Colindam iarna

Crăciunul a fost dintotdeauna sărbătoarea mea preferată. A mea și probabil a tuturor copiilor din noi. Firește, în fiecare perioadă din motive diferite: în copilărie pentru că primeam cadouri, mai apoi pentru că apreciam momentele petrecute în familie și pentru că primeam cadouri, etc. Acum nu mă mai bucur pentru mine cât pentru Sara, pe care din păcate nu o voi vedea anul acesta hlizindu-se lângă brăduț.

Voi aborda subiectul colindătorilor fiindcă de fiecare dată trec prin stări ciudate când refuz un cârd de copii veniți să (ne) ureze. În copilărie nu am fost genul care să colinde prea mult. 2-3 vecini, prietenii de familie și profesorii, adică sursele sigure, nu mi-a plăcut umblatul din ușă în ușă, pentru simplul motiv că nu îmi plăcea să primesc uși trântite în nas. Acum, din postura de adult care trântește uși în nas ( de fapt eu îi refuz frumos ) îmi pare rău că nu am de fiecare dată zâmbetul și disponibilitatea necesară.

Las episodul de Halloween, în care vreo 3 rânduri de copii au venit deghizați în mici monstruleți. Mă refer strict la colindătorii de Crăciun, de anul nou. De vreo câteva zile și-au început periplul anual. Ca și cum nu era de ajuns să sune la ușă, acum sunt mulți care încearcă și la interfon până se îndură cineva de ei. Mi-am propus ca anul ăsta să procedez ca de obicei, să primesc niște copilași fix în ziua de Crăciun. Și să le dau bani, evident, pentru că dacă aș începe să împart covrigi, mere și nuci, cred că m-ar considera cel puțin nebună.

În seara asta de exemplu soneria a apărut un grup de 8 inși. Adolescenți. Cu " Steaua sus răsare" presupun, pentru că nu aveau chitări sau ceva mai deosebit de adăugat, specific vârstei. După ce m-am uitat pe vizor, m-am îngrozit. Păi la așa grupare ( erau și numai băieți ), mi-ar fi și frică să le deschid. Pentru toate există o limită a vârstei, mai ales pentru colindat. Sau dacă vrei să o faci până mai târziu, fă-o cu stil!

În schimb, mă gândesc la micuții care vin și bat din ușă în ușă. Am văzut și vreo câteva specimene de gâgâlici cu năsucurile înghețate ( ăia mi-s cei mai dragi ) care firește, nu primeau niciun răspuns. Da, e clar că până și ei tot bani vor, că doar d-astea umblă de colo colo, dar parcă mă doare inima să îi văd dezamăgiți.
Deci da, încă nu știu ce să zic de tradiția asta, și implicit de cei care vin să ne ureze. Îmi sunt dragi și mă enervează în egală măsură. Și pe bune acum, voi mai primiți colindători?