la fel de vesela spre metrou ca sa ajung la Gara de Est.
Ajunsesem fix la timp, m-am urcat in autobuz, am gasit si un loc liber langa o babuta simpatica, mi-am scos cartea din geanta si... desfatare!!!

Dupa vreo 15 minute insa, calatoria mea s-a transformat intr-o parodie. Babuta de langa mine a inceput sa sughite enervant. Nu a fost mare problema, ca deh, tot omu` mai sughite, doar ca ea scotea niste sunete galactice, infricosatoare. Am uitat repede de ea in momentul in care un nene maaaaaaaare din fata mea a inceput sa sforaie. Va jur, chiar se cutremura scaunul sub el.

Am ramas perplexa cateva clipe ( sa rad, sa ... ) in timp ce toata lumea il privea ingrozita. Soferul a dat muzica de la radio mai tare, dar degeaba .. tot nu acoperea zgomotul infernal produs de nenea care parca voia sa ne inghita pe toti. In cele din urmma, tot soferul ne-a salvat. A pus o frana brusc, nenea s-a zgaltait si s-a trezit, asa ca toate lucrurile au revenit la normalitate. Cam vreo 3 minute, pana cand stimatul a reinceput amenintator.

M-am obisnuit in cele din urma si cu Sforaila si mi-am vazut in continuare de lecturat. ( acum ma bucur ca nu am vazut " Nasul " , cartea e captivanta! ). In stanga mea, era un pusti de vreo 9 ani cu mama lui. Un nea Goe modern care tipa , se scalamba sub privirea unei mame care il privea resemnata in timp ce se lasa ciufulita.

Goe: Mami, ai auzit?
Mama: Ce?
Goe: M-am basit !
dooda: O_O
Mama: Hai, stai cuminte!
Goe: Hai ca mai trag una, sa auzi si tu!

Din pacate, nu a auzit/simtit doar mama.
Mi-am bagat nasul in " Nashul " ( drepturile de autor pentru expresie sunt ale lui Andrei ) cu speranta ca timpul va trece cat mai repede ... Cand am coborat din autobuz, babuta s-a impiedicat de mine, iar mie mi-a cazut geanta de voiaj pe jos. N-a avut de suferit decat un borcan care s-a facut praf.

Acum incerc sa uit tot. Sunt acasa :)

Oda cafelei.

Intotdeauna m-am intrebat de ce lumea e atat de innebunita dupa cafea. Nu e un element vital, dar parca e ca o regula fixa: fumator sau nu, bautor sau nu, fata sau baiat, inca din timpul liceului trebuie sa te apuci sa bei cafea. " Hai sa chiulim! Mergem la o cafea? " " Esti frumoasa, te scot la o cafea? "
Pana si faza cu bautul cafelei dimineata pentru a-ti incepe ziua in forta, o consideram mai degraba un efect placebo. " Daca nu beau cafeaua dimineata, nu sunt bun de nimic. Plus ca ma doare si capul ". " Tigara nu merge fara cafea. ( si viceversa ).
Nu-mi placea gustul, decat mirosul. La liceu cand chiuleam in masa nu beam cafea ci ciocolata calda sau suc. Sau bere? :)) O adevarata rebela neinteleasa.


....


Totul a durat pana la prima sesiune. In plina disperare si foc al tocelii, am uitat de principii, idei preconcepute si am inceput sa ma agat de cafea ca de acel element vital pentru regenerarea creierasului. Si m-a ajutat.
Acum am ajuns si eu una din miile de persoane care nu isi pot incepe dimineata fara cafea... Maine e zi de facultate, asa ca o sa am parte de cafea de la Mec! Yum !

Fetele mele.

Azi am dat o fuga la fetele mele, intr-o fereastra dintre cursuri. In consecinta, am adormit toate trei. Deh, intotdeauna ma car cu somnul dupa mine. Oricum, m-am trezit inaintea lor si am reusit sa le surprind in ipostaza asta. Pentru prima oara in 5 luni, a dormit si mami cu puiul dupa-amiaza. :)
Si va mai spun ceva...le iubesc la nebunie.

Lectura de seara

Acum vreo 2-3 saptamani, in drum spre facultate, o carte de la chioscul de ziare mi-a zambit: " Femeia sfasiata " de Simone de Beauvoir. Imi placea despre tanti asta, titlul suna emo si pe gustul meu asa ca am zis ca i must have it. Am ales bine. Am terminat cartea in doua zile, am stat incordata, emotionata si furioasa tot timpul cat am citit-o ( e un dar de al meu sa ma transpun atat de bine in pielea personajelor ).

Cartea e formata din 3 nuvele, povestile de viata si iubire a 3 femei. Cuprind cam tot pachetul emotional: femeia inselata, femeia batrana, mama ranita etc. Cel mai mult m-a frapat cea de-a doua nuvela, in care protagonista era inselata, stia asta si alegea sa traiasca cu o asemenea povara, doar de teama de a nu-l pierde pe cel drag. Mai multe detalii nu dau, ca sa le descoperiti singuri/singure.

Intr-o discutie ulterioara cu Cintia, am ajuns amandoua la concluzia ca scrisul e prea original iar emotiile transmise sunt prea puternice ca sa nu fie inspirate din viata reala a scriitoarei. Cautand pe net, am aflat si raspunsul. Mai jos o poveste frumoasa si celebra de iubire, dintre doi scriitori de valoare:

" Cand s-au cunoscut de Beauvoir avea 21 iar Sarte 24. Erau studenti la Filosofie, pregatindu-se amandoi pentru lucrarea de licenta. El era uratel dar exuberant, un copil-minune tipic, pe cale sa ia conducerea unei miscari spirituale de proportii. Ea era frumoasa, sclipitoare si ambitioasa.

La examenul final el s-a clasat primul si ea a doua, desi examinatorii au cazut de acord ca ea a fost mai bine pregatita si, pe langa aceasta, cea mai tanara candidata care a primit vreodata acest titlu. Dar Sartre era irezstibil cu excesul sau de entuziasm tineresc, ingenios si exuberant. Asa l-a gasit si de Beauvoir iar cei doi au inceput o relatie care avea sa dureze pentru tot restul vietilor lor.

Au convenit inca de la inceput ca legatura lor sa tina 2 ani, dupa care, daca amandoi doreau, puteau sa se vada mai departe, fara a avea insa o relatie exclusiva. Ceea ce s-a si intamplat. Au continuat o relatie de mare productivitate intelectuala, cu un schimb de idei bogat dar fara obligatia loialitatii.

"Pactul" care a pus bazele relatiei lor a fost intocmit inca de cand s-au cunoscut, in 1929, si l-au respectat toata viata. Amandoi erau liberi sa aiba alte relatii. Ceea ce isi promisesera, in schimb, a fost sinceritatea totala. Anularea oricarei infidelitati in schimbul unei transparente absolute. Pentru ca stiau ca vor gasi intelegere la celalalt, cei doi nu se vor minti niciodata, asa cum observau ca fac multe cupluri casatorite.

Sounds like a plan. Dar ce ne facem cu punerea in practica? Dupa moartea lui Simone de Beauvoir, in aprilie 1986, presa s-a napustit asupra paginilor de jurnal si corespondenta pentru a afla adevarul despre acest cuplu care a jonglat cu libertinajul si loialitatea timp de mai bine de 30 de ani. Asa cum reiese mai ales din scrisorile ei catre el, se pare ca el a fost cel care s-a bucurat mai mult de avantajele pactului. Gelozia, dorul si nevoia de siguranta au chinuit-o de multe ori pe de Beauvoir, care nu era deloc straina de sentimentul de dependenta fata de Sartre. "
articol preluat de aici

Anyway, sa cititi cartea, se merita.
O pun la bataie ( adicatelea ofer spre imprumut ) amatorilor.

Despre animale.

Am nevoie de un pet. Smotoceala aplicata lui Happy si pupaceala cu Bobby se intampla doar din doua in doua saptamani si nu imi e de ajuns. Ar fi fost totul foarte simplu daca proprietarii mei ar fi suportat animalute prin preajma, dar cum asta nu e posibil incerc sa imi reprim nevoile.

Le reprim pana rabufnesc. In weekend am fost la Pet-Shopul din Cora Pantelimon si m-am indragostit nebuneste de un buldog francez. De obicei ma uit la animalute, oftez pentru ca imi e mila de ele, cum stau chinuite dar trec mai departe. Mi-a venit foarte greu sa ma despart de buldog, mai ales dupa ce incepuse sa zgarie cu labuta prin geam, in dreptul meu.

Mi se pare inuman sa dai 20 de milioane pe un animalut. Nu inteleg cine stabileste preturile astea exorbitante si de ce. E clar ca nimeni nu se gandeste la viata animalului pentru ca altfel s-ar fi gandit si ca un pret normal ar fi adus cu sine fericirea lui, implicit un stapan si un camin. Una e sa scoti din buzunare 5 milioane, alta 20.

Si ne mai miram de ce suntem impanziti de caini vagabonzi la tot pasul. Cand am fost vara asta in Italia m-a surprins ca toata lumea avea cel putin un caine de rasa in lesa si ca nicaieri nu am vazut urma de caine hoinar. Intr-o zi chiar am rugat-o pe mama lui Cata sa ne duca la un Pet Shop ( amandoi fiind disperati dupa animale ), iar ea ne-a explicat ca acolo nu exista animale de vanzare, doar accesorii si mancare pentru ele. Italienii considera ca ele nu sunt obiecte ca sa fie vandute si ca oricine vrea sa isi achizitioneze un pet, urmareste in ziare si la Tv anunturi. Animalele se ofera in dar. Mi s-a parut ceva atat de frumos si firesc. La noi oare de ce nu se poate?

Revenind la rabufnirea mea. S-a petrecut ieri, undeva in parcare la Cora. Am vazut o chestie mica, ce tremura intr-o tufa de spini. Era un pui de catel caruia de abia ii mijisera ochii si ne privea speriat, pe mine si pe Cata. Avea si niste cartofi de la Mec, aruncati pe jos.. doar ca era prea mic ca sa mestece. Avea nevoie de lapte. Inima mi s-a rupt in 100000 de bucati si nu mai reuseam sa plec de langa el. Cata a incercat sa ma convinga sa il las " lasa-l, o sa fie bine, mai sunt mii de caini in situatia lui in lumea asta, nu ai cum sa ii iei pe toti acasa " .. M-am rupt cu greu de catel, furioasa pe Cata, pentru ca as fi vrut sa il tinem macar o seara, sa il ingrijim. Chiar daca si el voia acelasi lucru, faptul ca eram in vizita la bunici, nu ne permitea lucrul asta. Si totusi, chiar si cand am ajuns acasa, dupa o sesiune de plans de nervi si neputinta, el a venit cu ideea salvatoare, ca sa ma impace cat de cat. Asa ca am incalzit niste lapte pentru catel, am mai luat un castronel de apa si ne-am intors la el.

Din pacate sau fericire, nu l-am mai gasit acolo. Tot ce sper e ca pana la urma cineva sa se fi indurat de el. Era prea mic si frumos ca sa nu impresioneaze. Alte variante gen: calcat de masina, luat pe sus de un copil al strazii ma intristeaza si nu le iau in seama.
Chiar as vrea sa pot face mai mult.

Ca, c`est la question!

L`oiseau et le poisson peuvent tomber amoureux. Mais ou vont ils construire leur nid?

Blabla.

Azi ma vait:

- de o ora ma chinui sa ma duc sa fac dus si imi e foarte lene sa ma ridic;
- mi-e somn mereu in ultima vreme ;
- sunt un stranutac;
- run out of patience;
- rolele mi-au facut buba la glezna;
- am pofta de papanash :D ;
- mi-i dor de flacaul meu. Si de Sara.
- de 2 zile nu l-am mai hranit pe panda puppy :(
- nu am nici cel mai mic chef de catalana.

In rest, toate bune si frumoase. How about you ?

Rollin`, zic.

Io am multi pitici. Si ocazional piticii ies la lumina si se revolta, indemnandu-ma sa mai fac cate o tampenie, sa mi se mai puna pata pe cate ceva. Piticul pe care il credeam adormit pe veci, a prins viata saptamana trecuta. Asa ca de atunci am inceput sa dau raite prin magazine ca sa imi cumpar role.
Norocul a fost de partea mea pentru ca beneficiez de niste extra-banutzi ( de abia a trecut ziua mea ), iar astazi mi-am achizitionat rolele visurilor mele. Negre cu portcaliu, cu siret si siliconate. :D
Dooda pe role, o adevarata aventura. Prima oara am cochetat cu ele pe la 8 ani, dar nu erau ale mele, ci ale unui prieten. Lasand la o parte ca erau cu vreo 3 numere mai mari decat labutza mea de copil amarat, eu eram fericita chiar si asa. Cu adaos de fund plin de vanatai si genunchi zdreliti.
La 9 ani eram pregatita spiritual sa am propria pereche. Roz, evident. Inca nu aparusera cele cu roti de silicon sau ceva mai ca lumea, asa ca patinam cu chiu cu vai in plasticul ala. Dar era distractiv.
M-am plictisit repede de ele asa ca i le-am dat unei prietene. Doi ani mai tarziu, plangeam ca vreau altele. Eram atat de disperata incat am cumparat de la cineva prima pereche disponibila chiar daca erau nr 40 si aratam ca Tweety`n ele. Jena si plictiseala au intervenit rapid asa ca le-am abandonat si pe ele.
Am mai avut tentative de plimbarit cu role de-ale fetelor, dar nu mi se mai pusese demult pata ca acum. So, wish me luck n stuff, i`m out in ze streets.
Acum ma scoate Cintiutz in Herastrau sa sarbatorim. Saraca, nu stie ce o asteapta :)) V-am pupat!

La metrou

Urc in metrou. Ma asez grabita pe primul loc liber, cufundata fiind in lectura " Intoarcerii Omului Zar " ( carte data de Deedee, pe care o s-o preaslavesc pana la licenta din cauza asta ). Ma simt privita. La modul brutal, cu respiratie ce imi suiera in urechi. Tresar.

Nenea din dreapta mea ranjea scarbos. Un alt nene mai tanar din dreapta lui ma intreaba nervos: " Fah, ce faci? " . Raman blocata. Oscilez daca sa ii zic ceva de dulce sau sa stau cuminte si sa imi vad mai departe de lectura. Ridic din spranceana si continui sa citesc. Langa mine, vanzoleala intre cei doi.

Nene1 : Intreab-o, mah ..
Nene 2: Las-o mah, nu vezi ca se face ca nu mai cunoaste lumea?
Nene1: Sigur e ea?
Nene2: Ea e , da-o dracu` !

Ma buseste rasu`.

Nene2, in cele din urma : Auzi, tu nu esti din Funduleni?
Eu: Nu. * rad in continuare *
Nene1: Prost mai esti.
Nene2: Vai de p**a mea.
Neneii, in cor: Ne scuzi, domnisoara.

V-am scuzat, ma.

I heart not my phone.

Am ajuns sa imi urasc telefonul. Uneori imi vine sa il arunc pe geam, fara sa am cea mai mica remuscare. Sau macar sa il inchid. Nebunia a inceput de cand am lucrat intr-un call center, unde dadeam toata ziua telefoane. Dar nu era de ajuns, cand ajungeam seara acasa aveam parte de portia mea de socializare cu familia, cu prietenii, asa ca trebuia sa stau in continuare lipita de telefon.

Daca inainte imi placea sa vorbesc ore in sir, ma bucuram la noile oferte , imi incarcam de 2-3 ori cartela pe luna, imi umflam facturile la abonamente din cauza ca eram atat de joviala si comunicativa, acum sunt un pic sociofoba. Bine, un pic mai mult.

Uit sa raspund la mesaje, din proprie initiativa nu dau decat la nevoie sau la ocazii speciale. Poate e de vina si faptul ca ajung intotdeauna seara acasa, iar atunci cand ajung, dupa ce mananc si fac dush, prefer sa stau cuibarita in pat sa ma uit la un film sau sa citesc o carte decat sa mi se incinga urechea pe telefon. Comunic strictul necesar cu ai mei: "Sunteti bine? eu da. am ajuns acasa, mananc, mai stau putin, apoi ma culc. aveti grija de voi, va pup " Ai mei inteleg, pentru ca si ei le au pe ale lor. Dar sunt persoane care insista sa sune, sa deranjeze, care ma acuza ca m-am schimbat si ca nu mai imi fac timp de ele, eu care altadata eram atat de simtitoare.

Imi pare rau. M-am schimbat, poate e doar o pasa mai proasta, dar nu mai am acelasi avant ca altadata. Chestie valabila si pe mess... nu mai imi arde sa stau pana tarziu la discutii, mi se pare timp mort. Putinul timp pe care il mai am vreau sa mi-l petrec altfel. Asta nu inseamna ca nu imi pasa sau ca va iubesc mai putin :) Am ramas la fel de simtitoare si saritoare. Dar nu din orice.
Hugz n kissez,
Duda.

La multi ani, Mama!

Niciodata nu am fost atat de emotionata cand am scris un post. M-am gandit de multe ori daca sa scriu sau nu, daca sa tin pentru mine sau sa impartasesc din sentimentele mele. Uneori imi e teama sa ma arat prea personala, dar avand in vedere ca prin blogul asta am deschis o portita a sufletului meu, acum vreau sa vorbesc putin de sufletul meu: mama.
25 martie a fost dintotdeauna o zi speciala. Religios, pe 25 martie se sarbatoreste Bunavestire. Sarbatoare mare, de cruce rosie. Noi o sarbatorim pe mama. Iar azi e o zi cu atat mai speciala cu cat implineste 50 de ani.
Ar fi inutil sa spun cat de mult o iubesc si sa ii fac un elogiu, spunand ca e cea mai buna din lume. Pentru ca fiecare pui isi iubeste sursa de viata. Iar cum mama are 3 pui si un derivat din primul pui, va dati seama cat de iubita poate fi.
As vrea sa aiba o zi speciala, chiar daca nu e alaturi de noi. Imi doresc mai mult ca orice sa ii fiu aproape, mai mult chiar ca de ziua mea. Insa weekendul ne va regasi pe toti impreuna, iar ea stie asta.
Nu stiu cat seman cu ea, desi mi-as dori sa ii seman cat mai mult. Fizic, nu stiu cat de mult ne apropiem. ( macar sora mea i-a furat trasaturile). E idealul meu de femeie, de rezistenta si putere. De fiecare data cand trec printr-o situatie grea ce imi pare fara scapare, ma gandesc la cate greutati a indurat ea si prind putere.
De la ea am mostenit insa bunatatea si dragostea fata de copii, de animale. Si altruismul. Chiar daca uneori as vrea sa ascut ghearele pe cate cineva, exista ceva inauntrul meu care ma opreste, nu pot provoca voit durere. Pentru ca nu e bine, nici mama n-a facut vreodata rau.
Desi hipersensibila, am invatat de la ea sa nu las niciodata capul jos. Nu imi place sa ma vait, pentru ca ea nu se vaita niciodata. Chiar daca munceste cu mult peste 8 ore pe zi, isi face treburile casnice cu strasnicie, intretine de una singura 4 camere, gateste in fiecare weekend pentru 8 persoane, isi dadaceste nepotica, ingrijeste un caine, un papagal si alti vreo 5 caini aciuati prin spatele blocului, ea nu se vaita niciodata. Si cat de marunte par lucrurile asa insirate, pe cand ea face mult mai mult ...
Trecand peste aspectele casnice, mai sunt si framantarile interioare de femeie. Pentru ca pe langa mama, e sotie de 30 de ani. Femeia aceluiasi barbat dintotdeauna: tata. De multe ori ma gandeam care e secretul fericirii, cum de au reusit impreuna doi copii sa cladeasca un adevarat camin pe care sa il umple cu iubire. Nu am gasit inca raspunsul. Poate ca ma voi lumina in timp.. sau nu... ea la varsta mea, aducea pe lume al doilea copil...
Ma rog lui Dumnezeu sa ne-o tina mereu sanatoasa, fericita si vesela.
Te iubim, de la mare la mic: Ae, Cris, Miri, Ionut, Roxi, Dooda, Sara. De abia astept ca la anul lista sa mai adauge un pitic :D

P.S: Aveti vreo idee de cadou mai special ?

Made my day.

" Varsta e un numar . "
( citat al unui mare critic in viata )

21.

Totul a inceput inca de martea asta. Am primit mesaj de la o fosta colega de liceu, care imi ura de bine, la multi ani-uri, sanatate. Pe urma in fiecare zi a saptamanii mai primeam cate un mesaj. Nu conteaza ca a fost incurcata data, important e ca lumea s-a gandit. Dar ca sa fie si mai clara situatia, ziua mea este astazi, 23 martie.
Sambata am fost la sora mea. Acolo erau si bro cu Rox, si bebe si am fost suprinsa cand am vazut ca suri s-a intrecut pe sine si a pregatit un tiramisu delicios. A fost ca o avanpremiera pentru ce va urma in weekend cand ne vom strange tot familionu` sa sarbatorim. Atat pe mine cat si pe mami.
Am fost cam trista pentru ca mi-as fi dorit sa fiu alaturi de toti cei dragi. Dar m-am binedispus pentru ca dinainte de 12 noaptea, telefonul a inceput sa sune, sa inregistreze mesaje, bara de mess s-a inrosit de tot. Cand ziceam ca vreau sa fiu speciala, nu m-am gandit o secunda ca ma voi simti vreodata asa. Atat de speciala. Si datorita voua, pentru ca se pare ca nu va iubesc degeaba.
Chiar daca ziua mea de abia incepe, si de abia astept sa ma duc maine la scoala :D vreau sa va multumesc de pe acum tuturor, ati fost la inaltime cu totii. Va iubesc de nu mai pot.
Einundzwanzig. Yay ^____^

Journee francophone.

Imagine de aici
Fuse si se duse si francofonia. Pe 20 martie. Intotdeauna am iubit ziua asta, nu pentru ca as fi patrunsa de prea multe sentimente patriotiques, mais pentru ca intotdeauna trebuia sa pregatesc cate ceva pentru ziua asta, iar asta insemna sa lipsesc de la ore si mai apoi sa particip la spectacole :D

In liceu, jucam teatru, spuneam poezii retardate etc. Cel mai frumos a fost cand am intruchipat-o pe Marianne, prin clasa unspea cred. Marianne e un fel de Ecaterina Teodoroiu a noastra, doar ca mult mai implicata ... fizic. Ea incuraja si.. oblojea ranile soldatilor de pe frontul revolutiei din 1848.

Cand doamna diriginta de pe atunci m-a rugat sa interpretez rolui ei, nu stiam prea multe despre ea asa ca m-am bucurat. Dupa ce am aflat ca trebuie sa defilez in fata intregului liceu doar intr-un cearsaf, eventual cu un san dezgolit, am zis ca ma lipsesc. Am ajuns insa la un acord comun si anume: nu mi-am dezvelit nimic iar cearsaful l-am inlocuit cu o rochie alba, lejera, peste care mi-am infasurat o banderola cu drapelul Frantei, la fel ca primarii :D

" Mes chers francais, se sont reunis a` cote de moi en nom de la liberte, egalite, fraternite, en 1858 .. " asa mi-am inceput timida rolul, in fata unui auditoriu remarcabil. Chiar si acum il retin, atat de mult m-a marcat ... ar fi mers toate ca unse, daca o pardalnica de bretea nu mi-ar fi jucat feste, si nu mi-ar fi picat intruna. Astfel incat, blestemul adevaratei Marianne m-a ajuns si fara voia mea, un san s-a aratat sfios. Mai jenanta decat situatia in sine nu a fost decat interventia unui prieten care s-a napustit efectiv pe scena sa imi ridice breteaua si sa acopere zona problematica :| Cam atat cu francofoniile trecute.

De francofonia asta, am fost la film, la lectorat. Profa de traduceri ne-a sugerat asta si a fost o idee bine primita ( mai ales pentru ca scapam de restul cursurilor ). Cand am ajuns, filmul inca nu incepuse, iar un nene batran isi dadea duhul la microfon, la o conferinta. Ni s-a spus sa mai asteptam un pic, motiv pentru care am coborat cu Greta sa ne luam ceva de rontait.

Cand ne-am intors, lumea deja intrase si se asezase. Am primit si noi niste scaune prin bunavointa unui frantzuz simpatic, insa eu tot imi ridicam capul ca suricata, pentru ca nu vedeam bine, de acolo din spate. Am fost sesizata de un tanar domn negru, la costum care mi-a zambit si mi-a facut semn: " Viens ici! " Puteam sa-l refuz?
M-am asezat langa el si pe tot parcursul documentarului ne-am zambit, am susotit. La finalul filmului, fiind deja prieteni i-am zis pe un ton ironic: " On doit applaudir maintenant ! " ( la modu`: " acu` mai tre sa si aplaudam ! " ). El m-a privit un pic incurcat. Intre timp, nenea prezentatoru` spuse: Si acum, sa il invitam in fata pe producatorul filmului, dl X. Nimeni altu` decat negru` meu.

Nu vroiam decat sa ma fac mica incat sa pot intra in sticluta de Nestea din fata mea. M-am lecuit de francofonii. Vive la France, zic.

Later edit: Anul e 1848, anul revolutiei. Insa nu merge sa modific, dunnow why.

Sniff.

Couldn`t help it. :X