Wednesday, August 17, 2011

Oh, Brussels..


" Bad? You ?
Yes, I am!
Oh you, you`re not bad at all "

Monday, August 15, 2011

So close, no matter how far?


Personal nu cred în relațiile la distanță. Din cauza asta m-am ferit tot timpul de ele. Poate că unii sunt special concepuți pentru așa ceva, să trăiască din dorul ăla mocnit și să își ducă suflul de pe o zi pe alta până la momentul revederii.. revederea să încarce bateriile pentru o perioadă nedeterminată și tot așa. Punct și de la capăt, de fiecare dată. Admir astfel de persoane pentru tăria de care dau dovadă ( până la urmă, relația de la distanță ține doar de o conjunctură nu e ca și cum ai opta pentru ea ).

Relațiile la distanță ( ca de altfel toate relațiile ) pot avea două finalități firești: persoanele respective să rămână împreună, una din ele ajungând să facă un compromis pentru iubire.. cealaltă variantă implică despărțirea, care poate fi generată de foooarte mulți factori. Probabil cel mai des întâlnit e gelozia, sau că unul din cei doi ajunge să se îndrăgostească de cineva mult mai aproape de el etc. Nimic de judecat aici. E o responsabilitate pe care ți-o asumi din start, chiar dacă la început nu ești perfect conștient de consecințe.

Revenind, eu clar nu sunt făcută pentru asta. Pe mine dorul mă consumă, ma enervează, mă transformă în ceva nașpa, poate chiar ajunge sa ma înstrăineze. Iar revederile sunt pe cât de dulci, pe atât de răscolitoare.. un amalgam de emoții pe care nu îl pot digera natural într-un timp atât de scurt. E cumplit să adormi în brațele lui iar câteva ore mai târziu să te trezești separat de mii de kilometri, într-un pat nemototolit și gol.
Până una alta, o ard cu AMR-ul că nu mai e dracul așa de negru. Iar voi.. țineți aproape și iubiți-vă mult! :)

Tuesday, August 09, 2011

Eh...



Străzi albastre şi cer fără nori...