Eu am fost. Cand eram mica. Desi intotdeauna am avut rezervele mele de mila, in copilarie eram de-a dreptul terorista. Si totusi aveam talentul sa imi apropii toti copiii din cartier.
Prietena mea cea mai buna era Paula, vecina de la 4. Era mai mica decat mine cu un an si imi placea sa o stiu aproape. Pentru ca era prietena buna, dar si pentru ca atunci cand eram nervoasa o bateam. :| In rest, eram baietoi, aveam o satisfactie deosebita cand pocneam cate unul, sau cand ieseam invingatoare in lupta.
Mai eram rea pentru ca imi terorizam fratii. Bro` era baiat si se punea la mintea mea, asa ca era favoritul meu atunci cand ne faceam fortarete din perne si corturi sub masa. In schimb, il param atunci cand asculta Mafia ( desi facea eforturi herculiene ca eu sa nu aud ). Cu sora mea era mai dificil, pentru ca mi se parea cea mai rea. Ma priva de la anumite lucruri pe care eu le consideram merite ( adica sa ii umblu prin lucruri, sa ii probez hainele, sa ii fac dezordine in camera ). Razbunatoare pentru ciufuleala pe care o primeam de la ea cand intreceam masura, ii furam scrisorile de dragoste si le duceam mamei.
Mama niciodata nu ma lua in seama, dar da, eu ma credeam buricul pamantului. Imi placea sa alerg pe camp dupa soparle, gusteri, sa ma joc cu hamsterii vecinului si sa le simt gadilatul labelor pe piele, sa ma joc cu gloantele si cartusele descarcate pe care tata mi le aducea de la serviciu, sa comand prietenii de joaca asa cum vedeam eu ca facea tata cu soldatii lui.
La un moment dat imi facusem un grup de copii, pe care i-am numit " armata a 14`a ", cu care alergam de dimineata pana seara, ii supuneam la exercitii fizice pana la epuizare. Iar ei, amaratii, se supuneau ascultatori, pentru ca altfel i-as fi pedepsit.
Apoi a urmat etapa amorezarii copilaresti. La 12 ani am fost pentru prima oara sarutata, de un baiat cu 3 ani mai mare. Reactia mea a fost pe masura: " Mirosi a castravete, lasa-ma-n pace ". Fapt pentru care 2 ani de zile nu mi-a mai trebuit nimic. Eram rea si cu baietii, imi placea sa ii cuceresc, jocul asta mi se parea interesant, atunci cand simteam ca obtin ce vreau, ii lasam cu botu`n soare. Nu vroiam prieten, vroiam cuceriri.
V-am facut destainuirile astea pentru ca acum, uitandu-ma in urma, nu imi vine sa cred ca eu am fost vreo clipa asa cum am scris mai sus. Dar da, am fost. Acum pot spune ca mi-au venit mintile la cap, nu sunt nici pe departe nepasatoare, am devenit sensibila si ascultatoare. Cu Paula sunt intr-o relatie continua de prietenie si radem cu pofta de fiecare data cand ne amintim de cat de tiranica eram ( m-a iertat. pentru asta o pup si o ador ).
Despre bataie nici nu se pune problema, mi se pare una dintre cele mai grotesti parti ale firii umane. Armata nu ma mai pasioneaza decat in masura in care ma intereseaza ce mai face tata sau frate-miu, pe ai mei frati ii iubesc mai mult decat pe mine, iar in relatiile de iubire am evoluat. Am trecut de la rautate si nepasare, la sensibilitate si dedicare totala. Fapt pentru care am avut si am in continuare de suferit. Dar trebuia sa se intoarca roata, nu?
De la fetita care se amuza cand strivea cu mingea furnicile, am ajuns fata care nu e in stare sa omoare niciun gandac sau tantar, de mila. E ciudat tocmai pentru ca am trecut de la o extrema la cealalta, sincer as fi vrut sa ma regasesc undeva pe la mijloc.
Dar cum nu pot decide eu cum ma schimba viata, prefer sa ma uit in urma si sa ma minunez de cum am fost si ce am ajuns. Of, of... voi ati fost rai? :D
Infinit de placut ...
Cu Gabitzu` mic :X
Tarancuta, tarancuta ...
La inaltime. ^^
In caruuuta :))
Cu creata mea, la balta.
My very first cake :D
Deci da, aveau muotz :))
Calutiiiiiiiiii !
Cireada-n asfintit.
Puppy wuv.
Dupa un somnic mic, cu febletea mea :D
