What/why the fuck?

Credeam ca daca stau cuminte in casa, eventual cu nasu`n foi si culegeri, n-or sa mai existe surse exterioare care sa ma perturbe sau enerveze.
Nu ma refer aici la papagalul meu care tipa parca-n ciuda in cele mai nepotrivite momente, la gasca de smecheri manelari care danseaza si injura sub geamul meu, sau la caldura insuportabila care ma tine permanent lipita de dush...Nu.

S-a intamplat in dupa-amiaza asta. Cineva a sunat la usa. Fiind singura acasa, m-am imbracat in viteza (caldura mare, mon cher), si m-am grabit sa raspund. La usa erau doi tineri, prezentabili. Ma gandeam ca vor sa imi prezinte nu stiu ce gama de produse, sau minunile evanghelice, dar de fapt se ocupau cu colectarea de fonduri pentru un baietel bolnav de leucemie.
Cum pe mine ma sensibilizeaza lucrurile de genul asta, m-am simtit vinovata ca ma indopasem cu dulciuri de dimineata, si nu am mai avut la mine decat 2 lei. Mi-era chiar jena sa le dau, le-am spus sa revina cand vor veni parintii mei, dar au zis ca e de ajuns, nu se asteapta la sume fabuloase din partea nimanui.
In timp ce unul din baieti imi completa o chitanta, celalalt imi povestea despre chinurile copilului pentru care se luptau sa stranga bani. La un moment dat, cel care completa chitanta ma intreaba numele, varsta ( nu m-a deranjat si nu mi s-a parut ceva iesit din comun..trebuia pentru fisa respectiva). M-am enervat in schimb atunci cand mi-a cerut si numarul de telefon, cu o voce miloaga, dar cu cu o tonalitate fireasca, ca si cum era de la sine inteles ca este nevoie sa imi dau si numarul de telefon.
Am intrebat pentru ce este nevoie de numarul meu, iar el mi-a raspuns: "Ah, numarul nu e pentru copilas..e pentru mine. Te rog!". Pe moment as fi facut multe. I-as fi trantit usa in nas, i-as fi explicat cu vorbe nu tocmai conventionale faptul ca nu e deloc profesional ceea ce face, etc. M-am limitat la un simplu: "Nu, multumesc! Asta nu se face!", mi-am luat chitanta si am inchis usa.

Is it just me sau totul se duce dracului pe lumea asta?

Noapte de vara...

Cat imi place noaptea asta, cat imi plac noptile de vara...Daca ziua esti molesit de caldura si ies aburi din tine, noaptea gasesti perfecta stare pentru chill...
Am traversat soseaua la miezul noptii si am simtit mirosul teilor de pe margine..niciodata nu stiu cand apar si dispar florile de tei...nici nu conteaza, de altfel...poate asta face si mai special mirosul lor...faptul ca nu dureaza mult.

In fata blocului m-am oprit si m-am uitat la felinarul care clipoceste obsedant. Din cand in cand se mai opreste, te intimideaza cu intunericul noptii, dar apoi revine obsedant, luminand gandurile cele mai ascunse..si rosesti in spiritul contrastant de alb si negru..intuneric si lumina.

Presimteam o noapte frumoasa. M-am inselat. A inceput bine, doar ca pe ici pe colo, se mai gaseste cate cineva din multimea de oameni din viata mea sa ma indispuna.
Si vreti sa-mi fie bine, nu? Si va pasa?
O sa-mi fie bine cand n-o sa-mi mai pese de voi.

De maine am incheiat...

Buna dimineata!

M-am trezit cu o stare dubioasa de bine. Am senzatia vacantei de vara, desi in mod clar nu ar trebui. Mai ales acum, ca e saptamana aia periculoasa in care nu tre` sa imi plimb posteriorul pe afara, ci trebuie sa raman in casa si sa invat.
Tragere de inima nu prea am, dar cine are, pana la urma? Cel putin e bine ca dorm cat vreau, si pentru ca sunt odihnita, imi vine cheful sa ma pun cu burta pe carte.
A fost un weekend frumos, de care am profitat pe cat am putut. Fun, fun, fun! Daca lucrurile vor merge si in continuare bine, presimt una dintre ele mai frumoase veri. Pentru mine, cel putin.
Vineri seara am avut banchetul si a fost super frumos. Chiar daca a plouat de a rupt, iar din parcare pana in hotel, ploaia ne-a facut in mare parte varza coafurile, pentru noi n-a cantat. Dans, galagie, whisky si voie buna. Spre final, dimineata, am devenit melancolici, am plans de se minunau unii si altii de noi. Si ce daca am fost cei mai plangaciosi dintre toate clasele? Noi ne-am avut doar unii pe altii, that`s why.
Sambata m-am trezit obosita, nu am putut sa dorm prea mult. Nu visat decat continuarea petrecerii, deci a fost trist cand m-am trezit. Pe seara am iesit cu niste prieteni: aer liber, muzica marfa, voie buna.
Aseara a fost cel mai frumos...plecata de nebuna sa sustin baietii la concert. Nu au castigat, dar s-au descurcat de minune. Club marfa, oameni si mai marfa..distractie pe masura..
Iar azi, azi o sa ma ingrop in carti si studiu.

Have fun, folks!

Ultimul clopotel...

15 iunie 2007. Ultimul clopotel pentru promotia 2007 a liceului nostru..si nu numai, of course. Nu stiu sa descriu ce am simtit, daca a fost sau sau nu ceea ce m-am asteptat, dar un lucru e sigur: s-a terminat.
Ne-am imbracat cu totii in tricouri albe, ne-am scris cu markerul pe ele numarul de la catalog, porecla si clasa, am fost intampinati in cancelarie pe ritm de "Gaudeamus igitur...", ne-a plouat la greu in timpul premierii. Dar a fost frumos. Si trist.
Ma asteptam sa plang, cum am facut-o din plin zilele astea, alaturi de o parte din colegi, dar azi nu a vrut nimeni sa ne incarce de emotii suplimentare, asa ca vorbele siropoase nu isi aveau rostul. Totusi mi-au dat lacrimile cand am fredonat cu colegii "Ani de liceu", cand am imbratisat-o pe profa de latina si cand am vazut lacrimi si in ochii profei de romana.
Ziua nu s-a sfarsit, ne va astepta o seara plina: banchetul. Ar trebui sa dorm, dar nu pot. E ciudat ce simt. Stiu ca o sa imi fie dor de voi, 12 F! Rau de tot...

Plaja :D

Azi am fost la plaja, cu fetele. Undeva, pe un dig. Nu e ca pe litoral, dar in lipsa de altceva... N-am fost prea norocoase, soarele ne-a fentat de cateva ori cu norii, chiar ne temeam sa nu ploua..
Pana la urma, am reusit sa facem o ora de plaja ca lumea. Uitasem senzatia, si mi s-a facut subit dor de mare. Soare puternic, aroma lotiunii de corp, adieri de vant. Se adauga la asta una bucata pereche de ochelari de soare pe nas, par ciufulit, Vama Veche ce rasuna din mp3 player...happy, happy, happy me.

Nu, n-o sa mentionez aici cei 2 ciobani care veneau regulat sa ceara foc. Sau oile ratacite de pe langa noi. S-ar duce tot farmecul, nu?
Macar m-am bronzat putin.

Inca putin...

M-am intors stresata si obosita dupa inca o zi degeaba la scoala. In general ultima saptamana ar trebui sa fie cea mai frumoasa: scapi de griji, de stres, stai cu gandul la vacanta maaaaaare.
Si ultima saptamana la clasa 12`a ar trebui sa fie frumoasa, dar poate suntem noi mai anormali si n-o simtim asa. Stresati de gandul examenelor iminente, molesiti de caldura si total apatici la ore, a disparut cheful pentru tot. Cei mai intelepti deja au incheiat scoala, s-au hotarat sa nu mai vina. Si e mai bine, pentru ca dupa o astfel de zi degeaba, nu mai ai chef nici de invatat, nici de mancat, nici de dormit.
Vineri o sa fie banchetul, iar subiectul asta a fost pana acum intors pe toate partile. Rochii, accesorii, coafuri, parteneri...nu pot sa zic ca nu astept momentul asta, dar simt ca o sa fie mult zgomot pentru aproape nimic. Ow well, macar o sa fim cu totii, si mai ales o sa am prilejul sa o admir pe Greta in toata splendoarea ei :D :X ( inca te urasc pentru chinul supus in cabina de proba ).
In rest, cos cicatrici. Totusi, e mai bine asa...chill in lumea mea...

P.S: :)

Sa fii chill in lumea ta...

Chill in lumea ta. Sau eu, chill in lumea mea.
-Zi de nota 10. Papat de cirese verzi (nu crude) pentru prima oara in viata...
-Facut cunostinta cu 2 caini ciobanesti...jucat cu ei...
-Planuri cu fetele pentru party`ul de sambata
-Plimbat cu moto, pentru prima oara in viata (cea mai tare senzatie eveeer)
-Papat pizza. Beut vin. Rosu. :D

Maine scoala nu. Plec la capitala, cu iubita mea.
Noapte buna!

Thank you...

Pentru copii..

Dupa ce am terminat de scris postul anterior, m-am ridicat de la pc, am inchis toate ferestrele de mess si nu numai, cu intentia de a mai citi cate ceva pentru maine.
Uitandu-ma la telefon sa vad cat e ceasul, vad: 00:00 1 iunie. Isn`t that cute? :D
1 iunie buei, ziua alora care ne indulcesc zilele cu rasul dragalas si privirile inocente. La multi ani, strumfilor!

P.S: Mersi Lela, pentru poza! :*

Aberatii nocturne

Am incheiat noaptea trecuta analizand o broscuta. Eram distrata, mai ales dupa ce ma chefuisem cu fetele pana mai tarziu. Stiam ca nu e bine sa bem mai mult de o bere, mai ales cand suntem la gramada. Dupa rasetele zgomoase, am dat-o fiecare in sentimentalisme, si am incheiat cu mai multe sau mai putine lacrimi. De ce atunci cand esti all dizzy, ajungi la concluzia ca "toti e baietii `e` porci si niciunul nu merita"? Nici nu vreau sa aflu raspunsul, de fapt. Prea simplu.
Revenind la broscuta mea, era mica si foarte probabil raioasa. Broastele topaind in trotuar dupa ploaie sunt un lucru normal, le stiu de cand eram mica, doar ca de data asta i-am dat mai multa atentie decat de obicei. Merita sau nu, m-am amuzat pe seama ei. Era foarte funny, cu ochii aia mari.

La scoala a fost plictiseala. Nu am intrat decat la primele doua ore, apoi s-a lasat cu un chiul in masa. Am stat in curtea liceului, lungiti pe iarba, tigarile la purtator si nostalgia sfarsitului in gand. Am facut misto unii de alti, mai ales ca jumatate din partea masculina a clasei (adica 2 baieti), era mahmura. Just great, mai ales ca maine trebuie sa ne sustinem atestatele.
A fost innorat toata ziua, chiar a plouat. Am dormit cateva ore dupa ce am ajuns acasa, dar ma simt inca obosita. Sunt inca socata gandindu-ma la o intamplare de azi. Intamplare care a trezit in mine un instinct necunoscut mie, pana acum, cel ucigas.
Da, as ucide cu sange rece unele persoane. Prima victima as fi vrut sa fie soferul Bmv`ului argintiu, care a vazut un pui de catelus pe drum (era un drum ferit, nu sosea), si pe langa care putea trece fara problema. Dar nu, canalia a preferat sa se indrepte in directia animalutului, si chiar sa accelereze, apropiindu-se de el. Ce a urmat? Una bucata catelus strivit (in mod dubios nu a murit pe loc, desi a fost lovit din plin), o catea disperata care urla langa puiul ei, eu incremenita cu Happy in brate. Am inceput sa plang instantaneu, mai ales ca aveam de gand sa ma duc la catelus, sa ma joc cu el si cu restul, fiind mai multi. Le dau zilnic mancare si apa.
De la faza asta, am fost data peste cap toata ziua. Stiu ca poate nu ar trebui sa ma afecteze toate porcarioarele de genul asta, si sa pun atat la suflet, dar asta sunt eu. Stiu ca pretutindeni sunt tragedii si mai mari, si ca asta nu e decat un fleac pentru unii, dar nu-mi pasa. Rest in peace, lil`puppy! :(
...

New funn(k)y avatar

This is Chico. Chico is sweet. Me luvz Chico.

La multi ani!

30 mai 2006: "Si chiar daca nu sunt prima care iti spune `la multi ani`, stii foarte bine ca sunt singura care conteaza! La multi ani, Robotzel!"
30 mai 2007: "La multi ani, Vitah! Sa fii fericit!"

P.S: C ya next year!
Jamais. :P
La multi ani!

Oboseala...

Vineri trebuie sa prezint lucrarea de atestat la franceza. E al doilea examen oral pe care o sa il sustin, si am emotii, mai ales ca sunt si prima care va intra. (Intotdeauna am urat sa fiu prima la catalog, dar macar scap mai repede).
Aseara am stat cu Gretutzu pana tarziu, ca sa ne tastam lucrarile. Mare chin dom`le cu Word 2007! Noroc cu niste persoane miloase care s-au indurat de noi si ne-a explicat in detaliu ce e de facut. (Am ramas datoare inca o bere, Beculetz, I know :D ).
Acum sunt lesinata de somn, am dormit doar 3 ore toata noaptea. Macar a fost somn dulce langa fata mea :)
Rasfoind aiurea fisierele prin pc, am gasit ceva de care uitasem. Melcul-bloasca mica..*big grin*. Of course, oboseala e de vina...

Later, folks! ;)

Doggie style...

Nu urmeaza nimic pervers, e doar inca una din intamplarile ciudate pe care am fost nevoita sa le traiesc.
Dupa-amiaza am scos-o pe Happy, ca de obicei, la plimbare. Eram chiar fericita, vorbeam la telefon, devoram o inghetata, ca tot omul plictisit si lesinat de caldura. Deodata, apare in fata una bucata dulau dog german. Nu avea lesa, mergea de nebun...dar nu i-am dat atentie, pentru ca nici eu nu o plimb pe Happy in lesa, deci nimic deosebit.
Animalul s-a aratat interesat de Happy, cu care ar fi vrut mai mult decat sa se joace, asa ca am luat-o imediat in brate. Privind stanga-dreapta, am realizat ca dulaul chiar nu avea stapanul la purtator si ca trebuia sa ma descurc de una singura sa-i potolesc avantul.
Um...am inaintat, strangand-o pe Happy in brate, in timp ce animalul se ridicase in doua labe si pusese stapanire pe piciorul meu. Cred ca era mai greu decat mine, situatia era total patetica, nu aveam cum sa inaintez, sau daca o faceam..o faceam tarash cu cainele lipit de mine.
Am tipat la el, l-am impins, dar fara succes. Incepusem deja sa disper, masinile treceau pe langa mine, claxonau in nestire. Ha, ha, very funny. Agresata de o javra :)) Desi nu-mi sta in fire, i-am dat cu strangere de inima cateva suturi, dar nici astea nu l-au impresionat. Am incercat sa il momesc si cu inghetata, dar n-a fost buna de nimic, asa ca a sfarsit aruncata in el.
Am ajuns acasa, dupa lupte seculare de 20 de min , desi de obicei drumul ala il faceam in 5 min. Am trantit usa de la bloc in urma mea, iar cainele a ramas lipit cu fata de geam. Cand am putut in sfarsit sa respir linistita, m-am apucat sa rad aproape isteric..Da, exact asta imi lipsea..
Acum sunt ok, inca putin crizata si cu mii de zgarieturi pe maini.

Si nu, nu mi-a placut. Die! Thanks! :))

Caldura mare, mon cher...

Si a venit caldura. Toropeala aia cumplita, in care simti ca nu mai poti respira nici macar in maieu...m-am intors lesinata de la liceu, incercand pe cat posibil sa merg pe sub copaci..cate o secunda de mers la umbra, era cea mai mare bucurie.
Trecand pe langa fosta mea scoala generala, am vazut copiii de acolo ca se stropeau cu apa. Instinctiv, am ocolit cand ma apropiam de gard, dar in sinea mea mi-as fi dorit sa ma ude careva. Macar putin...Nu mi s-a indeplinit dorinta secreta, data viitoare o sa ii provoc. Si o baba de a doishpea` se poate distra cu pustii de a 5`a...(in a non freaky way).. :P
O sa imi inec supararea intr-un pahar de Pepsi cu gheata. :D

Have a nice and refreshing day, folks! *blink*

Joy.

Zilele insorite nu sunt departe. Already feelin` like summer...
Alive. Again :D

Inca o zi..

E 2:00 am, iar eu stau incremenita in fata pc-ului. Nu am ce sa fac, m-am saturat sa navighez pe site-uri aiurea, chiar si lista de mess e goala, tocmai cand aveam chef de vorba...
Dupa o noapte in care am dormit 4 ore, m-am trezit si am scris cateva ore la franceza, dupa care am continuat cu meditatiile. Ploaia s-a aratat din nou binevoitoare, asa ca am ajuns fleasca acasa. Poate intr-o zi o sa gasesc o umbrela pe placul meu. Eventual chiar sa o port cu mine.
Acasa ma asteptau au mei, sa mergem la vot. Le-am promis ca mergem impreuna, mai ales ca pentru mine a fost prima oara cand am pus o stampila cu folos. Imi imaginam ca o sa fie mare branza, dar in 5 minute am terminat. M-a nemultumit foaia, era prea subtire si se cunosteau urmele de la stampila..
Stau sa ma gandesc daca am vreun motiv pentru care sa cred ca ziua asta a fost buna de ceva...A da, am baut un suc cu prietenii si am mancat eclere de la un anume cineva, care stie ca sunt mega pofticioasa.

O sa ma culc. Nu mai astept...azi am spus NU pe foaie... o sa iti spun si tie. Walk away.

I know we`re cool...

Remember Harbor Boulevard
The dreaming days where the mess was made
Look how all the kids have grown
We have changed but we're still the same
After all that we've been through
I know we're cool...

Ploaie in luna lui Mai...

Azi a fost prima dimineata in care am plecat la scoala, voioasa si cu gandul de a nu mai indura caldura coplesitoare. Asa ca pe sub sacoul de la uniforma, nu am luat decat un maieu. Evident ca am fost prost inspirata, pentru ca pe la jumatatea drumului spre liceu a inceput o ploaie torentiala, rece ...
Nu pot sa zic ca m-a incantat in mod deosebit sa ajung uda leoarca in clasa, sau sa am parul unui caine ud, dar mi-a placut senzatia...poate sa fie si potop, sa merg prin ploaie imi place la nebunie, ma face sa am un ranjet tamp pe fata. Oare ploua cand m-am nascut?
La intoarcere nu a mai plouat, dar norii sunt si acum pe cer. As vrea sa ploua, sa am motiv sa ma fac cocolos in pat si sa dorm linistita...
E sfarsit de saptamana si sunt trista. Daca plangi cand ploua nu va observa nimeni. Vreau sa ploua...

`Cause you are my dear half

Da, tu esti jumatatea mea. Jumatatea mea stanga, jumatatea mea din stanga, mai ales ca tot esti stangace. Maine avem teza la romana, si de data asta am avut toata bunavointa de a invata, dar m-am trezit in pat, in mijlocul caietelor si culegerilor, molfaind niste spaghete...ca ma gandesc la tine.
Stiu ca asta e o perioada mai trista pentru amandoua, din mai multe puncte de vedere, dar stiu ca si pana acum, ca si in alte situatii...vom gasi impreuna rezolvare. Mi-e dor de anu` trecut pe vremea asta, cand n-aveam niciun stres, cand asteptam nerabdatoare vacanta de vara, cand ne faceam planurile de mare (care in mod ciudat chiar ni s-au indeplinit).
Si da, sunt melancolica pentru ca ziua de azi m-a facut asa. Pozele de sfarsit de an m-au facut sa constientizez sfarsitul unei etape din viata noastra: aia de a fi in permanenta atasata de tine (in banca, dupa ore, pe mess, la tel). Poate ca dupa sfarsitul liceului nu se va schimba decat faptul ca n-o sa mai fim colege de banca, dar totusi e trist. O sa-mi lipseasca asta, rasul ala nebunesc de la fiecare ora, privirile pe ascuns si barfa pe sub banca.
Mi-e dor sa vad cu tine un film, sa te cert ca nu esti atenta si ca n-o lasi pe Happy sa se linisteasca, mi-e dor sa dansam in fata oglinzii si sa radem pana la epuizare. Mi-e dor si sa ma trezesti in mijlocul noptii atunci cand ai cosmaruri, sau doar simti nevoia sa ma dai jos din pat, ca n-ai loc ( deh, doar suntem 2 grase).
Si imi lipsesc atat de multe lucruri, desi tu esti mereu aproape. Cel mai frumos e ca tu esti una dintre putinele certitudini din viata mea. Stiu ca prietenia noastra nu se va incheia la sfarsitul verii, ci va incepe in forta din toamna, cand sper ca ne vom implini restul planurilor.
Cand scriu postul asta, ma uit la tine in webcam, cum stai cuminte ca o chintza, si-mi vine sa imbratisez monitorul. Nu meriti sa fii trista, si n-o sa te las asa. Iti dau jumate din puterea mea si o sa iti revii. O sa fie bine, grasuta mea! Pup male.

...

Wack.

Si pentru ca nu am de gand sa las posturile de copil emo ce ma aflu uneori, sa-mi depaseasca puterea de a abera, un fapt divers de azi a fost ala de a ma duce in vizita la spital la o fosta colega...care a nascut.
E ciudat sa vezi o mama la 18 ani, s-o vezi mama pe cea pe care o cunosti din clasa intai, desi nu ai avut mare contact cu ea in 12 ani. E ciudat cum devii peste noapte din copil, "om mare".
Si e ciudat cum acum mi-e atat de somn incat n-o sa duc postul asta la capat. Sa traiasca bebe si mama lui! G`nite!

Are you so strong or is the weakness in me?

Jamais!

:(

Et si tu crois que c`est fini...Jamais!

Clovn...

E zi de duminca, deprimanta prin definitie. E nor si racoare si am o stare naspa. Gandindu-ma la tot felul de lucruri, m-am decis sa scriu despre clovni. Pur si simplu...
Nu-mi plac clovnii, aproape ca am fobie la ei. Niciodata nu mi-au placut, desi eram si sunt copilaroasa, maimutareala lor de la circ ma lasa rece. Imi placeau ca radeau tot timpul, doar atat. Prin clasa intai, am fost in excursie cu clasa la circul Globus. Pentru ca nu aveam stare, pana a inceput spectacolul, am luat hotararea de a ma plimba de nebuna pe acolo.
Sala fiind mare, eu dusa...am nimerit in culise. Involuntar. Langa o cortina statea un om pe jumatate clovn. Era imbracat in costum, dar nemachiat. Parul ii era tipic: chelios in centru, dar cu par pe langa tample (ok, asta suna ciudat). Am ramas socata, pentru ca desi stiam ca clovnii nu sunt o specie diferita de oameni, nu mi-a placut sa vad omul acela, real. Dupa cum am spus, tipul vorbea la telefon, fuma nervos o tigara si injura printre dinti.
Eu ramasesem inlemnita, stiam ca trebuia sa plec, dar nu puteam. Aproape ca imi venea sa plang, dezamagita fiind de ce vedeam. La un moment dat, nenea m-a vazut, dar nu a fost atat de prietenos cum ar trebui sa fie clovnii...a lasat omul din el sa reactioneze. A venit in viteza la mine, m-a strans cu putere de brat (am fost una dintre norocoasele careia clovnul i-a facut cadou o vanataie, nu doar baloane), si mi-a zis cateva cuvinte de dulce.
M-am dus mai cuminte ca niciodata la locul meu, iar pe la jumatatea spectacolului, apare pe scena nenea clovnu`...de data asta arata ca un clovn in toata regula. Avea fluiere, trotinete, baloane, radea continuu. Ma uitam la copiii din jurul meu care se amuzau teribil si se inghesuiau sa cumpere baloane in forma de animale. Mi se pareau stupizi, iar clovnul ma dezgusta.

Inca un motiv pentru care nu-mi plac clovnii, e un film de groaza pe care l-am vazut cativa ani mai tarziu de la intamplarea aia. Nu mai tin minte cum se numea filmul, imi amintesc doar ca aratarea aia se numea Pennywise si arata de-a dreptul infricosator. Dupa ce am vazut filmul, am reactionat in consecinta, n-am mai dormit nopti de-a randul. Ow well...
Si s-ar zice ca am mai crescut si ca am petrecut peste. Acum nu pot sa zic ca ma deranjeaza, dar sunt cumplit de stresanti. Vara asta ma uitam la clovnii din Mamaia, care stiu ca sunt de regula studenti, tineri care au un job de vara. Tot nu mi se pareau funny, dar unii aratau chiar bine. :D

Si totusi, exista un clovn care imi place. Unul trist. Se stie ca in general oamenii din spatele clovnilor sunt niste tristi...sau cel putin clovnii din povestirile pe care le-am citit.
Singurul lucru pentru care un clovn trebuie sa fie apreciat, e pentru ca rade mereu. Iar zambetul permanent in umbra caruia se ascunde ceva cu adevarat trist, e cel mai dureros.
Credeti-ma, eu stiu.
...

Steaua-Unirea

Galagie, agitatie, nebuneala si restul chestiilor de genul asta se resimt azi in oras! Toata lumea se ingramadeste pe stadion, soseaua principala vibreaza de la claxoane, trompete, tipete...astazi are loc meciul Steaua-Unirea, la noi pe stadion.
Vroiam sa ma duc la meci, dar am renuntat la idee intre timp. Desi nu sunt microbista, totusi de mica imi placea sa zic ca tin cu Steaua, ma bucuram cand auzeam ca e campioana, imi placea sa ma contrazic cu fanii celorlalte echipe...deh, chestii tipice.
Dar e normal sa tin si cu Unirea, pentru ca e echipa noastra, ne reprezinta, a fost atat de buna in ultimele etape. Asa ca e greu sa spun cine imi doresc cel mai mult sa castige. Cel mai mult mi-ar placea un egal. :D
Ramane de vazut...Hai Steaua! Hai Unirea! ^^

Vama veche...

In ultimii ani, si cu precadere anul asta, se pare ca Vama Veche a devenit subiect de discutie de interes general. Vorbesc despre Vama pustii de generala, lumea la piata, noi la liceu, profesorii...etc.
E curios cum pana si baba de la 4 a auzit de "destrabalarile" si nenorocirile care se petrec acolo. Si banuiesc ca toata lumea a vazut la teve sau pe net cel putin un reportaj sau un filmulet aproape apocaliptic, care sa redea astfel de imagini.
Eu personal nu am fost niciodata in Vama. Pana acum 2 ani, nici nu stiam mare lucru despre ea. Mai vedeam pe la televizor aceleasi reportaje realizate de 1 mai pe plaja, in care aratau multa lume beata, nu`sh ce pagube provocate, chestii menite sa te faca sa dai din cap dezaprobator si sa te intrebi "pana unde se va ajunge, maica, cu lumea asta?!".
Mai mica fiind, a fost usor sa ma las influentata de ceea ce vedeam si sa imi formez o oarecare imagine. Singura chestie ce imi placea referitor la Vama, era formatia cu acelasi nume. Nu eram o mare fana, nu cunosteam decat melodiile mai populare care se difuzau la radio sau la tv.
Apoi o intamplare a facut sa vad mai demult la statusul cuiva un vers din melodia "Vama Veche". Apoi am ascultat melodia de care m-am indragostit pe loc. Si mi-am dat seama ca daca un loc atat de blamat ca ala, poate sa nasca astfel de trairi (ca in versurile melodiei) in multi oameni, atunci poate ca nu e chiar atat de rau...
Si am inceput sa vorbesc cu persoane care mi-au descris Vama Veche prin ochii lor, si mi-a placut ceea ce am auzit. Am avut o perioada in care chiar imi doream neaparat sa ajung si eu acolo, sa ma conving ca e ceva special. Poate ca din perspectiva unora, e o porcarie sa te duci intr-un loc doar pentru ca e controversat sau din curiozitate, dar pe atunci as fi plecat incarcata de cele mai ok sentimente. (sumthin` like: vreau, vreau, vreau! vreau!!!)
Acum nu mai sunt atat de convinsa, adica nu mai am inversunarea de altadata in care poate ca as fi dat orice doar sa vad Vama o data, insa in mine a ramas dorinta sa o vizitez candva. De dragul a ce a fost ea odata, de dragul cantecului, de dragul lui...
Si ce m-a determinat pe mine de fapt sa scriu postul asta este profa` de latina, care pe langa faptul ca pentru mine e una din cele mai tari persoane pe care le cunosc, este o vamaioata infocata, inca din anii 80 de cand se duce mereu. Din una in alta, am atins azi si subiectul asta, plecand de la faptul ca un coleg critica "ce se petrece acolo" pe baza a ceea ce vazuse la televizor.
Si a urmat una dintre cele mai frumoase ore. Profa` ne-a descris, din viziunea ei subiectiva si aproape poetica, cum vede si ce inseamna pentru ea Vama. Si inseamna multe, atat de multe...e aceeasi Vama regasita in versurile melodiei. Mi-a placut definitia: "Vama nu e ceva concret, Vama e o stare de spirit. Daca ii prinzi esenta, atunci o sa intelegi. Daca nu, ramai la ideea a ceea ce vezi in stanga si in dreapta, incapabil sa te autodepasesti".

Acestea fiind spuse, si parerile inca fiind impartite, mie personal nu-mi pasa. Imi place sa cred totusi in nispul ce zgarie lin si in marea amara...

I R dog...

Ow well, ea e Happy. Piticania mea jumate caine, jumate pisica. In general se stie de pichinezi ca sunt mici si ai dracu`, de regula sunt odraslele rasfatate ale unei generatii trecute. Chiar eu cunosc cateva specimene de mini javre, care se zbenguie de nebune in lesa unei batrane, incercand sa muste pe cine apuca. Dar deh, Happy nu e asa. Ea e mai speciala, ea chiar se crede pisica.
Am primit-o cadou de ziua mea. Desi mai aveam un papagal, o broasca testoasa si o pisica, simteam lipsa unui caine in preajma, asa ca pana la urma bocetele mele si-au gasit rezolvarea intr-o mogaldeata mica de blana. Prima reactie, pe care am avut-o cand am vazut-o, a fost evident ca am inceput sa plang. O tineam in palma, atat era de mare, si avea niste ochi mari si blanzi. Era total dulce si funny. Un smoc ochios :))
Pentru ca nu avea decat o luna de zile cand am primit-o, inca simtea lipsa mamei, asa ca si-a gasit o mama vitrega in pisica mea. Nu ma asteptam ca matza, de altfel foarte rasfatata, sa o accepte ca puiul ei, dar asa a fost. Timp de un an au fost nedespartite, pana un incident urat a facut ca matza mea sa dispara din peisaj :|
Trecand peste, Happy a avut multe de invatat intr-un an de zile. Are deprinderi de pisica. E obsedata sa fie mangaiata tot timpul, se intinde si se arcuieste ca o pisica atunci cand ii e frica sau cand cica ataca, isi linge labutzele si blana in mod specific. In nici un caz nu mananca Pedigree sau alte boabe pentru caini, ci doar pentru pisica.
Mai devreme am fost sa ii cumpar o zgarda anti-purici, pentru ca dupa ce s-a jucat in parc cu un caine mai vagabond de fel, Happy s-a ales cu o frumoasa familie de purici. (sper sa nu ma atasez si de ei). Mi-am adus aminte ca am mai avut cateva tentative de a o convinge sa poarte zgarda de genul asta, dar au fost bineinteles esuate. Nu suporta mirosul si atingerea lor, asa ca statea intepenita. Nu se misca, nu manca, nu mai facea absolut nimic.
Totusi, m-am riscat sa ii cumpar una acum pentru ca e necesar. Prefer sa o stiu intepenita cateva ore, decat chinuita in alte feluri. I-am explicat vanzatoarei nazurile patrupedei mele, si a incercat sa desluseasca misterul, pentru ca zgarda respectiva nu contine toxine care sa ii dauneze sau sa ii provoace astfel de reactii. Pentru ca nu era convinsa de spusele mele, am lasat-o sa se convinga singura de asta.
Dupa ce si-a pus zgarda de caini anti-purici, pitica a incremenit. Asa ca doamnei i-a venit ideea geniala de a incerca sa ii puna la gat o zgarda anti-purici pentru pisici. In fond, diferentele nu erau extraordinare, si mai bine asa decat deloc. Spre surprinderea mea, Happy a fost chiar incantata de noua achizitie si a iesit din magazin, zburdand.
Deci da, asta era. Bucuria de a fi recunoscuta in mod oficial si de un specialist in animale, ca fiind pisica. Sa inteleg ca trebuie sa renunt la ideea de a posta in fata usii o placuta cu "Pazea, caine rau!". "Sweet kitty" e mai realistic :)

3...2...1 mai

Nu am de gand sa povestesc detaliat ce s-a intamplat zilele astea, cum si ce am facut de 1 mai si nu numai, vreau doar sa zic ca a fost ok...desi in mod sigur se putea si mai bine.
Vineri a avut loc Balul Umanistilor organizat de liceul nostru, si 12 F, adica clasa noastra..a iesit invingatoare! E primul bal pe care il castigam in 4 ani, asa ca a fost prilej de sarbatoare. Ce m-a bucurat cel mai mult nu a fost trofeul care o sa zaca frumos aranjat pe biroul domnului diriginte, ci sentimentele pe care le-am trait cu totii muncind pentru treaba asta. (chiar daca unii, cu precadere unul, a muncit cel mai mult pentru treaba asta!).
Duminica am mers impreuna cu clasa, cu dirigu` si familia lui la padure. Friptura si micii au fost mai gustosi ca niciodata, avand in vedere ca niste adulti s-au ocupat de gratar, in timp ce noi ne zbenguiam in iarba. Pana si peisajul a fost frumos, in apropierea padurii fiind un baraj. Am profitat de ocazie si ne-am dus sa-l vedem. Evident ne-am facut praf aparatele de la stropii de apa care picau din toate partile, dar s-a meritat.
De 1 mai am fost cu fetele pe dig, am lenevit pe patura la soare si am petrecut in stil caracteristic. Busuioaca de bohotin ftw! rezumatul fiind facut, ma duc sa dorm. Adevarata distractie de abia acum incepe, mai e atat de putin pana la bac!

Greta&Dooda

Te adorrr.. :D

fuck it

" Am ajunge o zi cand ne-am uri, dandu-ne seama cat de strans legati suntem unul de altul, doar prin simturi, si tocmai prin ura noastra insasi, fara sa mai stim cine e vinovat si cine nu...



P.S: Back.

Wedding party! \:D/

In sfarsit am gasit cateva momente libere ca sa mai scriu ceva pe blog. Am fost atat de ocupata zilele astea, dar nu asta conteaza ci faptul ca fratele meu se insoara maine! :D
Este prima nunta la care ma duc in viata mea, niciodata pana acum nu am avut curiozitatea sa vad cum e, desi ocazii au fost destule. De data asta nu o sa fiu prezenta doar in calitate de sora a mirelui ci si de domnisoara de onoare a miresei!
Chiar daca pregatirile sunt obositoare si multe, al naibii de multe chiar, ceea ce va iesi va fi minunat! Si nu pentru minte sau restul care vor fi acolo, ci pentru miri, chestia asta unindu-i si mai mult, in toate sensurile.
De la o vreme incoace, nici nu vroiam sa aud de nunti, mi se pareau ceva acolo departe, departe de mine si viitoarele mele intentii. Circumstantele ma facusera chiar sa nu vreau sa ma marit niciodata (da, clar). Dar vazandu-i pe ei atat de incantati si de minutiosi in fiecare detaliu, mi-am dat seama ca si eu vreau asa ceva pentru mine. Sa port rochie alba de mireasa (si nu doar in piesele de teatru in care am jucat), sa celebrez alaturi de ceilalti faptul ca iubesc si sunt iubita.
Totusi, inca e departe gandul asta de mine. Dar sper ca undeva, candva, mi se va intampla si mie. Revenind la ale mele, cica as avea si eu cateva indatoriri ca domnisoara de onoare, indatoriri pe care vreau sa le fac bine, sperand ca firea mea aiurita si agitata sa nu intervina si sa fac vreo dracie :|
M-am bucurat prea mult de cele 15 minute libere, pregatiri inca mai sunt destule, asa ca ne mai citim...peste cateva zile. Pana una alta: CASA DE PIATRA, bro si roxi!!! Sa fiti fericiti si sa-mi faceti cat mai repede un bebe strumf! :D ^^ Va iubesc!

>_<

Zi stresanta rau.

Hair stylist :P

Astazi m-am tuns si m-am vopsit. Simteam nevoia unei schimbari, mai ales ca sambata se intampla ceva deosebit si trebuie sa fiu pregatita.
Mai important este insa faptul ca am facut eu pe marea artista in vopseluri. Adica am vopsit-o pe Greta. Nu stiu cum de s-a incumetat sa se lase pe mana mea, dar a facut-o. Printre rasete, manjeala si misto-uri, a iesit o treaba buna in final :D. Noroc ca ea e frumoasa oricum.

N back

Back dupa ceva timp. E pe duca si vacanta asta, dar cel putin am profitat din plin de ea. Fun, fun, fun. FUN!! Sarbatorile le-am petrecut acasa cu prietenii, doar cu prietenii, fiind singura cateva zile . :D
Si totusi nu m-am odihnit deloc. Am insomnii si multe lucruri de facut. Ieri mi-am dat seama ca urasc Bucurestiul la fel de mult cu cat doresc sa ma mut mai repede acolo. Nu e vorba de agitatie, nici de faptul ca sunt ametita si ma pierd usor, e vorba de anumiti oameni. Care te ingrozesc. Ma refer la obsedatii care nu te lasa nici sa respiri, ca se iau de tine. (in cele mai naspa moduri posibile. hate u all!!!!! )
Nu, n-am fata de provinciala. Da, ma simt in largul meu in orasul ala mare, mai ales cand sunt insotita de cineva care cunoaste cum sta treaba, unde mergem si cum ajungem. Doar ca am avut nesansa pentru a mia oara sa ma umplu de scarba.
In fine, nu despre asta trebuia sa fie vorba. Astazi am baut cafea cu miere in frumosul balcon al sora-mii. Imi placea privelistea, era un parc mare in fata. Cuprindeam cu privirea o mare de verdeata si asta ma linistea. Imi place acolo. Vreau si eu un loc al meu asa. Si cate stari nu genereaza o simpla intamplare si o meditatie in pijamale, pe balcon.
Despre asta, altadata. Mi-e somn si sunt acasa. Noapte buna!

Hristos a inviat!

Vin sarbatorili!

Mai e putin , putin pana la Paste si eu nu prea simt chestia asta. Credeam ca doar Craciunul a fost o pasa mai proasta, dar se pare ca incep sa devin din ce in ce mai rece, ca sa nu zic nepasatoare.
Inainte imi placea sarbatoarea asta, chiar daca nu avea farmecul Craciunului. Ma duceam cu bunica-mea la biserica, imi placea sa ma rog si sa cant, ma amuzam teribil sa trec pe sub masa. De iepuras nu zic nimic, pentru ca ai mei nu au tinut traditia asta. Stateam botoasa cateva clipe cand vedeam pe copiii din jurul meu ce bucurosi erau ca le-a adus iepurasul nu stiu ce jucarie, dar imi trecea cand ma duceam cu mama sa-mi cumpere haine noi.
Anul asta e diferit. Am reusit sa tin post cateva zile, pentru ca asa am simtit nevoia. De spovedit nu o sa ma spovedesc pentru ca nu am chiar asa mare incredere in ce zice popa. Am Dumnezeul si lumea mea.
De dimineata am fost cu mama la cumparaturi, cele de pe ultima suta de metri. Ma streseaza cumplit aglomeratia, si mai ales ma enerveaza teribil urarea: "Paste fericit!" . Ok, oi fi eu vita, dar nu-mi face placere sa realizez prea des asta. Sarbatori fericite suna mai bine! Parerea mea!
Intr-unul dintre miile de magazine pe care le-am colindat azi, am vazut un bebe. Mama lui era rroma, si il legana de colo, colo asteptand ca vanzatoarea sa o serveasca si sa nu mai pretinda ca nu o vede. Piticul avea o luna de zile si era infasat. Era atat de mic!!! Si de frumos!
Femeia s-a uitat la mine, care eram vizibil topita si mi-a zambit. Mi-a zis sa ma apropii, si m-am dus sa-l vad mai bine! Se facuse timpul sa plateasca la casa, dar sacosele erau prea grele si nu se descura si cu ala mic, si cu plasele, asa ca i-am zis ca il pot tine eu in brate cat plateste.
Si m-am trezit eu, devoratoarea de bebelusi, cu un specimen dintre cele mai adorabile in brate. Era asa de mic, nu puteam sa imi imaginez ca poate sa existe ceva asa de mic si de fragil. A inceput sa gangureasca in legea lui, in timp ce ma privea atent. M-a coplesit starea in care ma aflam, de bucurie, de emotie, de mic ce era bebele si mi-au dat lacrimile. :| Intre timp se intorsese si mama lui , care mi-a multumit frumos, dupa care au plecat.
Ramasesem cu un ranjet tamp pe fata si cu inima mai mare ca niciodata. Vanzatoarea ma privea mirata, intrigata chiar. Ca sa aflu apoi ca nu i se parea normal sa imi placa asa de mult de un copil rrom. I-as fi zis vreo doua, la modul cel mai brutal posibil, dar nu vroiam sa fi tinut postul degeaba si sa-mi stric starea de fericire pe care o aveam. Pentru mine, toti copiii sunt copii. Indiferent de culoarea pielii, de forma nasului, daca sunt creti sau cheliosi, daca sunt plangaciosi sau rai.
Asa ca draga doamna vanzatoare, si restul oamenilor care impartasesc aceleasi ganduri cu ea, va urez sa pasteti fericiti. Acolo unde va e locul.

Vacanta..

Vacanta!!! A venit vacanta!! Chiar daca practic, de maine se ia vacanta, eu nu ma mai agit sa ma duc.
...
Mi-e rau si mi-a pierit tot cheful sa scriu.

New pet?!

Pentru ca imi place la nebunie sa aberez cu Greta, si mai ales sa ne facem planuri idioate, ne-am gandit ca din toamna sa ne mutam impreuna. Ok, nimic nou...incepe facultatea, plecam de aici, demult visam sa locuim impreuna.
Plecand de la premisa asta, am ajuns la concluzia ca ne-ar trebui un pet. Amandoua suntem topite dupa animalutze. (evident ca habar n-avem la ce facultate o sa intram sau unde o sa locuim, dar cui ii pasa? noi vrem animale!).
Judecand logic, ne trebuie ceva mic care sa nu necesite prea multa grija, avand in vedere ca o sa avem cursuri, treburi and stuff. Prima idee ar fi o broscuta testoasa...sunt ele dulci si dragalase, dar sunt totusi reptile reci si inexpresive. Mie mi-ar placea un hamster, ea are fobii la rozatoare ( but but..they are so cute :(( ).
In final, pentru ca tot eram pe taramul viselor, am hotarat ca vrem un capucin. O maimuta capucin. Am gugalit la pozele cu capucini, ne-am amuzat de fetele lor..ca sa dau din una in alta si sa vad ca exista o specie de pasare, numita capucin olandez.
Cea din poza. Mie mi se pare totally funny, arata ca un porumbel aristocrat! Sau un veritabil P.I.M.P in lumea zburatoarelor. Sau doar transexual.
Si pana la urma, luam bacu`? :))

Eu si Cora

Just foolin` around. Luv ya, portocalo!

Blue da ba dee..

Ma simt ciudat azi. Ciudat in cel mai ciudat sens al sau. Fara sa stiu sa definesc. Simt un gol in stomac, in mine. Si golul ala ma doare. Aproape fizic.
Azi noapte mi-am dat seama ca intuitia mea e de invidiat. Si cred ca a fost pentru prima oara in viata, cand nu am avut nicio satisfactie realizand ca am avut dreptate.
So like...unele lucruri nu se schimba niciodata. Si m-am saturat sa ma mint frumos: "cheer up, girlie! it`s gonna be ok!". Nu, ce ar fi sa nu? Nu am de ce sa ma inveselesc, nu e nimic in ordine in ceea ce se intampla acum! Si pentru ca acum nu mai ramane nimic de facut, urmeaza sa constat efectele "rupturii". Pentru ca ceva, acolo, s-a rupt. Si am observat asta de dimineata...am devenit imuna la ce altadata ar fi trebuit sa ma sensibilizeze.

Si nu-mi pasa. Nu-mi pasa ce va fi, pe bune. Nici prezentul nu mai conteaza, nici tu...nici eu! Fie ce-o fi..!

Noi

Si poza noastra preferata. In ordine de la stanga la dreapta: vitele (primii doi) si vitutzele (urmatorii). Si stiu ca acum zambesti! :D

La multi ani, Cora!

La multi ani, pitico! Chiar daca nu e ziua de nastere pe care ai fi vrut-o, si chiar daca nu esti alaturi de noi, asta nu inseamna ca nu ne gandim la tine! Si daca baietii n-or sa se gandeasca, am eu grija sa o faca! :)
Nu trebuie sa fii trista, lasa deoparte certurile...unele lucruri si mai ales oameni, chiar nu se pot schimba! Cel mai bine e sa stii ca o sa ai pe cineva mai mare, care o sa iti fie alaturi. Sa te imbratiseze cand plangi, sa-ti dau peste bot cand gresesti...ca deh, asa e frumos!
Si totusi, ranjeste...cum iti sta tie bine! Ca doar ai facut 15 ani! Adica te-ai facut maaaareee!!!! Si poate nici varsta asta nu ti se pare asa de mare lucru, dar sa stii ca este. De multe ori te raportez la experientele mele, pentru a nu le repeta sau dimpotriva, asa ca o sa iti zic ce a insemnat pentru mine varsta asta.
Am inceput liceul la 15 ani. Din fetita mica si baietoaica, am invatat sa ma schimb, sa devin mai feminina. Asta nu inseamna ca m-am schimbat de tot si nu am ramas la copilarismele mele.
La 15 ani am simtit ce inseamna tradarea. Prima mea cearta cu una dintre cele pe care le consideram "cea mai buna prietena". Tot atunci am consolidat prietenia cu Adi si cu frac-tu.
Am fumat prima tigara.
Am plans la prima piesa de teatru in Bucuresti.
Cel mai important...la 15 ani mi-am intalnit prima iubire. Am simtit ce inseamna sa iubesti nebuneste, sincer, dezinteresat.
Si lista poate continua la infinit, dar timpul ma preseaza...trebuie sa ies in oras, sa reunesc nebunii si sa te sunam. Dar cel mai important, cand aveam 15 ani, te-am cunoscut pe tine. O fetita mica si dulce, care radea de nebuna cand am inceput sa povestesc eu despre "oita roz". Remember? Sure u do.
Asa ca lasa oftatul, sterge lacrimile. O sa fie bine! Te iubesc!

Joyful moment..

Ziua de azi nu prevestea nimic interesant, in afara de 3 lucrari. La penultima ora, in ora de engleza, adica de relax total, cineva ciocane la usa. Apare un profesor de romana din liceu cu un domn mai in varsta, pe care nu ni-l prezinta decat ca pe un fost profesor pensionat, caruia ii era dor sa mai vada o clasa de elevi, cu precadere una umanista. (ca deh, e fete multe si frumoase).
Batranelul, pentru ca avea o alura de batranel simpatic, ne-a sorbit pe toti cu privirea, incantat. Apoi privirea i-a cazut pe mine. Si s-a uitat mult timp in ochii mei. M-am uitat si eu, dupa care m-am rusinat. A fost un gest prostesc, ca de scolarita amorezata si timida, dar pe moment chiar nu am putut sa privesc prea mult in ochi. S-a apropiat de banca si mi-a luat mainile intr-ale lui. M-am mirat, nu ma asteptam nici pe departe la gestul asta de afectiune. Pana si profa` a fost surprinsa, ca sa nu mai zic de restul clasei.
Am ridicat din nou privirea si el a continuat sa se uite in ochii mei. Facand abstractie de restul clasei, mi-a spus ca am ceva in mine. Nu am inteles ce a vrut sa zica, apoi mi-a spus ca am un amestec de feminitate si de copil, care i-a placut de la inceput. Greta, de langa mine, a inceput sa rada, eu nu stiam cum sa reactionez, desi era foarte ciudat si in alte circumstante cu siguranta as fi chicotit. Nu am zis nimic, m-am rezumat la un zambet.
"Si tu...si tu, baiatule, nu ai de ce sa iti faci griji. Si tu esti tot copil. Sunteti 2 copii. Si e bine asa, ar fi foarte trist sa nu fie asa." a spus, mutandu-si privirea la unul din baietii din clasa, care intamplator sau nu, e si prietenul meu. Prilej de chicoteala pentru cei din jurul nostru, "mama, ce i-a nimerit". In timpul asta ma tinea in continuare de maini, strans. M-a intrebat ce varsta am, si mi-a spus ca la varsta mea era indragostit nebuneste de o fata, Liza, dupa care a facut o mica comemorara a relatiei lor...ce au fost, si ce au ajuns. Recunosc, m-a cam lovit in coarda sensibila aici, iubesc genul asta de povesti. Apoi m-a intrebat cum ma cheama...m-a pus sa repet. Am constatat ca avem acelasi nume de familie. "Numele tau in engleza inseamna inger", apoi a completat: "you are an angel."
Pentru ca devenise aproape familiar, am ras: "no, not really". Am mai vorbit putin amandoi, dupa care a inceput sa se adreseze intregii clase. Pana la urma, si-a dezvaluit identitatea. Era poetul, scriitorul si criticul literar Aurel Anghel (daca nu ati auzit pana acum, google it). S-a lasat tacere in clasa, ne-a recitat cateva poezii. La ultima poezie, dedicata mamei sale, mi-au dat lacrimile...nu doar mie, mai multor fete. A fost pur si simplu superba. Si parca nu mai vroiam sa plece, vroiam sa-l tinem cu noi.
Cand a iesit din clasa, plangea. Era emotionat, nu se astepta sa il indragim atat de mult. Mi-a luat din nou mana in a lui si ne-a spus ca nu va uita niciodata momentele astea, cand niste tineri l-au ascultat cu adevarat si au simtit ce exprima poezia lui.
Dupa ce a plecat, liniste totala in clasa. Profa` de engleza era de asemenea emotionata, in stanga si in dreapta se auzeau suspine si smotocit de servetele. Nu stiu daca toata lumea ar intelege ce am simtit, nici nu trebuie de fapt..dar a fost ceva deosebit. Atat de imprevizibil si de frumos...
Nici eu n-o sa uit momentul asta. Prea curand...

Si pentru aia mai suspiciosi din clasa: nu bah, chiar nu se dadea la mine!!! >:P

Teatru

Dupa cum ziceam, am fost la teatru. M-am si intors, intre timp. Da, sunt la fel de dezamagita, aceiasi idioti si-au facut simtita prezenta. De data asta insa, nu s-au limitat doar la a rade si a vorbi incontinuu, ci au inceput sa asculte manele la mult prea minunatele lor telefoane. Ce nu inteleg e ca nimeni nu le zice nimic, adica cei de la conducerea salii de spectacole, directorul sau administratorul. In felul asta ii determina pe cei cu adevarat interesati sa nu mai vina si altadata.
Actorii, actori. Oamenii si-au dus treaba la final, facand abstractie de cei din sala, desi nu vreau sa-mi imaginez ce au simtit cand au vazut atata tzaranet pe metru patrat. Piesa mi-a placut, actorii la fel: tineri, draguti. In special cel care l-a interpretat pe Chiriac. Nu e pentru prima oara cand observ ca am o slabiciune pentru studentii la teatru..ow well..
Once again: nu trebuie sa ma mai duc niciodata la teatru in Urziceni!
P.S (fara nicio legatura cu ce am scris mai sus) : Trebuie sa invat sa ma abtin. Asa, pentru binele meu.. :|

Tara, tara, vrem ostasi! :D

Astazi la ora de sport, profu`, ocupat fiind cu alte treburi, ne-a lasat sa ne facem de cap. Si ce poti sa faci in clasa 12`a la ora de sport, atunci cand mai mult de jumatate de clasa sustine proba de bac la materia asta? (nu e cazul meu). Ow well, am dat fuga la magazinul din curtea liceului, ne-am indopat cu patiserii, ne-am tolanit prin iarba si am lenevit. Era soare, era primvara, eram lenesi.
Daca tot eram echipati sport, iar uniformele noastre zaceau aranjate in vestiar, am hotarat sa profitam de asta si sa facem pe bune ceva miscare. Din discutie, in discutie ne-am adus aminte de jocurile copilariei. Prima oara, ne-am jucat "capra", pana cand ne-am dat seama ca nu mai are acelasi farmec ca pe vremuri si ca nu e posibil ca baietii sa-si tina pliscul si sa nu dea si alte conotatii. In final, am ramas la "Tara, tara, vrem ostasi!". Daca la inceput nu eram decat cativa in joc si restul priveau amuzati de pe margine si tipau: "maturizati-va! jos gradinita!", in cele din urma rasul si caterinca au dat roade si am ajuns sa ne jucam aproape toti. Uitasem cat de mult mi-a placut jocul asta, si cat de fericita eram cand reuseam sa rup lantul format din maini, capturand o victima, pentru tara mea.
Lipsita de elanul din copilarie, si relativ mica, tot am reusit sa rup lantul adversar si sa ma zbat, astfel ca atunci cand s-a sunat, lantul meu de oameni era mai numeros, deci castigasem. :D Suna, pare si chiar e infantil, dar cui ii pasa? Momente ca astea o sa intalnim din ce in ce mai rar, copilaria e deja pe duca, chiar daca nu ne place sa recunoastem. Dupa voia buna, au urmat 3 ore de franceza, teste peste teste, traduceri peste traduceri, asa ca am revenit cu picioarele pe pamant.
P.S : Pe seara o sa ma duc la teatru. Se joaca "o noapte furtunoasa". Chiar daca am mai vazut piesa, nimic nu se compara cu o zi incheiata in sala de teatru. Sper sa nu se repete istoria de data trecuta, cand toti primitivii au dat navala si au stricat totul.

Nervi de primavara.

Am implinit 19 ani. Si simt pe zi ce trece cum viata mi se schimba din ce in ce mai mult. Nu stiu daca in bine sau in rau, nu stiu pe ce cale voi apuca, dar de data asta ma voi lasa pur si simplu purtata de intamplari, fara sa ma mai consum (asta e de incurajare, nici eu nu cred ce spun). E primavara, e anotimpul iubirii si totodata al depresiilor...starile astea doua combinate fac un cockteil fatal!

Vive la France!

Inca o bila alba pentru liceul nostru. Astazi, ambasadorul Frantei ne-a vizitat, pentru a purta o discutie cu elevii claselor bilingve ( specializare franceza, of course). Asa ca ne-am strans cu totii, mai mult sau mai putin emotionati, in sala de sport a liceului, amenajata pentru marea intalnire.
Spre rusinea mea, recunosc ca nu il mai vazusem pana atunci pe "Monsier l`Ambasadeur", dar eram curioasa sa il cunosc. A venit cu o ora intarziere, motivand traficul si problema cu mijlocul de transport. Este un domn in varsta, al dracu` de simpatic. Mie cel putin mi-a placut mult. Avea un zambet cald si placut, raspundea fara nicio ezitare oricarei intrebari, a facut chiar efortul sa vorbeasca in romana. Dovada de respect, parerea mea.
Ce m-a amuzat si m-a dezamagit in egala masura, a fost directorul liceului, care, dupa un discurs care se vroia spumos, despre ziua minunata de 19 martie, in care suntem onorati si marcati pe vecie de innobilata vizita, a adormit pe scaun in cel mai ridicol mod posibil. Dormea cu capul intr-o parte, cu ochii dati peste cap, si mainile incrucisate pe piept. In acest timp, domnul ambasador discuta cu elevii probleme legate de studii europene, evident in limba franceza, fapt care probabil creeaza somnolenta si reactii adverse pentru necunoscatori. Ma straduiesc sa fiu ingaduitoare fata de acest gest insolent. Desi n-ar trebui.
In concluzie, a iesit ceea ce ne asteptam sa fie, pregatirile au meritat. Consecinte: o inima mai incarcata de sperante in ce priveste viitorul nostru ca viitori studenti de limbi straine, si o oboseala crunta care ma va adormi instantaneu in clipele urmatoare!

Ultima olimpiada...

Home. M-am intors de la Slobozia, de la olimpiada. A fost bine, ca de obicei. Imi place prea mult franceza, ca sa ma dezamagesc. Am o stare un pic melancolica. Probabil si din cauza drumului, a oboselii, dar mai ales pentru ca in autobuz, in drum spre casa, vorbeam cu o prietena si am realizat ca asta e pentru noi ultima olimpiada. Ultima olimpiada data impreuna, ultima din anii de liceu. Trist.
De dimineata m-am trezit binedispusa, m-am imbracat, m-am contrazis juma` de ora cu mama pe tema mancarii: "Nu pot sa mananc dimineata, ma grabesc, imi iau ceva de rontzait in autobuz." "Ba nu, o sa mananci acasa macar un sandvis." Am ajuns in cele din urma la un acord: am baut o cana de ceai si mi-am luat pachet pentru autobuz. Am mers grabita spre autobuz, pentru ca nu imi place cand merg singura pe strada, am tendinta sa ma grabesc sa ajung mai repede. Ma plictisesc.
Cand ajung in dreptul autobuzului, vad o pancarda pe care scria mare " Cursa speciala ". M-a busit rasul, adaugand in gand : "pentru copii `speciali` ". Cum restul lumii se imbulzise dis-de-dimineata sa ocupe loc in autobuz, evident am stat in picioare, dar macar am avut prilej de tzopaiala pe acolo. In cele din urma, cineva s-a indurat sa-mi cedeze locul, si m-am lafait tinand in brate una bucata Greta frumoasa, de 50 kg (divulg greutatea, pentru ca sunt mandra de tine, ai fost ca un fulg).
Liceul unde urma sa sustinem proba, mi-a placut. Nu la fel de curat si modern ca al meu, dar mai luminos si mai primitor. Mi-a adus aminte de scoala generala. Am asteptat o ora pana sa vina subiectele, timp in care am inspectat zona (respectiv salile de clasa, laboratorul), dupa care am privit pe geam si am analizat toate patrupedele care erau prin curtea scolii (doi caini negri si unul alb). Cand plictiseala si nerabdarea incepusera sa ma doboare, am facut rost de o revista si am inceput s-o rasfoiesc. M-am documentat pe scurt ce si cum ar fi in mintea barbatilor (lucruri deja cunoscute, sau nu), am tras un ochi pe horoscop unde toate erau bune si frumoase (da` de unde?!). Pe urma m-am uitat in jurul meu. La fetele care erau la olimpiada din alte orase si pe care nu le cunosteam. Toate aveau caiete, foi, imprastiate pe banca, repetau ultimele conjugari si propozitii subordonate. Pentru o secunda am simtit ca as fi in plus pe acolo, dar chiar nu eram deloc impacientata, si intotdeauna am fost de parere ca repetatul pe ultima suta de metri iti da mintile peste cap.
Au venit profesorii supraveghetori, am inceput sa analizez cu privirea una bucata nene barbos, incredibil de masculin si elegant, care m-a facut sa ridic subtil din spranceana, semn de interes. Ne-a impartit subiectele, apoi s-a asezat in spatele clasei, sa ne aiba in vizor. O caut cu privirea pe Greta, sa imi confirme impresia placuta despre nenea. O aud: "Ce fatza are asta! Sigur e om al dracu`". Zambesc in sinea mea, ma intorc la banca si arunc ochii pe subiecte. Prima reactie: eseu simplu, numai ca in rest imi vine sa-mi iau jucariile si sa plec in lumea larga. O caut din nou cu privirea pe Greta, sa vad daca macar de data asta e de acord cu mine. Intalnindu-ne privirile, ne-a busit rasul. Deci da, nu sunt nebuna. Mai bine ramaneam acasa si invatam cum sa gatesc cozonaci. Sau sa gatesc, pur si simplu.
Pe parcurs mi-am dat seama ca nu-i dracul asa de negru si ca nici nenea cel elegant nu e asa de gentleman, pentru ca a facut misto de o fata: "Ce par ai! Esti hilara. Zici ca esti Gavroche". O da, spune-i unei fete ca seamana cu un baiat, si cu siguranta te va avea la inima pentru tot restul vietii. Dupa predarea subiectelor, am papat fornetti cu diriga. A rasuflat usurata cand a vazut ca sunt potolita si ranjesc tamp, in loc sa ma leg de mama lor de francezi cu limba si gramatica lor, cum faceam cand ma mai suparam uneori.
In drum spre autobuz, imi deschid telefonul, gasesc un mesaj, zambesc oarecum sictirita: "A da. Ti-ai amintit", inchid telefonul la loc si ma urc. De data asta locuri erau destule, asa ca m-am asezat in spate si am inceput sa ma holbez pe geam, pierduta. Deci da, s-a terminat. E ultima olimpiada, e semnul ca sfarsitul a inceput. Si am plecat...

Primavara...

E prima oara dupa destul de mult timp cand ajung acasa vineri seara, la ora 11. E aiurea, e vineri, urmeaza weekend-ul, let`s party! Dar pentru ca maine ma duc la Slobozia, pt olimpiada la franceza, trebuie sa ma sacrific. Poate recuperez maine seara, n-am chef sa mi se mai duca un weekend invatand, si doar invatand.
A fost frumos azi, m-am plimbat toata ziua. Am fost la cumparaturi cu fata mea, dupa care am dadacit-o pentru ca e super racita, apoi iar m-am plimbat. A venit primavara, deja am renuntat la geaca, ma lafai la soare in bluzitze colorate si rup zeci de crengute (mici, mici), ca sa adulmec aroma aia dulce a copacilor proaspat infloriti. Fericita e si Happy (in toata esenta ei), pentru ca o plimb toata ziua, avand in vedere caldura, imi sporeste si mie cheful de a ma zbengui cu ea prin parcuri.
Explozie si de lume noua, care dupa perioada iernii, a iesit parca de la naftalina. Multe figuri necunoscute si cele mai multe interesante, isi fac aparitia, iti zambesc, anima atmosfera. Daca as fi fost singura si un pic mai disponibila, cu siguranta m-as fi implicat in niste flirturi monstruoase :-"
Si totusi, cand toata agitatia de peste zi dispare, si se lasa seara, tot ceea ce am nevoie sunt cei dragi, figurile atat de comune, familiare si iubite! Seara nu-mi mai trebuie nici crengute inflorite, nici zbenguiala in parc cu Happy...am nevoie doar de linistea si siguranta conferita de o imbratisare. Si ma simt acasa.

Animal`s land

Spuneam si mai demult, ca sunt innebunita dupa animale si ca mereu am avut cel putin un animalut in preajma. Acum am un caine pechinez si un papagal (cainele de 4 ani, papagalul de 7 ani). Pentru ca imi sunt dragi, i-am rasfatat exagerat, incat acum m-am trezit (si nu e prima oara) in postura in care pur si simplu nu pot sa-mi fac treaba, ca au ei chef de bagare in seama.
Mai devreme aveam ceva treaba la calculator, si eram destul de acaparata de ceea ce faceam, numai ca papagalul meu (fiinta integra, de altfel), avea chef de pupaceala, asa ca si-a asezat posteriorul pufos pe genunchiul meu si a intins ciocu` la pupat. L-am privit de sus, i-am zis (ca si cum ar fi putut sa inteleaga) : "Mai tarziu, Bobby! am treaba acum!". Ca reactie, al meu zburator a inceput sa tipe si sa ma ciupeasca. "Ok, ok, santajistule sentimental, te pup!!!" Asa ca l-am luat la gadilat si pupacit, ca sa scap de o pacoste. Pana la urma, oricat de nervoasa as fi, ma linisteste si ma amuza.
Dar pentru ca eram inca asezata pe scaunul de la birou, si papagalul se bucura de prea multa atentie din partea mea, cainele, care cu cateva minute inainte isi facea siesta ingropat in plapuma, de data asta ma privea fix. "Ok, what`s next?!", am indraznit sa ma intreb. Mai bine nu o mai faceam. Cainele (care de fapt e o ea), gelos nevoie mare, a inceput sa scanceasca. In clipele urmatoare tineam strans la piept javrutza, ciufulindu-i blana, in timp ce pupam papagalul care topaia pe bratul meu.
Realizand comicul situatiei si imaginandu-mi ca cineva m-ar putea vedea in postura asta, am inceput sa rad. Ce teme, ce treburi? Nimic nu se compara cu placerea de a-ti vedea animalele (nebune, de altfel) cum iti mananca timpul. Si totusi, e asa de placut!
Las treaba pe mai tarziu, si asa am fost intrerupta si mi-a pierit tot cheful. I`ll just go to "play dead" in the bed. ZZzzzzz....

Nasta

El o priveste, dar ea inchide ochii. Ascunde o frumusete ce se pierde in dulapul ei din piept, printre rochii si fobii. Si se feresc ca niste copilasi mici, si ranile te dor cand ea gadila aerul cu un aratator. Si ce degete mici si ce frumoasa este ea cand zice: "vino aici". Si el tremura tot, doar este om...

Sunt o dragoste si o pacoste, si nu mai pot sa plang...

Chill moment

Moment de pauza. Moment doar pentru mine, dupa o zi lunga si obositoare. (care inca nu s-a incheiat). Dupa orele parca nu se mai terminau odata, am iesit cu colegii la un suc, pentru ca a fost ziua unei colege. Fiind gasca laolalta, am facut localul sa vibreze de rasete. Nice moment, acum incep sa le apreciez din ce in ce mai mult. O sa-mi fie dor de voi.
Ma gandesc la perioada incarcata care o sa urmeze in viata mea: atestat, bac, admitere. Astea ar trebui sa fie cele mai importante pentru mine acum, si chiar sunt, le acord atentia necesara, numai ca nu am de gand sa devin obsedata de gandul asta, dupa cum ii vad pe multi in jurul meu. Frantuzoaica noastra, ne-a explicat intr-un mod senin si specific: "Bac`ul e ca sexul. O etapa a vietii pe care trebuie sa o treci." Eu am zambit, unii s-au ingrozit, altii au ras de-a binelea. Nu toti sunt pregatiti sa ia lucrurile ca atare si sa nu mai dramatizeze atat de mult si de poetic.
Pe langa scoala, care imi consuma mai tot timpul, am destule lucruri de facut, lucruri pe care sper sa le implinesc cu bine. Am olimpiada, de facut pe gheisa la un spectacol, o nunta in familie (care inseamna enorm pentru mine si la care by the way, o sa fiu domnisoara de onoare), plecat cu gasca la mare ...etc, etc. Si imi place, numai ca e chestiune de timp. Cum am de gand sa le fac pe toate intr-un timp relativ scurt.
In alta ordine de idei, proful de filozofie a intrebat in clasa ce e ala un blog. Am fost surprinsa ca in afara de mine si alti doi-trei, restul se uitau mirati in jur, desi toti avem net acasa, si in mod normal..ar cam trebui sa stie. Ok, nu ca ar fi blogu` un mare trend in ziua de azi, da` chiar m-a mirat. I-am explicat profului, care nu a parut foarte incantat, in final intrebandu-ma daca am si eu asa ceva. Am raspuns ca da, la care restul din clasa: "Dooda, ai blog? si noua de ce nu ne-ai zis?". Ow well, am...si de fapt eu scriu aici pentru mine si pentru alte cateva persoane importante pentru mine, care ma cunosc indeajuns si care mai mult decat periodic sunt dornice sa mai citeasca aberatii de ale mele. De aia nu dau adresa in stanga si in dreapta, nu ma deranjeaza sa ma citeasca straini, dar nici nu am considerat ca e atat de important incat sa scriu pe tabla adresa, sau sa dau mass. "bah am blog. roz chiar. visit me!". Plus ca...majoritatea nici nu stiati ce inseamna, si mai apoi ati devenit interesati. Traiasca ora de filozofie, iote cate invatam! :)
Now...nani time!

E ziua ta, mamico!

8 martie. O alta zi frumoasa, tot parte din primavara. Le multumesc celor care mi-au urat astazi la multi ani, la randul meu voi spune LA MULTI ANI tuturor fetelor si femeilor.
Numai ca pentru mine 8 martie nu e neaparat ziua fetei, a femeii, ci a mamei. Poate mi-a ramas de mica imprimata in minte chestia asta, dar stiu ca atunci cand urma sa fie 8 martie imi goleam toate sertarele de hartie colorata, lipici, sclipici, carioci si alte alea, ca sa confectionez felicitari. Eram atat de incantata si puneam atat de mult suflet, ma straduiam sa iasa ceva frumos, iar mama intotdeauna a apreciat felicitarea aia colorata (evident cu roz), decat oricare alt cadou.
Tot de 8 martie ii cantam mamei o melodie si niciodata nu sfarseam sa cant pentru ca pufneam in plans. O iubeam asa de mult in clipele alea si mi se parea cea mai frumoasa. Cantecelul e arhicunoscut, inca popular pe la gradinita si scoala primara. "E ziua ta, mamico, in dar ti-am adus inima, si crede-ma, mamico, un dar mai frumos nu se putea." (and so on)
Aproape ca uitasem de melodia asta, dar azi de dimineata, am intrat in clasa, si in timp ce imi scoteam caietele din rucsac, am inceput sa fredonez. Am ramas mirata putin, pe urma mi s-a instapanit un ranjet tamp pe buze. O colega a fost super incantata cand a auzit: iti amintesti, dooda? Doamne, uitasem de melodia asta, si cat imi placea!"
Hehe..se pare ca unele lucruri nu se uita niciodata. Si in seara asta o sa-i cant putin, chiar daca n-o sa mai aiba farmecul de altadata.

LA MULTI ANI!!!

Is it just me sau totul a devenit atat de boring, lately? Cand spuneam ca nu am chef de nimic, nu am glumit. Btw, ma doare ingrozitor burta.
Pentru ca am avut o stare mai aiurea aseara, m-am culcat mai devreme decat de obicei. (devreme insemnand ora 23.00, de regula pana la 1 nu prea adorm). Spre surprinderea mea mi-am luat brotacul in brate si am adormit imediat. (mi-am schimbat iepuroiul, un brotac a aparut in viata mea si a castigat dreptul de a zace strans in bratele mele, cat dorm). Si da, inca imi place sa dorm inconjurata de chestii de plus, la chestia asta nu voi renunta niciodata.
Bineinteles ca atunci cand somnul era mai dulce, tavanul meu a inceput sa se zguduie pe ritm de manele! Dupa muscat perna de nervi si mai apoi buza, din greseala, m-am holbat cateva clipe in ochii mari ai brotacului cautand o solutie. In timpul asta vecinul meu se simtea cu adevarat bine, din cate am putut sa imi dau seama, dansa, canta...de parca ar fi avut vreo importanta ca era miezul noptii si zi de lucru a doua zi? M-am lasat pagubasa, mi-am pus perna pe cap, intr-un final am adormit...in ritm de manele, spre rusinea mea.
Dimineata, trezire in regula...toate bune si frumoase, pana ma uit pe geam si vad totul incetosat. Just puuurfect, pana ieri era primavara in toata regula, dar tocmai azi cand mi-am pus eu "baba" trebuia sa fie zi de depresii si crime! Nu cred in faza cu babele, nu sunt supertitoasa, but what the heck..i like to play!
La liceu zi obositoare cu incidente si certuri intre noi, cauzate tot de plictiseala, of course. Ajunsa acasa, dupa ce mi-am plimbat animalu`, am sarit peste masa de pranz si m-am prabusit direct in pat, am facut maraton cu cateva episoade de friends si mi-am mai revenit din starea de moleseala.
Acum pe seara, mama a constatat ca sunt palida si slabita, si ca ar trebui sa mergem la o plimbare, sa ma aerisesc si sa facem ceva cumparaturi. Am zambit fortat, aratand disperata spre burta, insinuand faptul ca nu prea pot sa ma ridic din pat, dar tot n-am scapat. Si uite asa ziua mea frumoasa de leneveala si "vindecare" de multe d`alea, s-a finalizat cu o "plimbarica" prelungita, colindat total inutil de magazine si carat sacose de cumparaturi in momente in care cu placere as fi preferat sa ma joc cu lama pe vene decat sa ies din casa. Dar ce nu fac eu pt mama? :)
Now i`m back in pj`s si sper sa nu intervina ceva, sa-mi distruga armonia starii apatice in care ma complac.
P.S: poza n-are nicio legatura cu ce am zis, evidentiaza ceea ce vreau sa fac cel mai mult acum. Sa dorm. In lumea mea roz.

Nu mai am chef de scoala, de stat in casa, de frecat menta pe net, de teme infinite. E asa de frumos afara si as avea atatea de facut daca mi-ar permite timpul liber...:(

1 martie...

Intotdeauna am iubit ziua asta! E una din zilele in care in mod normal, te bucuri ca esti fata, iar baietii...nu! :) Cand eram mica, ma intorceam acasa cu bratele incarcate de flori, de martisoare, pupam baietii pe care altadata nu aveam sansa sa o fac, ei se inroseau, eu la fel ...si asa se crea o bucurie generala. Si intri discret in atmosfera primaverii, cu tot cu astenia de rigoare.
Astazi m-am trezit binedispusa, numai ca mi-a cam picat fata cand am vazut ca afara ploua cu galeata, nici urma de soare, dupa cum sperasem. Totusi, am petrecut mai mult timp in fata oglinzii, m-am machiat, m-am asortat, gata sa infrunt ploaia cu gluga mea mare si pufoasa. Si a fost ok, finally.
A doua ora am avut muzica, iar baietii ne-au impartit bomboane si martisoare. La noi in clasa sunt 4 baieti si 26 de fete, totusi se pare ca si lor le place ziua asta la fel de mult ca si noua si intotdeauna au fost atenti si dulci. Numai ca de data asta a fost diferit. Ma uitam la ei ce bucurosi erau sa ne vada chicotind la vederea martisoarelor, era al patrulea an in care faceau asta. Si se pare ca ultimul. Ultimul an in care o sa mai fim cu totii impreuna de 1 martie, ultimul in care or sa ne dea martisoare si or sa ne imbratiseze. And of course, mi-au dat lacrimile. Mai ales ca si pe fundal ascultam muzica de jale si dor.
Au ramas un pic mirati cand m-au vazut asa, dar ma cunosc, stiu ca "i`m such a pussy" cand e vorba de faze de genul (hey, cand am fost cu totii la teatru, am plans si a trebuit sa ma linisteasca un actor, dupa piesa), so like ... oricum a fost sweet, a urmat o serie de imbratisari si de vorbe de incurajare, ca n-o sa ne uitam, bla bla. Stiu ca poate la anul n-o sa mai stim unii de altii, dar mai stiu ca astazi au fost sinceri si au simtit cu adevarat ce au zis. Love u all!
A mai fost si bro` al meu, care a venit de departe numai ca sa imi aduca martisor, asa ca pot sa spun ca sunt fericita si ca baietii din viata mea stiu sa ma aprecieze cu adevarat! Si ziua nu s-a terminat, o sa mai urmeze ceva frumos. De-ar fi mereu asa...
La multi ani, fetelor! Sa aveti cu totii o primavara frumoasa! :*

Cand nu ai despre ce sa vorbesti, vorbesti despre vreme. E cel mai indemana subiect si se poate discuta cu oricine, indiferent de relatii: intr-o statie de autobuz cu un necunoscut, sau in fata televizorului cu cineva apropiat.
Plictisita fiind, ma uitam pe geam si ma stresam cand vedeam ce super frig e, ca fulguieste si se opreste, ca 2 zile e primavara apoi o saptamana iarna ..si tot asa. Pana cand? Daca revelionu` a fost fara zapada, se pare ca de 1 martie se va recupera. Trist.
Sunt atat de ocupata si stau sa aberez despre vreme. Adevarul e ca am si motive. Ma gandeam la cat de trista e marea iarna, ce stare de deprimare imi creeaza. Cineva a fost ieri acolo, in locurile in care ne-am super distrat vara asta si acum totul era parca o alta lume, si totusi aceeasi. E ciudat cat de mult poti sa te atasezi de un loc, de o zona, la care sa raportezi clipe de vis petrecute acolo. Mi-au dat lacrimile cand am vazut o poza a unui loc anume...senzatie de durere imbinata cu alta de fericire. E ca si cum ai plange cu zambetul pe buze.
Mai e mult pana la vara? Haideti la mare! ...hai la mare...

Imi pasa.

" ...Mi-e dor de tine
Mi-e tine de tine
Mi-e inlauntrul meu de tine
Mi-e nu stiu cum,
Mi-e nu stiu ce,
Mi-e dor de tine ca de acasa
Imi pasa!... "

La multi ani de Dragobete!

La multi ani, de Dragobete! Pentru indragostitii care tin la traditie, dar mai ales pentru cei care se iubesc in fiecare zi, fara deosebire!

Rusine!!!

Saptamana trecuta a fost mare tam-tam la noi in liceu, datorita unui spectacol de teatru care urma sa se desfasoare in seara asta. Toate bune si frumoase, nu s-a inghesuit lumea la bilete, pentru ca nu toata lumea se omoara cu teatrul, dar am zis ca oricum e bine, o sa fim mai putini, dar cu adevarat interesati.
S-a facut ora 18, am intrat in sala, sala era full. Piesa a fost frumoasa, mie imi plac majoritatea, dar asta a avut ceva deosebit prin faptul ca nu a avut decat 2 personaje, si tema de-a dreptul interesante: evolutia unei femei de la nastere, pana in momentul in care moare (stari sufletesti, necazuri, bucurii). Interpretarea de nota 10, cu atat mai mult cu cat in momentul in care actrita plangea pentru ca a fost parasita, o fata de langa mine a izbucnit in plans, pentru ca se gasea in postura aia, for real.
Si pe mine m-a emotionat incat mi-au dat lacrimile, pe Gretutz la fel. Macar atat e bine de stiut. Ca cel putin cateva persoane chiar au apreciat si au priceput mesajul. Problema a fost alta. In lumea in care ne invartim, exista numeroase specimene (pentru ca altfel nu am cum sa le numesc) care nu stiu altceva decat sa fie brute primitive, sa rada ca vitele (nu stiu cum rad vitele, but nevermind), sa ia totul la misto, inclusiv actorii...si de ce nu..sa huiduie, ca asa au invatat in cocinile unde au crescut!
Niciodata nu m-am simtit atat de indignata, atat de furioasa pe cei din jurul meu ca in timpul piesei. Stai in puii mei acasa si vizioneaza clipuri pe Taraf Tv, daca altceva mai bun nu ai de facut acasa. Sunt dezgustata! Sa va fie rusine!!
P.S: te iubesc, grasuta mea! :D

...

S-a dus si weekendul asta. E duminica, in mod ciudat n-o mai simt ca pe o zi in care imi vine sa-mi tai venele, la gandul ca va incepe o noua saptamana, ci ca pe o zi de sambata. Si asta pentru ca practic eu n-am avut sambata. Ieri am lucrat 7 ore la franceza cu Greta, asa ca am ajuns zombie acasa. Bine macar ca noaptea a fost pe masura.
Ma duc sa pierd vremea aiurea.

Nu mai tin minte de ce, dar de fiecare data cand vedeam o maimuta, atunci cand eram mica, eram super fericita si incepeam sa tip: Toto!! Toto!! Toto!!
Imi placeau cimpanezii, mai ales cei super destepti pe care ii vedeam in filme si vroiam si eu sa am. Pentru ca dorinta asta nu se putea indeplini, intotdeauna am avut in jurul meu animalutze: caini, pisici, porumbei, papagali, broaste testoase etc.
Oricum, am vazut poza asta pe deviant.art si mi-a placut la nebunie. E o intruchipare a celui mai dulce dintre posibilii "Toto". ^^

Test de fidelitate

Pentru cei care nu stiu, asta e numele unei emisiuni de pe Antena 1, parca. Nu ma uit la asa ceva, numai ca asta seara, printr-o intamplare, am lasat putin sa ma uit, din curiozitate..ca deh, sunt si eu un pui de baba curioasa in sinea mea.
Nu am prins de la inceput, dar nici nu era greu sa faci legatura. Unul dintr-un cuplu, apeleaza la o ispita, pentru a-si pune perechea la incercare: poate sau nu sa reziste tentatiilor? Deci, cea mai mare porcarie ever, mai porcarie decat "tradati in dragoste"&co. Pentru ca practic, tu , ca om nebun ce vrei sa testezi fidelitatea nu faci altceva decat sa iti impingi partenerul in bratele altcuiva.
In cazul din seara asta, era una bucata femeie maritata, care mai fusese inselata si care vroia sa vada daca al sau sot scapase de narav. O da, adevarul asta e, ca cea mai buna metoda de a-l dezvata e sa ii pui la dispozitie o femeie frumoasa care sa isi puna in aplicare farmecele pe el.
Prins asupra faptului, barbatul a zis: "E vina ei, nu a mea. Eu sunt barbat." Prin asta omu` a spus tot ce avea de spus. Ia un barbat oarecare, pune-l in fata unei femei frumoase si dispuse la ceva fara obligatii, un barbat care are acasa o nevasta ce munceste toata ziua si uita sa se ingrijeasca pentru ca e casnica si mai are si vreo doi plozi de crescut, si asteapta sa reactioneze. Cu siguranta mai mult de 50% vor reactiona in consecinta. Si spun asta fara urma de feminism, pentru ca nu-mi sta in fire, dar mi se pare logic. Mai ales pentru categoria din care oamenii aia fac parte: daca esti atat de tembel sa apelezi la o emisiune de genul asta, atunci e clar.
O da, e frumos sa visezi la cai verzi pe pereti, la iubiri patimase si ideale in care ei isi jura vesnic dragostea. Pana si eu, care sunt mai sensibila de fel (desi nu-mi place sa recunosc) imi dau seama ca nu mai e cazul sa visezi la lucruri de genul. Nu te lasa calcat in picioare, dar nici nu te juca cu focul! E drept ca exista cazuri in care normal, nici nu se concepe ideea de a insela, acolo unde exista iubire sincera...totul depinde de fiecare in parte, de circumstante, si de viata in general.
Am scris postul asta total intrigata de prostia omeneasca.
P.S: Tu (ala al meu) nu ai voie sa ma iei in seama. "Ca de nu, eu vin cu pusca si cu 2 copoi" :P

Happy Valentine`s Day!

Speciala sau nu, sa aveti o zi frumoasa!

Nu, nu stiu sa cant la chitara, dar ma mai apuca cate o nebunie si incep sa "zdrangan". Sora mea stie sa cante, iar atunci cand eram mici ea canta la chitara si eu fredonam. Dar macar atunci era sweet pentru ca aveam vocea aia peltica de copil...acum n-ar mai fi la fel.
This one is dedicated to Shu`. He knows better why.

Blah.

Certati fiind cu directorul si preferand sa subminam autoritatea si excesele de zel comunist, am plecat azi de la liceu. Razboi? Ooo da...ce conteaza ca suntem in anul terminal si ca riscul ne pandeste la tot pasu`? Daca nu ne opunem noi, cei mici nici atat. Ne-am saturat.
Si totusi, trecand peste, a fost o zi frumoasa. Doar 2 ore la liceu, dupa care am sarit gardul ca o adevarata profesionista. E tare frumos sa lenevesti, sa razi, sa te gadili si sa te bati in pat, in timpul in care de fapt ar fi trebuit sa te dai cu capul de pereti, adica 3 ore de franceza.
Acum imi beau ceaiul linistita si ma pregatesc spiritual pentru cateva ore suplimentare de gramatica. Afara e primavara. Dar si pe biroul meu. Azi am primit un buchet de ghiocei. ^^

V. day

O da, se apropie mult asteptata (sau nu) sarbatoare a indragostitilor, nu cea a romanilor, pentru ca majoritatea nici nu stiu cand se serbeaza Dragobetele, ci Valentine`s Day, tuh!
E perioada aia a anului in care toti isi dau seama dintr-o data cat isi iubesc jumatatea si ofera mici atentii acesteia. Inimioare, ursuleti de plus, rame de fotografii si tot soiul de mici porcarioare adorabile se intalnesc la tot pasu`. Dar chiar la tot pasul. Chiar si in alimentare sau la chioscul de ziare vezi atarnand diverse figurine si inimi, ca deh...asa-i frumos.
Astazi am plecat cu Greta la cumparaturi, in speranta ca o sa fie mai putin aglomerat si o sa avem mai mult timp de gandire pentru cadouri. Nici vorba, peste tot am intalnit o imbulzeala de nedescris. Peste tot aproape aceleasi produse, care se gasesc oriunde, si an de an. Cica sa mai vrei sa fii original in ziua de azi. Mai ales intr`un oras mic, nicio sansa.
Am luat la rand aproape toate magazinele, fara sa gasim nimic deosebit. Pentru ca eram suparata, m-am calmat cumparandu-mi niste accesorii. Macar sa ma aleg cu ceva, sa nu consider pierduta ziua prin magazine. In final, am gasit ceva cat de cat mai special, reprezentativ. Dar cata bataie de cap...
Anyway, inspirati adanc...se spune ca zilele astea love is in the air! Ain`t that some shit.., ;)

Fericita

Fericirea e un lucru marunt, e o aripa care vibreaza. Fericirea e un lucru mic, un pitic ce danseaza...
Fericita... :)

Tic-tac...

Uitasem de ceva timp de cel mai mare fix al meu, sau pitic pe creieri, cum o fi, si anume ticaitul ceasului. Aseara, pentru ca nu am dormit acasa, fiind plecata din oras, stand singura in camera cu ochii pe pereti si meditand asupra punctelor negre de pe tavan...aud inconfundabilul sunet: tic-tac..
Oh my god, no!!! Pur si simplu simt ca innebunesc cand aud, in primul rand nu am nici o sansa sa adorm, si in al doilea rand simt ca trece viata pe langa mine, ca se scurge timpul aiurea...dupa ce m-am "perpelit" pe toate partile ca sa adorm, m-am gandit si la posibilitatea de a-i scoate bateria, evident ca nu am reusit sa desfac, asa ca am abandont lupta.
Am fredonat cantecele, am numarat oi...pe la 6 se pare ca a functionat, si somnul a invins obsesia. Uff..

Happy Birthday!!!

La multi ani, Bobby!! :D Mi s-a facut baiatu` mare, a facut 7 ani! Cel mai sweet papagal ever! :X Al meu, al meu, al meu!!

Am setat ceasul...

Mi-am setat in sfarsit ceasul pe blog. Let`s celebrate! :P
Great day today. Petrecuta cu fetele, ras, poze, voie buna. Mai vreau.
Dat in leagane, mancat de cioco, baut suc. Prea mult.
Acum..leneveala si barfa. Maine..plecat de acasa pentru 2 zile ^^.
Nitey! :D

O_O

Hell yeah, m-am trezit de la 6.3o si acum misun prin casa, fara nici un scop. Si desi sunt moarta de somn, nu mai pot adormi. Am fost atat de matinala pentru ca la un moment dat constat ca am adormit fara sa ma demachiez. Desi nu aveam de inlaturat decat niste rimel, eu am fixurile mele si am fost ingrozita ca am adormit asa, mai ales ca intotdeauna prefer sa fiu naturala.
Asa ca, here I am. Demachiata si somnoroasa. Sucks! :|

Fila sentimentala

Ratacita in pat, rasfoind o carte printre filele careia trec fara sa inteleg nimic. Dupa cateva clipe constat ca am privirea si gandurile pierdute. Scutur din cap, incercand parca sa alung ceea de ce mi-e cel mai teama...amintirile, o parte din trecut.
O melodie canta in continuu in winamp de cateva ore, de cand am facut rost de ea. (Tapinarii-Unde esti). Am auzit-o prima oara pe vechiul Atomic, acum 4-5 ani. Mi-a placut la nebunie si de atunci am ramas cu ea intiparita in minte. Multumesc celui care mi-a dat-o. (are o bere si o caramea de la mine :P ).
In decorul colorat si insorit al camerei mele, ceva nu se potriveste. Starea mea de spirit. Inchid cartea si ma uit pe tavan, in speranta ca o sa reusesc sa nu ma mai gandesc la nimic, sa "vegetez" pur si simplu. Si totusi, camera asta... Nici o sansa, si uite..ca lacrimile au inceput sa curga. Fierbinti si dese. Nici gustul sarat nu-l mai simt. Sau poate am devenit imuna.
Cainele ma priveste cu mirare . Se juca cu un maimutoi dar l-a lasat cand m-a vazut asa. Se spune ca animalele nu sunt capabile sa inteleaga, poate ca al meu e mai special, poate si pentru ca suntem aproape nedespartiti. Si-a pus botul pe burta mea si a oftat. M-am ridicat sa-l mangai, si am inceput sa ne jucam.
Ma uit pe geam, in parcul din spatele blocului meu. Copiii se alearga, rad, joaca fotbal..nu au nici un stres. Frumos...mi-e dor de bunica mea, cea care m-a crescut. De fiecare data cand ma revede si din pacate asta nu se intampla prea des din cauza distantei, ma intreaba daca imi mai amintesc diverse lucruri pe care le faceam impreuna, anumite locuri pe unde ma plimba.
Daca imi amintesc? O sa imi amintesc intotdeauna. Ea este cea care m-a invatat sa cred in Dumnezeu, sa spun o rugaciune si sa ma inchin, sa apreciez lucrurile marunte, dar frumoase. Nu mi-a interzis niciodata nimic, m-a lasat sa descopar singura. Nu mi-a spus: "nu te urca in copac, o sa cazi!", pentru ca oricum as fi facut-o. Asa ca ma urcam, cadeam ..si renuntam la asta...pana a doua zi cand il vedeam.
Am pornit de la amintiri frumoase si dureroase si am ajuns la amintirile cele mai frumoase, ale copilariei mele. Imi rezerv cateva doar pentru mine. In schimb, afara e soare, e frumos. El este pentru toti.
P.S : Ce bine ar fi ca toate persoanele sa vada frumosul din tine, ceea ce esti cu adevarat. Sau macar cele care ar trebui sa vada...

Mornin`

E prima zi de vacanta pe care o simt cu adevarat! Ieri am avut meditatii, bla bla..aseara am incercat sa stau treaza cat de tarziu am putut, mai mult de 1.30 nu am reusit, asa ca m-am bagat la somn.
Si m-am trezit acum la 11...si e asa bine, e si soare afara. O sa ma apuc de ce i-am promis mamei ca o sa fac, si anume curatenie si de data asta nu mai comentez, ci o fac din placere, mai ales ca am cateva melodii noi de a caror achizitie sunt foarte mandra si pe care pot tzopai in timp ce dau cu aspiratorul :D
So like...have a nice day!

Si refrenu` zilei :

"Boy, no matter what we go through
You step up, I`ll step too
It don`t matters what the haters say
As long as you are my boo.

No matter how hard it gets
This love will have no regrets
As long as we`ll be
Stepping on the dance floor
It`s me and you."

Ninge...

Am ajuns acum din oras si inca nu-mi vine sa cred...Ninge fratilor, ninge ca-n povesti! Fiind o ora tarzie, totul in jur parea si mai linistit decat era. Totul e ingropat in zapada, in zapada moale, pufoasa, din care poti face cu usurinta bulgari si in care te poti zbengui in voie. :)
Ninge des, potolit, nu bate vantul. Daca ma uit pe geam ma simt ca intr-o poveste. In perioada asta ma bucur cel mai mult ca locuiesc intr-un oras mic. E totul in jur familiar, nu e agitatie, nimic. Am inaltat capul sa privesc cerul si sa ma las atinsa de fulgii care se mi se topeau pe fata. Ma simteam chiar eu un fulg cu geaca mea alba si cu gluga din puf fin, exact ca zapada de acum.
In drum spre casa am ras tot timpul, am topait, m-am batut cu zapada. M-am simtit din nou copilul pe care incerc cu disperare sa il regasesc in ultima vreme. Il credeam pierdut, dar nu era. Avea nevoie de un imbold. Si ce poate fi mai placut decat o ninsoare...o ninsoare de vis in februarie? Am facut analogia cu filmul pe care l-am vazut vineri. Asa m-am simtit eu pentru cateva clipe, ca intr-un vis al unei nopti de iarna.
A fost o seara frumoasa. Inceputa cu un vin fiert si mar copt, incheiata cu o ninsoare de basm si cu un zambet pe buze. Noapte buna...

File de nimicuri...

A venit vacanta. Cea scurta si intermestriala. Dar nu asta conteaza, ci faptul ca o sa am ceva timp de odihna, babuta nedormita din mine tanjea demult dupa asta. Am incheiat semestrul cu bine, lasand la o parte micile conflicte de final.
Azi la liceu a fost o zi tipica de dinainte de vacanta. Cu toate astea, a avut ceva special pe langa obisnuitele rasete si atmosfera destinsa. E 2 februarie, ceea ce inseamna ca francezii serbeaza "Les Crepes", adica e o zi in care toti mananca clatite. Ziua clatitelor, like :)
Si pentru ca a mea clasa e de profil filologic cu specialitate franceza si tot ce presupune ea, am zis sa sarbatorim si noi, impreuna cu Helene, frantuzoaica noastra! Asa ca o colega mai binevoitoare si priceputa a facut clatite pentru toata clasa. Yummy ^^.
Apoi ne-am uitat la "Visul unei nopti de iarna", interpretarea cu Florin Piersic. E al doilea film la care niciunul din 30 de insi nu a adormit. Primul a fost Vatel. Chiar daca pe holuri era forfota, lumea incantata ca vine vacanta, rasete si muzica, noi eram toti furati de ce vedeam acolo. Pana si baietii, care de obicei leneveau dezinteresati acum zambeau incantati.
A fost frumos. Poveste interesanta, interpretare de exceptie. Filmul m-a facut sa fiu visatoare toata ziua si inca sunt...e o imbinare de stari ciudata. Dar imi place. O sa imi fie teribil de dor sa vedem filme in clasa, impreuna cu diriginta. O sa imi fie dor de clasa. O sa imi fie dor de tot...