Moving on ...

Au trecut 3 zile de când s-a dus tot chinul dar încă nu pot conştientiza că se întâmplă. A fost mai mult, mai greu decât mă aşteptam dar acum e în regulă, sunt licenţiată şi liberă să îmi văd de viaţa mea de " om mare " pe mai departe.
Schimbările în viaţă sunt de regulă binevenite ( ca să nu intervină monotonia aia care ne doboară pe toţi, încetul cu încetul ). Acum la început de drum îmi păstrez atitudinea optimistă şi sper pentru ceva bun, mă simt pregătită de orice. Lucrurile se aşază pe un făgaş firesc şi îmi place să văd că dorinţele prind forme.
De luni voi începe munca, am puţine emoţii în legătură cu noul job ( fiind ceva serios şi pe termen lung ) dar am senzaţia că după ce am trecut prin foc, nimic nu mă mai poate doborî. Între timp îmi caut şi chirie, de abia aştept să mă stabilesc într-un locuşor de unde să nu mai fie nevoie să plec prea curând ( mutatul de colo colo e copleşitor ).
Cineva m-a întrebat dacă sunt pregătită să îmi iau viaţa în piept. Mi s-a părut ciudat, pentru că nu cred că e vreun moment anume când realizezi că " îţi iei viaţa în piept ". Eu de exemplu simt doar că merg mai departe şi că fac ceea ce trebuie.
Acum că am timp să respir, ţin ochii larg deschişi şi mă bucur de vară, de soare, de ploi, de faptul că am sentimentul ăla de " vacanţa mare " deşi s-a dus vârsta când să îmi mai permit aşa ceva. Şi totuşi, ( încă )se învârte :P Pământul în jurul meu, eu in jurul lui ... e bine !!! :)

Image source: http://www.isobuzz.com/