De bine ce ma bucuram ca am si eu saptamana asta libera, stau acasa si mor de plictiseala. Si e de vina doar vremea asta urata care nu te indeamna decat la lenevit si somn. Nici cu Happy nu mai am chef sa ies, pentru ca ploua si e noroi ... pf.
Dar pentru ca tre` sa respect nevoile patrupedei, o scot la plimbare. Acum m-am intors si sunt pe jumatate indignata, pe jumatate amuzata. Prin preajma blocului meu e o scoala generala, iar acum era ora cand ieseau copiii. Toate bune si frumoase, pana cand o gasca de gasculite din astea au inceput sa se ia de Happy: aoleu, ce caine urat! pleaca d-aici jabra imputita ( a se avea in vedere faptul ca Happy era la o oarecare distanta de ele, si nici prin gand nu-i trecea sa se apropie).
Desi ma umplusem de nervi, am zis totusi sa ma abtin. Am avut si eu varsta prostiei si a remarcarii in grup, asa ca am trecut mai departe. In fata mea, un baietel, de o seama cu gasculitele ( clasa sasea sau a saptea, cred ), s-a aplecat si a inceput s-o strige pe Happy. Ea, nu suporta copiii, asa ca l-a ignorat cu desavarsire.
Baiatul a mai insistat putin, apoi m-a intrebat: " Auzi, nu te supara, e fata sau baiat? ". " E fata! " ( zambet). " Ah, de aia nu ma baga in seama. E logic, ce fata ma baga in seama pe mine? Bine, mersi, pa pa! ".
Mi-a fost atat de drag pustiul asta grasun incat imi venea sa il intorc din drum si sa-l iau in brate. Si in ziua de azi, sunt fel si fel de pustani, ca si pe vremea mea ( nu cu mult indepartata de a lor ). Aceleasi tipologii: fata fitoasa inconjurata de grupul care o idolatrizeaza, si intotdeauna un baietel simpatic si complexat. Va suna cunoscut?
No comments:
Post a Comment