In piata.

Sa merg cu mama la piata a fost intotdeauna o aventura. De mica imi placeau la nebunie sambetele dimineata, cand de abia asteptam sa merg cu mama sa precupetim. Halele imi pareau uriase, la fel si tarabele. Nu ma deranjau nici mirosurile amestecate ale diverselor alimente, nici aglomeratia, nici lumea colorata si stridenta.

Imi placea sa ma simt mica in spatiul ala urias. Si s-o vad pe mama cum se intelege la pret cu cei care vroiau sa profite de pe urma ei. Intotdeauna ea a avut o slabiciune pentru batrani, asa ca de multe ori cand cumpara ceva de la ei, le lasa mai mult decat trebuia. Insa la restul persoanelor evident puse pe japca, era un adevarat razboi daca incercau sa traga de ea, s-o convinga sa cumpere sau sa dea mai mult decat nu s-ar merita.

Asistam la saradele astea, amuzate, mandra de puterea de de convingere a mamei si cuminte, pentru ca mai apoi sigur urma sa ma aleg cu ceva. O jucarie, o palarie, o atentie. Acum am crescut si sa merg la piata nu mai e nici pe departe o placere. Tot ce ma fascina la inceput, acum ma enerveaza. De aceea ma duc tot mai rar. Insa mama si-a gasit companie. Pe langa tata, care o ajuta la caratul sacoselor si care asteapta cuminte langa ea ( pentru ca mai apoi si el primeste recompensa o bere rece, o atentie :P ), a aparut in peisaj si Happy, care se simte foarte in largul ei atunci cand se pierde in multimea de la piata.

Atat de mica si dulce, atrage atentia tuturor si nu de putine ori s-a intamplat ca oamenii de la tarabe sa isi neglijeze marfa pentru a se juca cateva minute cu ea. Nu stiu daca au avut de suferit pierderi, dar Happy in mod sigur nu a avut decat de castigat.

Acum doar ce m-am intors de la piata. Cum eu si mama suntem mari devoratoare de pepeni, si cum sezonul lor e foarte pe duca, ne-am decis sa dam o fuga ( impreuna cu Happy, of course ), sa ne aprovizionam. Toate bune si frumoase, insa aspectul pepenilor cam lasau de dorit, iar omul de la care am cumparat era fooooarte insufletit in a ne lauda pepenii lui, "cum nu s-au mai pomenit pe nicaieri". Oarecum sceptice, am cumparat. Insa pe drum, mama ( acum stiu cu cine seman ) a scapat unul din mana si s-a spart. Era complet crud.

M-a busit rasul, la fel si pe ea. Mama s-a dus, l-a tras elegant de mana pe nenea vanzatoru` sa ii arate marfa lui "cum nu s-a mai pomenit pe nicaieri ". Omul, spasit, bucuros ca a scapat de scandal, a facut cinste cu inca 2 pepeni. Ca deh, marinimia merge mana in mana cu hotia, atunci cand nu mai ai alternativa. Din 10 pepeni pe care i-a incercat ulterior ( le-a facut tzanc ), 8 erau cruzi, 2 buni. Aia buni troneaza acum in frigider la noi.

E bine totusi ca mai exista si supermarketuri, iar ca piata de verdeturi nu a devenit decat o optiune. :)