Belea.

Cu siguranta vi s-a intamplat macar o data sa incercati sa treceti neobservati printr-un anumit loc, sau sa va strecurati cat mai subtil posibil, si tocmai atunci sa pice ceva din cer si sa va transforme din omu` invizibil in focar de atentie.

Ei bine, asta seara, dupa o noapte de hoinarit pe afara ( ba cu fetele, ba cu gasca ) am ajuns acasa destul de tarzior, adica acum cateva minute. Nu ar fi asta problema, pentru ca demult nu mai am ora stabilita de ai mei, dar am incercat sa intru in casa cat mai tiptil posibil, pentru a nu-i trezi.

Buuun... am descuiat usa cu grija maxima, mascand zgomotul clantei cu degetele... am asteptat cateva secunde ca sa vad daca m-a auzit Happy.. nu se auzea niciun latrat, perfect, deci am intrat pe nesimtite. In secunda urmatoare, apas pe intrerupatorul de la bucatarie ( pentru ca e lumina mai slaba decat cea de pe hol ), si BOOM! BAF! POC! in casa mea parca era camp de lupta. Nu realizam ce s-a intamplat, dar am avut senzatia ca cineva a tras cu pusca langa mine, atat de tare si zguduitor!

Se arsese becul. Da` nu oricum, linistit sau murmurator ca de obicei... nu... cu zguduitura si cu bucati de cioburi care au zburat peste tot in bucatarie. Evident, ai mei s-au trezit. N-am primit nicio mustrare ( desi ma cam temeam ), tata a incercat sa ma scoata din starea de panica, explicandu-mi ca sunt cazuri frecvente de socuri electrice bla bla, iar eu cu mama culegeam tacticos cioburi de pe jos.

Cea mai afectata in toata povestea asta a fost oala de ciorba lasata descoperita pe aragaz, pentru a se raci ( au sarit ciobulete si in ea ), asa ca tot gatitul mamei din seara asta s-a dus de rapa! Yay! Acum eu scriu pe blog ca sa imi revin din sperietura, si ai mei se uita la tv. Ce noapte linistita de vineri! Ce dulce si discreta sunt! :( Vreau o gaura. Sa imi ascund capul in ea, ca strutul.