Sunday, July 25, 2010
Late night sex
E vară, e sâmbătă noaptea, deci teoretic ai toate motivele din lume să te bucuri de viaţă, mai ales dacă eşti tânăr. Pentru că eu am petrecut aseară cu nişte prieteni din oraşul natal cu care nu mă mai văzusem de cel puţin un secol, am ales ca în această minunată seară să mă culc mai devreme, ca să recuperez somnul pierdut.
Toate bune şi frumoase, până la momentul X al serii, pe la ora 23 când vecina de sub mine ( sună dubios, dar aşa e ) a început să îşi facă vocalizele de rigoare. De când m-am mutat aici, cam de o lună, o cunosc îndeaproape, chiar dacă nu am văzut-o niciodată. E o femeie fericită, zic, deşi zbiară cutremurător în punctele culminante ale acţiunii.
La început m-am amuzat ( omg, people havin` sex ) dar acum încep să mă irite ţipetele care mi se par forţate. Adică da, înţeleg să te bucuri de o partidă dezlănţuită de sex, să te laşi luată de val, dar nu să ţipi ca la înjunghiere. Pân` la urmă, se simte de la o poştă ceva fake, but as long as she`s happy...
Revenind, nu am reuşit să adorm nici până acum( 02:35 ), când eram între moţăială şi nănic m-a speriat un răget ( jur, deja încep să am dubii de ce fac ei acolo :)) ). Cel mai trist e că nu am ce sa fac. Chiar daca aş avea ţevi tot nu aş putea să le bat şi să spun: " Alooo, tantiii, dă orgasmul mai incet !! "
Io zic totuşi că nu e greu să ţii cont de faptul că stai la bloc, că pereţii nu-s atât de izolaţi şi ca poţi marca un om pe viaţă dacă nu ai grijă :P Eh, daca o voi întâlni vreodată-n lift, poate c-o să-i zic cât e de enervantă...şi de norocoasă.
Hot summer nights, you gotta love it! :D
Image source: http://pitilli.blogspot.com
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
10 comments:
Te inteleg perfect si eu am o dementa din asta
Dood, cand eram mici si vecinii faceau sex cu nabadai, mama ne spunea incetisor ca ''ii e rau lu' tanti, de-aia face asa!''...eu zic ca lu' tanti tau ii e bine si tie rau:)))dar macar tu cauti fericirea, ea o simuleaza, fata!
Eu as sta pregatita cu melodia Zombie, si la refren as da-o maxim!:))
:))) sa stii! imi pregatesc un playlist beton! Lel, nici nu vreau sa ma gandesc ce vecini isi faceau de cap pe atunci :|
Eh, nesimtirea e la ea acasa, indiferent ca-s unii care dau petrecere aproape in fiecare seara, ca au un copil cu ADHD care muta mobila la orice ora din zi si din noapte, un caine idem copilului, sau orgasm "spontan".
Si cel mai grav e ca uneori nici nu pot sa aud tv-ul. Ca sa nu mai zic de minunata luna de sesiune in care nici in bucale, nici in george city, nu aveam parte de liniste.
Eu zic sa-i faci si tu galagie cand ii e lumea mai draga. Gen, sa canti. La mine a mers, in sensul ca am primit un sms de plangere. Dar galagia tot n-a dat-o mai incet.
Oh well... Tzuc :*
eu am patzit`o asta vara,intr`o noapte, dimineatza dadeam traseul...trebuia sa fiu hodinita da' ce sa te faci cu vecina d alaturi care zbiera intr`un mare hal "daa!! daaaaaaa!!!! aaaaaaaaaaahhh!!!" si io amarata stateam si ascultam, si sufeream...mai inghitzeam si`n sec :))) heh..si`acu a venit randu' meu.. RAZBUNAREE!! =))
cred k totusi exagerezi..un pic de gelozie poate?!vezi tu,dak o femeie se simte bn in mom actiunii,asta e..
nu am nicio problema ca se simte femeia bine ( ca doar am auzit-o de multe ori si nu am comentat ) doar ca de data asta o dadea in tragedie, atat de fortata era. :))
si cu gelozia n-ai nimerit-o!
Lasa iubita mea ca si tu cand oi avea parte de actiune tii tot blocul treaz nu numai pe vecina de dedesubt:)))=)))
pi sa ai grija sa pleci de acasa.
dar deocamdata nu am de gand sa ies din silenzio stampa :)) :*
Las' ca-i buna si abstinenta, Dood! Ne ascute simturile si orgasmul:)) sper
Post a Comment