Ultima olimpiada...

Home. M-am intors de la Slobozia, de la olimpiada. A fost bine, ca de obicei. Imi place prea mult franceza, ca sa ma dezamagesc. Am o stare un pic melancolica. Probabil si din cauza drumului, a oboselii, dar mai ales pentru ca in autobuz, in drum spre casa, vorbeam cu o prietena si am realizat ca asta e pentru noi ultima olimpiada. Ultima olimpiada data impreuna, ultima din anii de liceu. Trist.
De dimineata m-am trezit binedispusa, m-am imbracat, m-am contrazis juma` de ora cu mama pe tema mancarii: "Nu pot sa mananc dimineata, ma grabesc, imi iau ceva de rontzait in autobuz." "Ba nu, o sa mananci acasa macar un sandvis." Am ajuns in cele din urma la un acord: am baut o cana de ceai si mi-am luat pachet pentru autobuz. Am mers grabita spre autobuz, pentru ca nu imi place cand merg singura pe strada, am tendinta sa ma grabesc sa ajung mai repede. Ma plictisesc.
Cand ajung in dreptul autobuzului, vad o pancarda pe care scria mare " Cursa speciala ". M-a busit rasul, adaugand in gand : "pentru copii `speciali` ". Cum restul lumii se imbulzise dis-de-dimineata sa ocupe loc in autobuz, evident am stat in picioare, dar macar am avut prilej de tzopaiala pe acolo. In cele din urma, cineva s-a indurat sa-mi cedeze locul, si m-am lafait tinand in brate una bucata Greta frumoasa, de 50 kg (divulg greutatea, pentru ca sunt mandra de tine, ai fost ca un fulg).
Liceul unde urma sa sustinem proba, mi-a placut. Nu la fel de curat si modern ca al meu, dar mai luminos si mai primitor. Mi-a adus aminte de scoala generala. Am asteptat o ora pana sa vina subiectele, timp in care am inspectat zona (respectiv salile de clasa, laboratorul), dupa care am privit pe geam si am analizat toate patrupedele care erau prin curtea scolii (doi caini negri si unul alb). Cand plictiseala si nerabdarea incepusera sa ma doboare, am facut rost de o revista si am inceput s-o rasfoiesc. M-am documentat pe scurt ce si cum ar fi in mintea barbatilor (lucruri deja cunoscute, sau nu), am tras un ochi pe horoscop unde toate erau bune si frumoase (da` de unde?!). Pe urma m-am uitat in jurul meu. La fetele care erau la olimpiada din alte orase si pe care nu le cunosteam. Toate aveau caiete, foi, imprastiate pe banca, repetau ultimele conjugari si propozitii subordonate. Pentru o secunda am simtit ca as fi in plus pe acolo, dar chiar nu eram deloc impacientata, si intotdeauna am fost de parere ca repetatul pe ultima suta de metri iti da mintile peste cap.
Au venit profesorii supraveghetori, am inceput sa analizez cu privirea una bucata nene barbos, incredibil de masculin si elegant, care m-a facut sa ridic subtil din spranceana, semn de interes. Ne-a impartit subiectele, apoi s-a asezat in spatele clasei, sa ne aiba in vizor. O caut cu privirea pe Greta, sa imi confirme impresia placuta despre nenea. O aud: "Ce fatza are asta! Sigur e om al dracu`". Zambesc in sinea mea, ma intorc la banca si arunc ochii pe subiecte. Prima reactie: eseu simplu, numai ca in rest imi vine sa-mi iau jucariile si sa plec in lumea larga. O caut din nou cu privirea pe Greta, sa vad daca macar de data asta e de acord cu mine. Intalnindu-ne privirile, ne-a busit rasul. Deci da, nu sunt nebuna. Mai bine ramaneam acasa si invatam cum sa gatesc cozonaci. Sau sa gatesc, pur si simplu.
Pe parcurs mi-am dat seama ca nu-i dracul asa de negru si ca nici nenea cel elegant nu e asa de gentleman, pentru ca a facut misto de o fata: "Ce par ai! Esti hilara. Zici ca esti Gavroche". O da, spune-i unei fete ca seamana cu un baiat, si cu siguranta te va avea la inima pentru tot restul vietii. Dupa predarea subiectelor, am papat fornetti cu diriga. A rasuflat usurata cand a vazut ca sunt potolita si ranjesc tamp, in loc sa ma leg de mama lor de francezi cu limba si gramatica lor, cum faceam cand ma mai suparam uneori.
In drum spre autobuz, imi deschid telefonul, gasesc un mesaj, zambesc oarecum sictirita: "A da. Ti-ai amintit", inchid telefonul la loc si ma urc. De data asta locuri erau destule, asa ca m-am asezat in spate si am inceput sa ma holbez pe geam, pierduta. Deci da, s-a terminat. E ultima olimpiada, e semnul ca sfarsitul a inceput. Si am plecat...