Vive la France!

Inca o bila alba pentru liceul nostru. Astazi, ambasadorul Frantei ne-a vizitat, pentru a purta o discutie cu elevii claselor bilingve ( specializare franceza, of course). Asa ca ne-am strans cu totii, mai mult sau mai putin emotionati, in sala de sport a liceului, amenajata pentru marea intalnire.
Spre rusinea mea, recunosc ca nu il mai vazusem pana atunci pe "Monsier l`Ambasadeur", dar eram curioasa sa il cunosc. A venit cu o ora intarziere, motivand traficul si problema cu mijlocul de transport. Este un domn in varsta, al dracu` de simpatic. Mie cel putin mi-a placut mult. Avea un zambet cald si placut, raspundea fara nicio ezitare oricarei intrebari, a facut chiar efortul sa vorbeasca in romana. Dovada de respect, parerea mea.
Ce m-a amuzat si m-a dezamagit in egala masura, a fost directorul liceului, care, dupa un discurs care se vroia spumos, despre ziua minunata de 19 martie, in care suntem onorati si marcati pe vecie de innobilata vizita, a adormit pe scaun in cel mai ridicol mod posibil. Dormea cu capul intr-o parte, cu ochii dati peste cap, si mainile incrucisate pe piept. In acest timp, domnul ambasador discuta cu elevii probleme legate de studii europene, evident in limba franceza, fapt care probabil creeaza somnolenta si reactii adverse pentru necunoscatori. Ma straduiesc sa fiu ingaduitoare fata de acest gest insolent. Desi n-ar trebui.
In concluzie, a iesit ceea ce ne asteptam sa fie, pregatirile au meritat. Consecinte: o inima mai incarcata de sperante in ce priveste viitorul nostru ca viitori studenti de limbi straine, si o oboseala crunta care ma va adormi instantaneu in clipele urmatoare!