Singuratate..

In seara asta m-am plimbat ca de obicei cu Greta prin parc...si l-am vazut din nou pe el.."el" nu e o personalitate, sau cine stie ce mare dragoste despre care nu vreau sa vorbesc :)..el e cea mai trista persoana pe care am vazut-o in viata mea!
Orasul meu fiind unul mic, il vad destul de des pe acest om, frecventand aceleasi locuri..este un barbat care are in jur de 50 de ani, simplu, dar cu o privire atat de blanda si trista in acelasi timp, incat a fost imposibil sa nu il remarc!
Prima oara am crezut ca e necajit, toti oamenii au problemele lor...statea pe o banca in parc, de unul singur, cu capul in palme si ofta adanc! Mi-a atras atentia, dupa cum am spus privirea lui blanda (unora chiar li se citeste sufletul prin ochi) si faptul ca era rupt de realitate, nu intorcea capul la nici un zgomot, nu schita nici un gest..
A doua zi l-am revazut tot in parc, pe aceeasi banca si mi-am permis sa il analizez mai mult. De data asta s-a uitat si el la mine si chiar a schitat un zambet atunci cand a vazut-o pe Happy, catelusa mea. De atunci il vad in fiecare zi..pe aceeasi banca, la aceeasi ora. Mi-am dat seama ca singura lui drama e singuratatea. Am stat de multe ori si ma gandeam cu prietena mea cum sa facem sa incercam sa vorbim cu el, dar ne-am dat seama ca nu ar avea sens..in schimb am constat ca ii plac animalele si ca e chiar incantat de Happy a mea, asa ca fac tot posibilul sa o plimb pe acolo cand e si el in parc!
Nu e un hobby al meu sa analizez oamenii, sa incerc sa-mi dau seama ce simt ei, dar omul asta ma deprima de fiecare data cand il vad si ma face sa ma intreb de ce e atat de trist, si cum de e in permanenta atat de singur...initial ma gandeam ca cel mai tare ma tem de batranete, pe care va trebui sa o accept ca atare la un moment dat, dar am realizat ca mult mai tragica e singuratatea..pacat ca in cele mai multe dintre cazuri cele doua se imbina!