După cum am spus-o de mai multe ori pe aici, la mine principiul " Keep it simple " e cel mai sănătos. Dacă ajungi în punctul în care să te poţi bucura de cele mai mărunte lucruri în viaţă şi să nu vezi doar părţile negative atunci e ok. E drept că am avut şi norocul de a nu mă confrunta cu mari probleme existenţiale şi să continui să spun că nu e dracul aşa de negru, sub nicio formă.
Toţi ajungem în punctul în care ne uităm în urmă şi ne gândim la ce ne-am dorit de-a lungul timpului să devenim atunci când " vom fi mari ". Şi poate că prezentul nu e nici măcar o părticică din speranţele trecute. Eu la 4 ani voiam să fiu balerină, la 6 doctoriţă, la 10 ani scriitoare, la 14 ani- profesoară de română sau de franceză, la 20 traducătoare, la 22 mare meşteră în ale IT-ului, acum la 24 învârt calcule şi cifre la o firmă străineză ( eu, care m-am ferit toată viaţa de calcule, matematici, contabilităţi, economie, chestii care să îmi complice existenţa ). Dar e ok şi e surprinzator cum cu puţină ambiţie, te poti plia pe orice, as long as you really want it.
În visele mele cele mai nebuneşti încă mă văd la o terasă din Paris, cu laptopul în braţe, savurând un latte spumos şi născocind întâmplări haioase, pe care nişte copilaşi să le aştepte cu sufletul la gură. Sunt însă destul de conştientă că e frumos să visezi cu ochii deschişi, dar în limitele decenţei.
Cel mai important e ca în prezent, atunci când te decizi să tragi o mică linie existenţială, să fii mulţumit şi împăcat cu tine şi să nu îţi pierzi speranţa în viitor. Iar dacă nu eşti, să nu disperi.
Lozul cel mare poate fi orice: familia, prietenii, colegii, o excursie, persoana iubită.
Eu nu pot spune decât: jackpot!
Un gând bun si îmbrătişări calde pentru fiecare în parte.
Azi cât încă-s Zen. :)
No comments:
Post a Comment