Despre animale.

Am nevoie de un pet. Smotoceala aplicata lui Happy si pupaceala cu Bobby se intampla doar din doua in doua saptamani si nu imi e de ajuns. Ar fi fost totul foarte simplu daca proprietarii mei ar fi suportat animalute prin preajma, dar cum asta nu e posibil incerc sa imi reprim nevoile.

Le reprim pana rabufnesc. In weekend am fost la Pet-Shopul din Cora Pantelimon si m-am indragostit nebuneste de un buldog francez. De obicei ma uit la animalute, oftez pentru ca imi e mila de ele, cum stau chinuite dar trec mai departe. Mi-a venit foarte greu sa ma despart de buldog, mai ales dupa ce incepuse sa zgarie cu labuta prin geam, in dreptul meu.

Mi se pare inuman sa dai 20 de milioane pe un animalut. Nu inteleg cine stabileste preturile astea exorbitante si de ce. E clar ca nimeni nu se gandeste la viata animalului pentru ca altfel s-ar fi gandit si ca un pret normal ar fi adus cu sine fericirea lui, implicit un stapan si un camin. Una e sa scoti din buzunare 5 milioane, alta 20.

Si ne mai miram de ce suntem impanziti de caini vagabonzi la tot pasul. Cand am fost vara asta in Italia m-a surprins ca toata lumea avea cel putin un caine de rasa in lesa si ca nicaieri nu am vazut urma de caine hoinar. Intr-o zi chiar am rugat-o pe mama lui Cata sa ne duca la un Pet Shop ( amandoi fiind disperati dupa animale ), iar ea ne-a explicat ca acolo nu exista animale de vanzare, doar accesorii si mancare pentru ele. Italienii considera ca ele nu sunt obiecte ca sa fie vandute si ca oricine vrea sa isi achizitioneze un pet, urmareste in ziare si la Tv anunturi. Animalele se ofera in dar. Mi s-a parut ceva atat de frumos si firesc. La noi oare de ce nu se poate?

Revenind la rabufnirea mea. S-a petrecut ieri, undeva in parcare la Cora. Am vazut o chestie mica, ce tremura intr-o tufa de spini. Era un pui de catel caruia de abia ii mijisera ochii si ne privea speriat, pe mine si pe Cata. Avea si niste cartofi de la Mec, aruncati pe jos.. doar ca era prea mic ca sa mestece. Avea nevoie de lapte. Inima mi s-a rupt in 100000 de bucati si nu mai reuseam sa plec de langa el. Cata a incercat sa ma convinga sa il las " lasa-l, o sa fie bine, mai sunt mii de caini in situatia lui in lumea asta, nu ai cum sa ii iei pe toti acasa " .. M-am rupt cu greu de catel, furioasa pe Cata, pentru ca as fi vrut sa il tinem macar o seara, sa il ingrijim. Chiar daca si el voia acelasi lucru, faptul ca eram in vizita la bunici, nu ne permitea lucrul asta. Si totusi, chiar si cand am ajuns acasa, dupa o sesiune de plans de nervi si neputinta, el a venit cu ideea salvatoare, ca sa ma impace cat de cat. Asa ca am incalzit niste lapte pentru catel, am mai luat un castronel de apa si ne-am intors la el.

Din pacate sau fericire, nu l-am mai gasit acolo. Tot ce sper e ca pana la urma cineva sa se fi indurat de el. Era prea mic si frumos ca sa nu impresioneaze. Alte variante gen: calcat de masina, luat pe sus de un copil al strazii ma intristeaza si nu le iau in seama.
Chiar as vrea sa pot face mai mult.