What`s cookin`, dud?!

Ajutor de bucătar: Lully

Bucătar şăf, Duda.

Reţeta serii: Piure de cartofi şi garnitură de pui în sos de roşii. Desert: Colebil.
Pentru că oricum mi-am luat gândul de a mă mărita curând ( sinceră să fiu nu m-a bătut niciodată gândul ăsta cu adevărat), cred că e ok dacă împărtăşesc o nouă experienţă culinară. E clar pentru toţi că fix atunci când te grăbeşti treaba iese naşpa, da? Astăzi m-am întors de la muncă voioasă ca o vrăbiuţă,cu gânduri mari: să gătesc. M-am înfipt în primul Mega Image şi am luat cele trebuincioase. După nişte dereticat în casă şi alte treburi apărute inopinant, am ajuns cu mâncarea pe foc destul de târziu.
Am decis până la urmă să fac una dintre cele mai banale chestii, mâncare pe care o mai pregătisem înainte şi care a avut parte de un succes răsunator. Ei bine, în seara asta nu doar că nu s-a mai repetat povestea, dar a ieşit ceva înrudit cu fiasco.
Problema e că nu ştiu de ce. Carnea nu s-a prăjit ca lumea, sosul a fost greţos, etc. Nici Lully, my roomie, nu s-a lăsat mai prejos şi a zis că prepară ea rapid un piure peste care să trântim sosul. Zis şi făcut. Rezultatul final: înfulecat resemnat şi râs cu lacrimi. Dupa faptă şi răsplată: ni s-a făcut rău :))) Norocul face ca personajul ajutător din această povestire, forever Lully, să aibă niscaiva Colebil prin traistă. Aşa că am luat pastiluţa, am ieşit la o gură de aer şi ne-am revenit.
De prisos să adaug că bucătăria arăta devastator. De acum încolo voi curăţa aragazul doar de praf! Am zis !

Flower Power

Un lucru aparte la femei este că sunt mari iubitoare de flori. Flori de pus în vază, în ghiveci, de toate culorile și tipurile. Evident, există și tipuri de flori preferate sau tipuri de femei care să nu se dea în vânt dupa sfera asta... florală.
Mie una îmi plac mult. Îmi place să le vad în grădini, să admir ghivecele sofistiscate sau pur și simplu buchetele numai bune de băgat în vază și de pus pe birou.
Ce mă face pe mine să scriu acum despre ele, este faptul că nu am avut niciodată pornirea de a-mi cumpăra un ghiveci cu o floare, de care să am grijă constant și de care să mă atașez. Balconul mamei e plin, așa a fost încă de când eram mică, dar întotdeauna m-am limitat doar la a le privi înduioșător de la distanță. Până și tata e mai implicat ( citește cărți de specialitate pentru lămâiul lui, de care este foarte mândru ).
În ultima vreme, în lipsa alor mei, mi-a cam revenit sarcina de a florile. Dupa cum spuneam, balconul mamei este plin, oaza de relax a apartamentului. Așa că atunci când ajung acasă, mă înarmez cu litri buni de apă și răbdare, ca să ud splendorile ( nu sunt ironică ). Nu pot să zic ca e un obicei care mă încântă ( mai ales că de multe ori nu sunt în stare să estimez cantitatea potrivită pe care să o torn, iar apa țâșnește în farfurioare, apoi pe parchet, bla bla ). La început a fost mai greu, acum e ok, doar nu e mare filozofie.
Însă pragul pe care nu îl pot depăși este acela de a vorbi cu ele. Pentru cei care nu știau ( asta în cazul în care mai exista rătăciți ca și mine ), florile au nevoie să comunici cu ele. Cică e dovedit faptul că dacă vorbești cu ele, acestea se dezvoltă mai frumos, mai sănătos, mai repede, pentru că simt dragostea și apropierea. Ei bine, eu nu pot să fac asta. Și nu pentru că mi s-ar parea o tâmpenie - doar vorbesc cu animalele, eventual și singură :)) - ci pentru că îmi e practic imposibil să " comunic " cu ele.
Am încercat, firește, în timp ce le udam : "Ce faceți, frumoaselor...v-a fost sete? " Dar asta e tot ce am putut să scot pe gură, dupa m-am autoridiculizat și nu am mai putut să continui. Poate că va veni și ziua în care o să reușesc, până atunci mă limitez să vorbesc cu animalele și oamenii. Sunt conștientă că plantele au simțuri speciale iar oamenii care au puterea de a vorbi detașat cu ele cresc mult in ochii mei. Serios.
În încheiere, niște versuri superbe ( Grigore Vieru ) :
(...) mi-s dragi cuvintele să știi,
ele-mi sunt surorile,
atunci iubito când nu-mi vii,
eu vorbesc cu florile ...

și o fotografie cu Floarea de Suflet, Sara - Maria.



V-am pupat!

Yes, boss...

Septembrie, deci

Şi a venit toamna, oficial. În calendar, dar mai ales în casele noastre. Afară e răcoare, e ploaie, tot tacâmul " autumnal ". Mie una îmi place, pentru că mă cam săturasem de caniculă, praf şi sudoare la comun ( transport, zic ).
Îmi place că e răcoare în casă, că mi-am scos pilota la înaintare şi că pot să mă culcuşesc la căldurică şi să fiu fericită foc. Asta că tot se leagă lumea de mine că ma bucură cele mai simple tâmpenii. Eh voila, pentru mine o cană de ceai cald + păturică + 1 film = love forever.
Privind în urmă la vara ce tocmai s-a scurs, rămân cu un sentiment plăcut. Chiar dacă nu am avut parte de vacanţă sau concediu, a fost foarte ok. Plus că îmi conserv energia pentru vara viitoare pe care mi-o pictez deja cel puţin incendiară.
Până la urmă, hai s-avem o toamnă frumoasă, fără depresii sau alte alea!

*image source: kingfisher-photobucket

Acolo.

... pentru că săptămâna trecută pe vremea asta râdeam cu gura până la urechi. Pentru că fiecare moment petrecut acolo e magic. Pentru că m-am simţit din nou fericită şi frumoasă.

In the hood

Seară de parc în tei. Peisaj tipic: aceiaşi oameni, mai puţini copii ( trecut de 22:OO ), io şi Lully, my roomie, stăm pe bancă, păpăm o îngheţată şi punem ţara la cale ca de obicei.
Din senin, una bucată băiat apare lânga noi şi ne spune cum că mai încolo stă timid ca o fată mare, prietenul lui. Prieten care m-a remarcat şi care ar fi vrut să vină să vorbească cu mine, dar se temea să nu fug. ( wtf, chiar aşa sălbatica par? )
Printre miştouri şi chicoteli cu Lully, am zis că what the heck, hai să vorbim cu ei, oricum ne cam plictiseam.
Toate bune şi frumoase, apare şi misteriosul june, a cărui voce ne-a cucerit de la început. Pe lângă faptul că semăna cu un şoricel, suna la fel ca unul. Chiţăia aşa nedesluşit. De la început ne-a explicat cum stă treaba: el, mare şmecher, face afaceri ilegale, contrabandă de ţigări. Celălalt, mai simpatic, gătea prăjituri în mall. Din fericire, tocmai când mă blestemam pentru neinsipirata alegere de a purta o conversaţie cu neneii ăştia, zăresc în depărtare una bucată prieten transpirat, care făcea jogging în parc.
I-am sărit în faţă, l-am aşezat cu forţa pe bancă lângă noi, iar ceilalţi s-au simţit să plece. După, am povestit de toate, ne-am plimbat pe marginea lacului până ce doi bătrânei, graşi şi flasci nevoie mare s-au gândit să se arunce în apă şi să se bălăcească la picioarele noastre.
Apoi ne-am dat în leagan şi într-o învârtitoare ( pentru copii ) dar care avea o viteză incredibilă. Nu m-am lăsat până nu mi-a venit să vomit. Nici acum nu am scăpat complet de starea de ameţeală. Go, duda, go! Ah, şi am hrănit şi un şoricel pitit în stratul cu flori. Era foarte mic şi aproape drăgălaş.
Per total a fost o seară mişto. M-am simţit din nou copilul retard de altădată. Still got it, yep yep!

Crush

A little crush, crush...

Late night sex

E vară, e sâmbătă noaptea, deci teoretic ai toate motivele din lume să te bucuri de viaţă, mai ales dacă eşti tânăr. Pentru că eu am petrecut aseară cu nişte prieteni din oraşul natal cu care nu mă mai văzusem de cel puţin un secol, am ales ca în această minunată seară să mă culc mai devreme, ca să recuperez somnul pierdut.
Toate bune şi frumoase, până la momentul X al serii, pe la ora 23 când vecina de sub mine ( sună dubios, dar aşa e ) a început să îşi facă vocalizele de rigoare. De când m-am mutat aici, cam de o lună, o cunosc îndeaproape, chiar dacă nu am văzut-o niciodată. E o femeie fericită, zic, deşi zbiară cutremurător în punctele culminante ale acţiunii.
La început m-am amuzat ( omg, people havin` sex ) dar acum încep să mă irite ţipetele care mi se par forţate. Adică da, înţeleg să te bucuri de o partidă dezlănţuită de sex, să te laşi luată de val, dar nu să ţipi ca la înjunghiere. Pân` la urmă, se simte de la o poştă ceva fake, but as long as she`s happy...
Revenind, nu am reuşit să adorm nici până acum( 02:35 ), când eram între moţăială şi nănic m-a speriat un răget ( jur, deja încep să am dubii de ce fac ei acolo :)) ). Cel mai trist e că nu am ce sa fac. Chiar daca aş avea ţevi tot nu aş putea să le bat şi să spun: " Alooo, tantiii, dă orgasmul mai incet !! "
Io zic totuşi că nu e greu să ţii cont de faptul că stai la bloc, că pereţii nu-s atât de izolaţi şi ca poţi marca un om pe viaţă dacă nu ai grijă :P Eh, daca o voi întâlni vreodată-n lift, poate c-o să-i zic cât e de enervantă...şi de norocoasă.
Hot summer nights, you gotta love it! :D

Image source: http://pitilli.blogspot.com

Dear bloggie,

... ştiu că am devenit mai insensibiloasă în ultima vreme şi că te-am neglijat. Dar vezi tu, am avut treabă ( m-am mutat într-o zonă şi o casă frumoasă ), am muncit, am făcut mişcare ( role şi sper, cât de curând, alergat ). Plus că nici nu am avut net şi am simţit senzaţia aia de bolnav ce tânjeşte după leac. Şi uite că acum, când am timp şi de toate, nu mai îmi arde să stau cu botu`n pc. E de la vară, mon cher.
Totuşi nu am uitat că de 4 ani eşti aci pentru mine. E reconfortant sentimentul, chiar dacă nu mă mai regăsesc la fel ca la început. Pare la fel ca într-o relaţie... dupa 4 ani e clar că ne-am plictisit unul de altul dar rămâne ataşamentul. Însă e bine să te ştiu aproape la nevoie şi că mă faci să zâmbesc când privesc în urmă. Şi başca, îţi las o poză de toată frumuseţea, ca să îţi dau culoare.

Sara - Maria, dragostea mea.

Moving on ...

Au trecut 3 zile de când s-a dus tot chinul dar încă nu pot conştientiza că se întâmplă. A fost mai mult, mai greu decât mă aşteptam dar acum e în regulă, sunt licenţiată şi liberă să îmi văd de viaţa mea de " om mare " pe mai departe.
Schimbările în viaţă sunt de regulă binevenite ( ca să nu intervină monotonia aia care ne doboară pe toţi, încetul cu încetul ). Acum la început de drum îmi păstrez atitudinea optimistă şi sper pentru ceva bun, mă simt pregătită de orice. Lucrurile se aşază pe un făgaş firesc şi îmi place să văd că dorinţele prind forme.
De luni voi începe munca, am puţine emoţii în legătură cu noul job ( fiind ceva serios şi pe termen lung ) dar am senzaţia că după ce am trecut prin foc, nimic nu mă mai poate doborî. Între timp îmi caut şi chirie, de abia aştept să mă stabilesc într-un locuşor de unde să nu mai fie nevoie să plec prea curând ( mutatul de colo colo e copleşitor ).
Cineva m-a întrebat dacă sunt pregătită să îmi iau viaţa în piept. Mi s-a părut ciudat, pentru că nu cred că e vreun moment anume când realizezi că " îţi iei viaţa în piept ". Eu de exemplu simt doar că merg mai departe şi că fac ceea ce trebuie.
Acum că am timp să respir, ţin ochii larg deschişi şi mă bucur de vară, de soare, de ploi, de faptul că am sentimentul ăla de " vacanţa mare " deşi s-a dus vârsta când să îmi mai permit aşa ceva. Şi totuşi, ( încă )se învârte :P Pământul în jurul meu, eu in jurul lui ... e bine !!! :)

Image source: http://www.isobuzz.com/

Vachettes

De la inceput vreau sa mentionez ca nu imi permit aroganta sa pot schimba ceva prin postul asta, dar pentru ca m-am saturat ca eu si celelalte vaci sa asistam neputincioase privindu-va cum va evitati cand altadata va imbratiati cu drag, am zis ca merita o incercare ( de fapt doua, pentru ca nu stiu prin ce minune am sters postul asta si acum il scriu din nou ).
Cand am inceput facultatea acum 3 ani nu ma asteptam sa intalnesc atatia oameni misto, care, desi atat de diferiti, imparteau cam aceleasi idealuri cu mine. O sa imi fie dor de ei toti, de colegii nostri, carora le urez pe aceasta cale toate cele bune si dupa care voi boci nitel, in stilu-mi caracterisic.
Insa din cumulul ala de oameni misto, v-ati remarcat voi, 4 fete cu care am impartit totul si care au reusit sa stropeasca cu roz peretii gri ai Univeristatii si pe cei din Pitar Mos.
Prima a fost Greta, prietena mea cea mai buna si veterana din sufletul meu. Din start m-am considerat norocoasa ca eram impreuna chiar si la facultate si ma bucur ca nici dupa atatia ani nu s-a schimbat, a ramas la fel de blanda si buna. Dar mai ales ma bucur ca ati avut si voi ocazia sa o cunoasteti. Cu ea am impartit primele impresii despre voi, cele care mai tarziu ne-ati devenit indispensabile.
A doua este Cintia, pe care am remarcat-o de la inceput si despre care am zis: mama, cate stie asta. Inca nu eram lamurita daca e tocilara sau pur si simplu foarte desteapta, dar timpul a clarificat treaba: un pic din amandoua, ca noi toate de altfel.
La Balul Bobocilor i-am admirat dezinvoltura. Stia gagica sa se distreze. Asa ca in timp ce eu si Gret ne chinuiam sa scapam de niste tineri horny dopati cu X, ea rupea ringul de dans in doua :D Ulterior ne-am apropiat din ce in ce mai mult, mai ales dupa legendara faza cu autobuzul, care pe langa lovitura de la cap ( apropo, cum iti mai e capul, babe? )i-a adus aproape tot ce iubeste mai mult acum. Tot raul spre bine, of course. Asadar ea e vaca noastra vesnic indragostita de pisici, de Paris, de al ei inginer si de noi ( mereu ne tranteste din senin cate un love ya ).
De DeeDee imi amintesc chiar din prima zi de facultate. Era cu mama ei pe hol si eu ma intrebam daca sunt amandoua colege cu noi. ( ai o mama superba, Did! ). Am discutat niste treburi organizatorice, dupa am inceput sa ne vedem la cursuri. Imi parea foarte timida dar dupa ce am vazut ca e si foarte funny si smart , inevitabilul s-a produs: ne-am apropiat. Prilej cu care am putut sa ii vad pentru prima uochii mari de seilormuna si zambetul ala de copil. Si nu e timida deloc, e doar selectiva. Ha! Pasiunele ei: baietii cu nas mic si ochelari. Si mecul.
Pe Den am observat-o un picut mai tarziu, ce-i drept, dar asta din cauza ca nu prea dadea pe la scoala :))Dar a iesit si ea in evidenta pentru ca intarzia de fiecare data si mi-a placut dezinvoltura cu care intra zambind pe la jumatatea cursului si se aseza cuminte in banca. Niciodata in astia 3 ani niciun profesor nu i-a atras atentia ca intarzie, sau ca sta prea mult cand cere voie la baie ( unde se duce de fapt sa vorbeasca o gramaaada la telefon ). Asta farmec adevarat. Mai mentionez ca are o voce frumoasa si un suflet cat China.
Astea sunt portretele ( mult prea vag slefuite ) ale vacutelor mele. In formula asta am reusit sa traim momentele cele mai frumoase din vietile noastre si sa ne sustinem moral cand eram la un pas de a pica. Mec-uri, sucuri, aventuri, despartiri, impacari, examene, Ciolac, I`d rather not say ( probleme long gone cand nu esti singur ).
Nu o sa uit niciodata serile de la Cint, mai ales cele in care Did nu putea sa ajunga iar Cint ma batea la cap, exasperant : " dar nu ma intereseaza, trebuie sa vina! hai s-o sunam sa vina! zi-i sa vina!!!! nu e la fel fara ea! " sau ziua in care Did m -a sunat foarte fericita ca a gasit vaca de plus perfecta pentru a o intampina pe Cint la intoarcerea din Paris. Nu pot uita multe de fapt, dar se pare ca voi acum la final o faceti ...
In curand se va termina totul, fiecare va pleca pe drumul ei: una in Franta, alta in Finlanda, una colo, alta dincolo. E pacat sa stergem din suflet toate rasetele si chicotelile, toate lacrimile varsate impreuna, toate mistourile ...poate vreti sa o pun pe Brebe sa va sune si sa va dea o smotruiala cum se pricepe doar ea! :)
In final vreau doar sa spun ca decizia va apartine, ca eu si celelalte vaci va iubim enormement si ca ne e dor de voi. Toutes unies dans le pouvoir des vaches.

Almost there...

De abia aştept să treacă tot chinul, să vină vara şi vacanţa. E nevoie disperată de niţel soare în suflet.

Macventures.

Deși nu sunt o fană înfocată a fast-food-urilor, pot să spun că la viața mea am călcat destule praguri de Mecuri sau Kfc`uri. Însa niciodată nu s-a nimerit să dau și pe la toalete. Astăzi, în schimb, între un examen și un interviu, am dat fuga să pap la Mec cu colegii, după care m-am oprit și pe la baie să aplic oareșcare make-up pe niște ochi încercănați.
Toate bune și frumoase până am pătruns în baie, împreună cu Den și am văzut un nene care freca de zor chiuvete și podele. Nimic anormal, evident. Deși era în mijlocul zilei și toaleta era plină de femei care se înghesuiau să intre tiptil în budă sau măcar să se spele pe mâini ( ce treburi aveam eu cu spoiala în oglindă, era deja fiță ), el nu se sinchisea să se dea la o parte și să facă loc, ba mai mult, trebuia ca tu să îl aștepți să curețe de cel puțin 7 ori în urma cuiva care doar ce folosise chiuveta sau pur și simplu pășise înăuntru. ( om cu simțul datoriei, brava! )
Când în sfârșit m-am strecurat la oglindă să imi bibilesc genele, am constatat cu MARE stupoare că pe lungimea aproximativă a jumătate din oglindă se întindea armonios clovnul de la Mec, mascota lor dragă. Las la o parte fobia mea (clovniisuntcelemaiciudateinvențiidelabicicletacuosinguraroatăîncoace ), dar nu pot să înțeleg cui folosește imaginea ăluia întinsă pe oglindă. Da, îți sare în ochi, dar la fel de bine o făcea și daca era pus afiș pe perete, sau desenat pe ușă. Plus că e îngrozitor să îmi văd reflexia din oglindă atât de aproape de a lui. ( Oare chiar nimeni nu a văzut Orașul bântuit în frageda pruncie? ).
Vizita la mec mi s-a mai îndulcit pentru că am câștigat, după o răzuială cu spor, o cartelă Vodafone moca, cu minute pe viață. Cin`zeci, chiar. Momentan va fi în stand by, că nu am telefon pentru ea, dar ideea e că de azi au început promoții mișto la Mec și că sunt chiar pe bune câștigurile ( cartele, telefoane, chiar și mașinuțe Mini Cooper ). Noi am zis că ne mai ducem: să câștigăm calorii și experiențe.
V-am pupat !

Beautiful...

I`m just so fucking depressed.

Coffee friendly.

În perioadele de restriște, cel mai bun prieten afiliat rămâne viciul. Pentru că el e cel menit să destreseze, să relaxeze. Acum fiecare e liber să își îmbrățișeze în gând viciul favorit și să zâmbească în colțul gurii.
Eu mă rezum să vorbesc despre cafea. Ca să îmi mențin moralul ridicat trebuie să mă las pradă acestei tentații. Nu pot să îmi încep ziua fără o cafea bună. Chit că o fac acasă sau o iau de la vreun bancomat, e esențială. Uneori mai pun alături și o țigară ( aici clar depinde și nivelul de stres ), iar ziua începe să prindă din nou contururi blânde și roz.
Cine rezistă gustului și aromei e un adevărat titan. E drept că există și un soi de cochetărie în acest răsfăț matinal. Mai ales atunci când nu te grăbești nicăieri și regăsești plăcerea agoniei din noaptea trecută în câțiva stropi bruni, fierbinți...



O ceașcă de cafea poate fi umplută cu sentiment. Probabil poza asta e unul din exemplele clare de " cafea cu dragoste ", pentru că a fost pregătită de mama, pentru mine, iar inimioara s-a format singură. Se mai spune că ce se conturează deasupra cafelei îți e destinat pe mai departe. Total de acord, mai ales atunci când ești conștient că din și pentru iubire ai fost făcut...
After all, you can buy me with a coffee...I`m so cheap.

Exercițiu de imaginație..

Ca să fii fericit trebuie să înveți să te bucuri de lucruri simple. Dacă ai simțul ăsta înnăscut, ca mine, atunci te poți considera norocos.
Pentru că sunt mai visătoare în ultima vreme ( atunci când îmi permit să mă gândesc și la altceva în afara de licență și examene ), în seara asta am făcut un exercițiu de imaginație. E drept că și mentorul meu a știut să pună punctul pe I și să mă facă să intru fix în starea de care aveam nevoie ca să mă gândesc la lucruri frumoase.
Pe scurt, treaba stă cam așa: cum ar fi dacă te-ai trezi în urma cu câțiva ani? Să zicem 3, 5 ani? Ai schimba multe din viața ta? Eu una am ajuns la concluzia că deși am momente când nu îmi convine chiar totul, per total sunt mulțumită. În momentul de față nu aș schimba nici măcar o secundă din viața mea. Aș lăsa lucrurile să decurgă după cursul lor firesc, aș face fix aceleași greșeli și drăcovenii. Pentru că acum sunt fericită și sper că voi sfârși tot așa.
De exemplu, deși cred că spun zilnic că dacă aș putea da timpul înapoi nu aș mai face aceeași facultate ( din cauza sistemului, dezorganizării, bla bla ), când privesc în spate îmi dau seama că nu a fost dracul atât de negru și că altfel nu aș fi cunoscut atâția oameni minunați, de care să mă apropii .
Și tot cu ocazia asta mi-am adus aminte de un moment special din viața mea, pe care îl păstrez în suflet și memorie de parcă ar fi fost ieri. Am dormit cu bunica până pe la vârsta de 7 ani. Într-o dimineață ( aveam vreo 4-5 ani ), m-am trezit iar ea era lângă mine croșetând, așteptând să mă trezesc. Făcea asta în fiecare zi, însă atunci am simțit mai mult ca niciodată că sunt fericită. Afară era soare, ea era lângă mine și am avut sentimentul ăla de bine, de protecție și căldură. Atunci m-am ridicat și i-am spus că aș vrea să se oprească timpul în loc și să fiu mereu la fel de fericită ca atunci. E drept că am surprins-o , am primit în schimb un : " Bată-te norocu` să te bată, fetița mamii! " și un zâmbet sincer.
De atunci, de fiecare dată când mi se intâmplă ceva urât ma gândesc la momentul ăla. Închid ochii și sper ca totul să nu fi fost decât un vis luuung și că eu mă voi trezi din nou fetița de 4-5 ani, care doarme fericită în patul ei, cu bunica alături.
Dacă norocul m-a bătut sau nu, rămâne de văzut. Dar eu cred în cuvintele spuse din inimă. Ah, și bonus, ceva vechi dar drăguț. Cum ar fi, dac-ar fi...

Cinemagia.

În ultima vreme nu duc lipsă de peripeții. Cum majoritatea sunt de bine și de ținut numa` pentru suflețelul meu mic și negru, o să vă împărtășesc noile mele experiențe cu filmele.
De ceva timp mă țineam să experiementez Imax-ul. Am ales drept cobai Alice in Wonderland. Trebuie să recunosc că mi-a picat puțin fața când am văzut cât de mare era ecranul deși știam dinainte la ce să mă aștept. Până și ochelarii mi s-au părut mai culeanu ( mai puțin cul a fost că scaunele nu aveau suport de pahar. )
Înainte de film, un nene ne-a vorbit despre minunățiile tehnologiei 3d și despre cât de cool și unic e Imax în România. Când a început filmul, deja plescăiam mulțumită și așteptam să mă pierd în basm si în ochii de nebun ai lui Madhatter. Dupa vreo 15 minute de film, se aprind luminile și imaginea se blochează. Sala a început a fremăta, dar nenea naratoru` de la începutul filmului ne-a asigurat că nu durează decât 5 minute și că își cer scuze pentru neplăcere. Buuun. Cele 5 minute trec, filmul se reia, dar bineînțeles că nu de unde rămăsese, ci undeva după. S-a înghițit în sec și s-a trecut mai departe.
Nu o să detaliez tot, însă povestea s-a repetat de 4 ori. De 4 ori aceeași scuză, de 4 ori s-a sărit peste scene din film. E drept că a patra oară nenea a spus că la ieșire ne vom recupera banii, și așa a fost. Pe lângă banii înapoiați, am primit și un voucher cu o invitație moca la orice film ( mai puțin la imax, no shit ), în orice zi, la orice oră.
Ieri fiind mai liberă, am onorat invitația. Filmul ales a fost : " The clash of titans " ( evident nu l-am ales eu, dar a fost drăguț în final și eu am rezistat eroic :D ). Doar că nici de data asta nu am avut parte de relax total cum speram, pentru că subtitrarea nu se vedea. Noroc cu un om bun care s-a dus să se plângă în numele nostru și lucrurile au revenit la normal după vreo 10 minute de film. Las` la o parte că în fața mea s-a așezat un băiat cu capul uriaș și că un altul îi citea subtitrarea copilului, destul de tare, măcar m-am distrat.
Daaaaar mi-e teamă de ce s-ar putea întâmpla la următorul film, care aș vrea să fie " Eu când vreau să fluier, fluier ". Să aștept să îl văd acasă sau să mă risc să dau din nou piept cu cinemagia? Greu.

Define purfect.

That`s my dream. What about yours?

Feedback.

Prima oară am auzit de " feedback " prin clasa a zecea și mi s-a părut un cuvânt cool și revelator. Participam la un curs-training pentru puștani, ținut de Răzvan Crișan ( pe care l-am revăzut de curând la un festival de short movies și mi se pare la fel de tare ) și căscam urechile și ochii la tot ce ținea de arta negocierii. A fost o experiență fun și recomand tuturor liceenilor care au posibilitatea: participați la cât mai multe evenimente de genul, vă deschide apetitul pentru nou, învățați chestii mișto iar diploma de la final se poate adăuga cu succes la CV. Iar dacă asta nu va convinge, se merită măcar de dragul oamenilor și al relațiilor pe care ți le faci.
Revenind la feedback...toți avem nevoie de el. Acasă, la școală, la serviciu, în relațiile cu lumea, în relația ta cu tine... E bine când simți că munca, faptele tale nu sunt în zadar si că lumea reacționează. Pentru că toți avem nevoie de confirmări, fie ele mutuale sau concrete: " da, ai făcut ce trebuia! felicitări! " " mi-a plăcut asta, ar trebui să continui " " da bă, ai dreptate! " " ai talent, fă ceva cu el "și eu te iubesc " *wink* etc..
Greu de crezut, dar o chestie de genul îți poate da putere, te ajută să capeți încredere și să mergi mai departe cu ușurință. Nu costă nimic, dar valorează enorm. Cu ocazia asta, pentru vacile mele:
- Deedee: capu` sus, ascultă-ți inima și continuă să zâmbești. :)
- Cint: distanța întărește iubirile adevărate. o să fie bine!
- Gret: rămâi așa, mereu blândă și bună!
- Den: întoarce-te la noi, we miss u.
Iar eu vreau să vă mulțumesc vouă, celor care mi-ați dat mesaje pe facebook și pe blog. Nu știam că vă place atât " blogu`meu ", plecăciuni. Să ne recitim bucuroși! :*

Ding dong!

Anul ăsta mă simt un pic derutată, decalată, din cauza Paștelui... e prea curând, realizez cu greu că suntem in Săptămâna Mare. Nu mă dă evlavia afară din casă, dar nu cred că e o idee rea să fiu mai ponderată astea câteva zile...
Azi am fost la Dalles, pentru că s-a deschis târgul de cadouri de Paște. Mă gândeam că o să găsesc aceleași produse ca în anii trecuți, dar am fost plăcut surprinsă să observ și chestiuțe noi și foarte drăguțe. De obicei nu-s pagubă pentru buzunare ( fie și ale mele ) dar de data asta nu m-am putut abține și am cumpărat câte ceva drăguț pentru ai mei. :D Prețurile sunt acceptabile, poți pune lejer de un cadou mișto și ieftineanu.
Între timp, de când nu ne-am mai citit, am crescut, am făcut 22 de ani. Am petrecut frumos, lângă oamenii dragi, e primul an în care am avut parte de 3 torturi aniversare. ( mulțumesc pe această cale lui sis, care mi-a pregătit două dintre ele, și pe cealaltă parte lui Cutie și Răzvi care mi-au făcut cea mai frumoasa surpriză ).
În rest, vremea e frumoasă, sufletul vesel, păsări în copaci, d-astea :)) Mai slăbuț cu scrisul pe blog, că-s destule de făcut pentru școală.
Vă pupă duda! :*