Wednesday, July 04, 2012

That awkward moment...

   Când eram puştoaică mi se întamplau zilnic chestii penibile dar mă obişnuisem atât de mult cu ele, încât nu le mai dădeam importanţă. Ridicam din umeri şi sprâncene, zâmbeam şi treceam mai departe. Asta pentru că eram mică şi aveam scuza inocenţei vârstei. Cu cât creşti, cu atât devii mai conştient de situaţiile create şi   e din ce în ce mai naşpa să treci peste...

    De câteva zile am suferit fără net. De prisos să spun că i-am sunat pe neneii de acolo şi i-am bârâit la cap de cât de gravă e situaţia şi că eu mor fără net. Pe lângă lipsa internetului m-am gândit să le amintesc şi faptul că la TV se vede destul de naşpa şi că ar fi bine să trimită pe cineva în recunoaştere.

      Toate bune şi frumoase, astăzi după masă s-a întors şi netul în casa noastră primitoare, am confirmat cu bucurie la telefon acest lucru şi ne-am gândit să sărbătorim momentul cu neşte minunăţii de sandvişuri Panino, de la Presto Pizza ( yummy! ). Aveam şi filmul pregătit, totul mergea şnur. În casă era căldura mare, mon cher, cum se obişnuieşte prin apartamentele astea bătute de soare şi fără aer condiţionat. Aşa că în momentul în care a sunat la interfon pentru pizza, eu stăteam în sufragerie doar în maiou şi chiloţi, zapând relaxat. Doar că stupoare, la uşă nu era nenea cu mâncarea, era un nene de la RDS. Nu aveam cum să ies din sufragerie fără să îmi vadă poponeaţa aşa că pur şi simplu am fugit pe balcon, în timp ce băiatul meu, încurcat, se chinuia să il ţină de vorbă şi să il oprească să intre.

       Luckily, pe balcon aveam câteva ţoale la uscat aşa că mi-am tras repede nişte pantaloni scurţi şi un tricou bărbătesc şi am ieşit, bâlbâind un bună ziua, în timp ce nenea de la cablu se tot scuza: - Îmi cer scuze..am venit neanunţat, îmi cer scuze..

        Deci da, a fost awkward şi naşpa şi nici măcar nu a reuşit să rezolve problema. Poate dacă îmi afişam fundul, o făceam pentru o cauză nobilă. Sau nu intră în context? Sper ca la următoarea vizită neaşteptată să fiu totuşi blindată până în dinţi.

Sunday, July 01, 2012

Ușidi becul

Astăzi a fost o pană de curent de vreo 6 ore în tot blocul. Duminica. În ziua mea de stat în poziția leguminoasă, ronțăit de semințe și uitat la seriale. Am sperat că totuși o să fie bine și nu o să îmi dea toată ziua peste cap. M-am mobilizat și deși era prea cald pentru plimbări, am dat fuga-n piață să cumpăr porumb de fiert. Când am ajuns acasă, ne-am jucat Remi și avionașe. Da, avionașe pe hârtie " de matematică ". Și a fost grozav.

Nu credeam să mai ajung vreodată să fac lucrurile astea. În lipsa de altceva, căutam în noi idei și resurse pentru a face lucruri de mult uitate. Știam demult că internetul, televizorul distruge mult comunicarea și dezvoltarea relațiilor, însă azi m-am convins mai mult ca niciodată că din când în când o simplă pană de curent ar fi un rău necesar. Cu condiția să știu din timp și să golesc frigiderul înainte :D Ca pe vremea lui Ceașcă...

De cum a revenit curentul am sărit amândoi ca arși, unul la televizor, altul cu laptopul în brațe, în semn de regăsire disperată. Oh, humans these days...:)

Aștept cu înfrigurare concediul. Măcar atunci să mă rup de tot.  De tot, am zis!