I <3 tocuri

Aseara am dat o tura prin magazine cu pisoiul, si ne-am uitat la incaltaminte. Pour moi, evidemment. Nu am gasit nimic care sa imi placa in mod deosebit, asa ca am lasat pe altadata si pe alte magazine. Insa am remarcat ca devin din ce in ce mai atrasa de tocuri.

Cu tocurile am fost certata dintotdeauna. Lasand la o parte tocurile mamei, de care eram fascinata. Spre deosebire de restul fetitelor din jurul meu, nu ma atrageau pantofiorii de lac si pacanitul lor la fiecare pas. Pe atunci adidasii cu leduri sau baschetii erau slabiciunea mea. Doar ca in clasa intai a trebuit sa apara prima confuntare cu tocurile.

Eram in timpul unei inspectii ( invatatoarea mea isi dadea examenul de grad I ), iar noi trebuia sa fim impecabili ). Mama primise instructiuni precise, asa ca in ziua cea mare m-am trezit in tol festiv: camasa cu dantela, ciorapi fini, pantofioiri de lac cu toculet, pampoane in tot capul. Dupa o sesiune de plansete, m-am lasat induplecata si m-am dus la taiere.

Pe drum m-am impiedicat de o suta de ori. Sustinuta cu tarie de bunica mea, nu aveam cum sa cad. Insa in clasa nu am mai avut protectie. Faceam o serie de exercitii la tabla: despartiri in silabe, proverbe, iar pentru asta trebuia sa inaintam cativa pasi buni din bancile noastre.

De patru ori m-am oferit sa ies la tabla si de patru ori am cazut. Noroc ca de mica eram pe principul " un sut in fund un pas inainte " asa ca nu m-am lasat afectata prea tare. Cand am vrut sa ies a cincea oara la tabla, pentru ca nimeni din ceilalti colegi ai mei nu stiau sa rezolve chestia respectiva, una dintre doamnele inspectoare a admonestat-o pe dna invatatoare: " Lasa asa! N-o mai scoate la tabla pe fetita care cade ! "

Cu orgoliul ranit, am ramas mult timp cu vorbele astea in minte si m-am ferit de atunci sa port ceva cu toc. Am mai avut o tentativa pe la 13 ani, la ziua unei prietene, dar cum am gleznele subtiri, le-am cam entorsat. La 15 ani faceam fortari considerabile si eram maestra sleampata a mersului ingenuncheat.

Cu timpul, am fost silita de circumsante sa imi lucrez tinuta. Zeci de majorate si petreceri nu au trecut degeaba peste mine. In liceu am invatat cum sa ma tin teapana pe tocuri si sa zambesc in acelasi timp. :)

Sincera sa fiu, le admir pe fetele care reusesc sa mearga fara probleme pe tocuri cui de 10-15 cm. Este vorba despre o oarecare prestanta, ca si dansul. Unii o au din nastere, altii o dobandesc pe parcurs iar restul poate niciodata.

De aceea cred ca femeile au nevoie de tocuri atat pentru un plus adus feminitatii si farmecului personal, dar mai ales pentru a incinge mintile bolnavioare sau nu ale unui mascul de prin preajma. Pentru ca eu nu cred ca sunt multe persoane care sa reziste cu usurinta la vederea unui picior frumos modelat, intr-un pantof cu toc.

Cu toate astea, ziua de maine o voi consuma tot in Riboacele mele. Tocurile le pastrez pentru ocazii speciale. Ocaziile mele speciale :P