Friday, September 28, 2007

Gone.

E timpul sa plec. De acasa. Ma mut la Bucuieci, pentru ca incep facultatea.
N-o sa am pc deocamdata acolo, asa ca o sa fac o pauza de bloggarit si alte alea.
Pup!

Uow pisoiu` si Happy! :(

Tuesday, September 25, 2007

Idiots.

O alta dimineata inceputa promitator, datorita minunatilor mei vecini. Timp de vreo 10 ani, am avut una bucata vecin nebun, care statea la etajul 3, deasupra mea, si care avea o placere deosebita de a asculta muzica la maxim, indiferent de ora. N-ar fi fost asta o problema, dar in general nebuniile il apucau intre 3 si 6 am. De fiecare data la usa lui erau prezenti vecinii sau politita, dar nici macar amenzile sau injuriile celorlalti vecini nu-l potoleau.
Cand s-a mutat din bloc, am fost cea mai fericita. In schimb, de ceva timp s-au mutat in bloc alti vecini. De data asta, la etajul 1, sub mine. Ei asculta muzica de la 7 dimineata pana la 11. Si nu orice muzica...ma trezesc zilnic cu patul vibrand de la basul puternic al muzicii lor house, techno..sau ce mama ei o fi, pentru ca nu stiu sa fac mare diferenta, nefiind ascultatoare.

Oare unii oameni chiar nu au ce face? Sau nu realizeaza ca trebuie sa isi satisfaca nevoile muzicale la ore cat de cat decente si la un volum mediu ( evident, mai exista si exceptii, pentru ca pe fiecare ne mai ia cate o nebunie, cand simtim nevoia sa ascultam o melodie preferata la volum maxim; dar cand chestia asta se intampla zilnic de vreo 2 luni..not that funny ).
As da si eu sistemul la maxim, sa le zgudui peretii, au noroc cu mamaia, care are inima slaba si nu cred ca i-ar prinde bine sa auda asta, din camera alaturata. Si nu ma cobor la nivelul lor. Asta pana cand chiar n-o sa mai rezist. ( si da, lume prezenta la usa lor cu plangeri este tot timpul, dar degeaba) .

Asa ca mi-am stricat inca una din multele dimineti care trebuiau sa fie frumoase. Macar am smotocit-o pe Happy, care are intotdeauna chef de joaca. Azi am observat ca faza cu cascatul functioneaza si la caini. De fiecare data cand casc, Happy face la fel :)) [ yup yup, shtupeed puppy ]

Anyway...dragi vecini din lumea-ntreaga: shoot yourself! Pretty pleeeease!!!

Bad puppy! ! !

" I has a pink blanket! Meow?! "

Caine rau, mah! :)))
Sssssweet as fuck. :X :X

Monday, September 24, 2007

" Dar te iubesc..."

* aici ar merge perfect continuarea de la Ombladon - Cheia sub pres *

Seara linistita de duminica. ( Linistita, my ass, noroc ca sunt inca in vacanta si nu constientizez cat de mult urasc duminicile pentru simplul fapt ca urmeaza ziua de luni ). Acelasi loc, aceiasi noi, acelasi suc pentru mine si "Becks/Stella" pentru baieti. ( inca tanjesc dupa ciocolata calda, sper sa isi repare aia aparatul cat mai repede).

La masa din stanga mea, erau 2 cupluri. De tineri. De obicei nu analizez lumea din jurul meu decat atunci cand sunt cu adevarat plictisita, dar de data asta mi-a atras atentia o tipa din cei 4 de la masa aia...avea o figura ciudata...ulterior, mi-am dat seama ca " plangea/smiorcaia " in fata iubitului... tot timpul, cat am stat acolo, vreo 2 ore..ea a plans si-l implora..el nici macar nu o privea in ochi, ci statea incruntat. ( daca il busea si rasul, as fi avut un deja-vu monstruos..but that`s another story ).

A fost o scena ciudata, nu m-am straduit sa ascult ca sa imi dau seama de ce se poarta asa unul cu celalalt ( si asta pentru ca aveam si eu discutia mea serioasa, in paralel ), dar cel mai probabil se desparteau. Trist, urasc despartirile, oricand, oriunde, si pe oricine ar viza! Nu-i frumos, mah! :(

Si chestia asta m-a facut sa ma gandesc la multe...in special la motivele pentru care ne despartim de cei pe care ii avem alaturi si ii iubim. ( cel putin pana la un moment dat ).
Cum nu exista o definitie a iubirii, sau exista prea multe si fiecare isi alege varianta care ii convine, asa si modul de a iubi al fiecaruia difera. Am doar 19 ani, dar am o oarecare experienta in ce priveste o relatie, sau prin cate moduri iti poate da iubirea peste nas in orice clipa.
Parcurgi atatea stari..de la gelozie la sufocare, de la sufocare la indiferenta, de la indiferenta la lacrimi and so on... si nu e bine. Nu e bine nici cand el ( ma refer la un el , pt ca sunt fata si pentru ca imi e lene sa specific mereu "el/ea" , dar eu zic ca e valabil in ambele cazuri ) e prea gelos, pentru ca simti nevoia de independenta si de spatiu...nici cand e indiferent, pentru ca astfel inseamna ca nu-i pasa. Nu e ok sa te sune si sa te verifice din 5 in 5 min, dar nici sa adormi cu telefonul pe piept, asteptand macar un bip...

Orice ar fi, oricum ar fi, nu e multumitor. Si e mai dureros cand treci de la o extrema la alta. Pentru ca, involuntar, in sinea ta, daca nu chiar spunandu-i direct, incepi sa compari o experienta cu cealalta si nu iese bine: " celalalt nu mi-ar fi facut niciodata asta...celalalt era asa, dar parca si cel de acum..."...
Pot aparea regrete, resemnare sau implinire. Dar implinirea e mai greu de obtinut, cu atat mai mult cu cat e greu sa treci peste un " hop " al iubirii. Si da, mare grija si cu vulnerabilitatea...amatori de suflete ranite sunt la tot pasul.

Sunt satula sa vad atata lume in jurul meu care se desparte, lume care nu e fericita si care nu vrea decat sa iubeasca! Si in general, cei mai sinceri in sentimente au de suferit. ( ca deh...inima moale e numai buna de calcat in picioare ).
Iubirea e relativa, relatiile cu atat mai mult. Ceea ce se merita pastrat, e ce e mai frumos din ele. Personal, prefer sa zambesc atunci cand ma uit in urma, amintindu-mi de lucruri care m-au facut sa zambesc, decat sa port pica unui om care candva a stiut ce era mai bine pentru mine, si pe care l-am iubit. ( si mai bine ar fi sa nu te uiti deloc in urma...dar sunt anumite lucruri care se ivesc involuntar, iar aici depinde de capacitatea fiecaruia de a trece peste )...

Next!!!


In the end...ma iubeste enorm si ma sperie gandul asta. Gandul asta, dar mai ales sacrificiul suprem pe care e dispus sa il faca pentru mine. Nu cred ca merit, de fapt cu siguranta nu merit, si nu as vrea sa-l fac niciodata sa sufere.
Si am mai zis candva, mi-e teama de ce va urma, dar un lucru e sigur...tot ce ai facut/faci pentru mine nu voi putea uita!

Si totusi... Your love means everything!

- Incheiat oficial pagina de aberat nocturn, dupa zeci de mii de ganduri si framantari. Scuze anticipate pentru ganduri confuze si poate, lipsite de sens. Nici o persoana nu trebuie sa se simta lezata de ce am scris aici. Nici macar eu-

Ow well...Sorry, blame it on me! ( ca bine le mai zice Akon uneori...)

Thursday, September 20, 2007

...Cu emotii la romana...

cata :): buna dooda!
dooda: buna!
dooda: :)
cata :): azi am avut ora cu Dobrineasca .....d`aia am intrat sa-ti zic
dooda: :D
dooda: si?
cata :): e super femeie,,,,,,moam` ce cuvinte elevate foloseste...am ramas perplexa
dooda: da, tre` sa va obisnuiti cu asta
cata :): ne-a zis de clasa voastra...a zis ca erati intr-o relatie de super amicitie
dooda: :)
dooda: eram
dooda: si de partile rele n`a zis?
cata :): pai
cata :): a zis ca....nu i place sa intram dupa ea si ne-a pov de voi ca ati intarzaiat o data jumate de clasa si ca nu v-a lasat sa intrati si si-a facut ora decat cu 5-6 care erau in cls....
cata :): iar aia care i-a lasat afara ei de fapt fusesera la biblioteca pt ca va pusese doamna Marino o caseta in francea
dooda: dap..o iubeam, n`am fi chiulit de bunavoie
dooda: sa o iubiti si voi, merita..

:( miss ya, ma'am!

he he :D

Nu mi-era dor degeaba de liceu.
Iete ca avem cu ce!

http://www.gsp.ro/Fotbal-in-curtea-scolii/Arnold-si-pustii.html?a=2295/94546

*Sigh*

You Belong in Paris

Stylish and expressive, you were meant for Paris.
The art, the fashion, the wine!
Whether you're enjoying the cafe life or a beautiful park...
You'll love living in the most chic place on earth.



Any doubt? :(

Wednesday, September 19, 2007

Emo.


In seara asta am fost mai sensibila decat de obicei din mai multe motive:

1). e perioada aia a lunii cand trec atat de usor de la Sweetie Pie la Really Bitch;
2). am purtat o discutie cu si despre iubire, cu o prietena si mi-am dat seama cat de mult m-am schimbat in ultimii ani...
3). am ascultat o meldoie care mi-a inmuiat inima si picioarele in egala masura ( Faultline feat Chris Martin - "Your love means everything" ).

Si pornind de la melodia asta, mi-am amintit ca am auzit-o prima oara in coloana sonora a filmului "Legaturi bolnavicioase", si care m-a obsedat atat de mult timp...
Mi-am amintit scena de deschidere la care am plans, fara sa stiu ce si cum sta treaba...iar melodia asta a fost perfecta pentru a nuanta acea scena si starea mea de spirit de moment...
Filmul asta a fost o porcarie pentru multi, dar mie personal mi-a placut..l-am vazut de 4 ori intr-o luna, m-a pus pe ganduri..dar nu din alea perverse..( da, oricum eram constienta ca o iubesc pe Greta mai mult decat ar trebui...iar frate-miu, e frate-miu, for fucks sake!!! ).
Off-topic, un anume si nu oarecare cineva, mi-a spus ca ma identifica cu personajul principal, cu Kiki...si repet, nu in tema de baza a filmului, ci prin atitudine, comportament si conceptii despre iubire...La momentul respectiv, desi imi placea tipa si rolul ei, m-am simtit putin ofensata dar de abia acum ..dupa cativa ani..care nu sunt chiar atat de multi, imi dau seama ca a avut dreptate..( I`m just a little runnaway, so fuckin` confused. All the time).

Pana nu demult eram ok cu modul meu zapacit de a fi...aiurita, copilaroasa, dezordonata si fara pic de rabdare...dar cu cat inaintez si traiesc din acest laitmotiv al tuturor, "Viata", imi dau seama ca pana si trasaturile mele de baza, le las usor in urma. Sa fie maturizare? Sa fie faptul ca ma plictisesc atat de repede si de tot incat m-am saturat si de mine...?
Mi-e teama de ce va urma ...
Sunt doar pe jumatate pregatita sa renunt la casa mea, la camera mea roz, si la cea portocalie, la maimutoii de plus...nu e sfarsitul lumii, si nu e asta motivul pentru care simt ca m-am schimbat si ca ma doare sa vad ca nu mai am rasul nebunesc de altadata...

Dar deh, tout c`est histoire ! Sunt impacata cu ideea ca tot ce a fost mai frumos din mine am daruit..pe loc si fara regrete!...
Prepared for the new me..

O sa dorm si o sa uit tot. Yup yup..

P.S: daca nu stiati melodia, ascultati-o..pe bune, se merita!
...plina de culoare in propriul film alb-negru...worthless! ...

Monday, September 17, 2007

Changes...

Ca sa imi potolesc intr-o oarecare masura dorul de colegi si profesorii indragiti, am fost azi la liceu, cu cativa dintre colegi.
M-am simtit ca in prima zi de liceu, adica la fel de emotionata, desi nu la fel de pierduta, ci sigura pe mine. Am vorbit cu bobocii de acum ai doamnei diriginta, si am recunoscut privirile alea de care am mai spus...entuziasmati, curiosi, intrigati, speriati..amestecul asta de trairi incomparabil cu altceva.

Was fun. Si inca ceva. O iubesc pe grasa mea, mah. [ E prea prost ca sa mai merite ceva. Te iubesc ].

Saturday, September 15, 2007

Those were the days I will never forget...

Mare melancolie, dom`le! ...
Insomniaca fiind, spre dimineata am stat si m-am gandit la tot felul de lucruri. Si mi-am dat seama ca azi e 15 septembrie, ziua generala si oficiala de incepere a anului scolar...ma rog, anul asta se asteapta pana pe 17, dar nu are importanta...
Si mi-am dat seama inca o data ca mor de dorul colegilor. Chiar daca nu intotdeauna lucrurile au fost roz intre noi, mai ales prin a noua si a zecea, cand era lupta pentru impunerea personalitatilor, clasa 12`a ne-a regasit mai maturi si mai legati ca niciodata...
Imi amintesc si acum prima zi de liceu...aveam niste emotii de simteam ca-mi sare inima din piept. Dupa ce ma zbeguisem vreo luna, meritul meu de altfel, pt ca luasem capacitatea cu brio, eram nerabdatoare sa incep liceul...

Nu cunosteam decat 5 din noii colegi, fiind 3o la numar. Trei fete cu care fusesem in clasa in generala, inca o fata pe care o cunosteam din generala, si prietenul meu din copilarie. Cand am intrat in clasa, eram cu toti vizibil jenati, timizi, oricat de duri am fi vrut sa parem.
Doamna diriginta ne-a vorbit foarte frumos, eram optimisti si visatori. Hai bine, o sa vorbesc in numele meu, ca poate nu toti vor sa recunoasca :P desi stiu ca toti eram asa...Liceul mi se parea urias..faptul ca era construit pe doua parti, cu doua intrari pentru elevi, il transforma intr-un adevarat labirint greu de deslusit. Aveam impresia ca n-o sa ma obisnuiesc niciodata. (un liceu ingrijit si frumos, intr-adevar, jos palaria ! )

In timp ne-am acomodat unii cu ceilalti, s-au format bisericutele clasice si de rigoare. Poate mai multe decat in alte parti pentru ca a fost o clasa aproape in intregime de fete. Ii apreciez pe aceasta cale pe cei 4 baieti, care ne-au suportat intotdeauna toanele si mai ales pentru ca au reusit sa nu aiba tulburari de personalitate, sexualitate si alte chestii... ( mai putin partea ca erau innebuniti sa afle picanterii din viata noastra intima, sa citeasca pe sub banci "Cool girl/Bravo girl" si sa participe la discutii despre tzoale, make`up and stuff ).
Cu profesorii nu am fost intotdeauna in cele mai bune relatii ( cine e, de altfel? ). Am fost de la un inceput putin mai favorizati (sau cel putin asta credeam la vremea respectiva) si pentru asta credeam ca lumea e a noastra.

Ora de mate. Intr-adevar un memorial al durerii. Nu am cum sa relatez nici in cea mai mica parte, cata oroare si teama aveam cu totii de ora asta. Cine stie, cunoaste. Si totusi, acum imi e dor si de dna profesoara, si de chicotiul pe sub banci ( pentru ca atunci cand stii ca esti pandit in orice clipa sa incasezi un 3 pentru simplul fapt ca ai chicotit, sau ca nu ai scris in partea dreapta a tablei, desi nimeni nu iti zisese in ce parte sa scrii, exact atunci te buseste rasul cel mai periculos...). Mi-e dor de rasul ala nebunesc, de toanele profei, de "mucoasele" si "impertinentii" mei. :)

Ora de romana. Doamna profesoara de milioane, pe care o voi respecta intotdeauna pentru tot ce a facut si a incercat sa faca pentru noi. Nu am fost elevii model decat in situatii extreme ( la sedinte, inspectii, concursuri). In rest, eram prea comozi si plictisiti ca sa ne batem capul ca poeziile barbiliane, sau sa intelegem procesele de constiinta ale lui Gheorghidiu. Repet, tot respectul pentru doamna profesoara, diriginta noastra spirituala.

Ora de franceza. Franceza mi-a placut dintotdeauna, in timpul liceului am invatat cum sa imi dezvolt singura pasiunea. Bineinteles ca am avut-o si pe doamna diriginta care ne-a indrumat cum si ce sa citim, ne-a implicat in diverse actiuni, si ne-a invatat atat aspectele pozitive cat si negative ale unui francez si ale minunatei Frante. ( Mi-am amintit acum ce spunea Alin. Nu imi amintesc ce meci mare fusese intr-o seara. Curioasa, il intreb: cine a jucat aseara? El: Germania cu Italia. ...si cine a batut? El : Frantaaaaaaa!!! ). So like, France iz the shit, dude :)) ..sau nu! :P Ramane sa ma conving de asta cand o sa vad cu ochii mei ceea ce vizionam in sala de lectura pe casete video (muzee, catedrale, strazi, oameni, cultura...)

Ora de engleza. Slava domnului ca mi-a placut dintodeauna Cartoon Network si ca am invatat de acolo ce si cum se mai vorbeste, ca altfel as fi fost tufa de Venetia. Ora de engleza, era ora de relaxare toatala, fara pic de stres, fara reguli, fara teme si invatat. Sau daca implica vreo tema sau incercare de tema, nu-i pasa nimanui. Eram fericiti impreuna. Noi si profa. Ne gasisem, unii mai comozi decat altii... ( u can buy me with a chocolate :-" )

Ora de latina. Se spune ca o materie iti place sau nu, in functie de profesorul care o preda. Ei bine, la cat de mult o iubesc eu pe profa de latina, ar fi trebuit sa stiu latina ca pe "Tatal nostru". Spre rusinea mea, nu stiu mare lucru, dar suficient cat sa am o idee si o perspectiva un pic mai diferita decat a altora, asupra unor elemente culturale. Latura copilareasca imi era implinita de fiecare data cand doamna profesoara ne spunea povesti si legende ( ca deh, copchilu` nu poa` sa stea concentrat si nu intelege, daca nu vorbesti pe limba lui). O alta doamna pe care o respect din toata inima, si care a avut o rabdare titanica cu noi. Mulsssumim. (multumesc eu si pentru cei care nu s-au sinchisit sa o faca la vremea potrivita. In timp, le va parea rau).

Ore si materii au fost multe, si fiecare e normal sa te marcheze intr-un anumit fel. Insa nu vreau sa scriu roman, asa ca le-am mentionat pe cele mai importante, si care, in afara de prima, faceau parte din aria noastra umanista.
Pe langa programul zilnic de scoala, aveam anumite festivitati, concursuri scolare, si activitati in afara. Aici enumar pe cele care mi-au placut cel mai mult: olimpiadele ( da ma, sunt un mic tocilar in sinea mea, imi placea sa umblu prin alte parti si sa cunosc oameni destepti ), piesele de teatru, francofoniile..( una, in mod special, in care mi-am pus amprenta si nu numai asupra unui mic discipol pe care l-am invatat sa isi gangureasca rolul in franceza. La dictie, ma refer). Eh, vremuri blonde, ochi negri si ploi multe la vremea pe atunci. Nici asta n-am sa uit :)

Cred ca as putea sa scriu pana maine fara sa ma opresc. Bineinteles ca anii de liceu n-au implicat doar scoala propriu-zisa, a implicat si iubire si certuri, nebunie, maturizare. Dar am vrut sa fie un post pentru colegi si profesori, adica pentru oamenii alaturi de care am trait cei mai frumosi ani din viata mea!
Multumesc! Si mi-e dor de voi! :(

ZZZzzzzz...



Nitey nite! :)

Friday, September 14, 2007

Endless love.


Mi-am descoperit o noua pasiune, care ma tine departe de orice altceva, anume Sims Pet Stories. Daca oricum jocul imi placea demult in orice versiune, asta cu animale de acum, e o adevarata nebunie..:D
Totusi, nu am cum sa imi neglijez animalul din realitate, asa ca astazi, intr-una dintre plimbarile noastre in parc, am asistat la o scena destul de rara in zilele noastre. Langa banca unde stateam si imi admiram javrutza cum zburda prin iarba, era un tufis cu trandafiri. Pe o banca mai indepartata statea un cuplu de batrani.
Garboviti de vreme, ea foarte cocosata, el in baston. I-am privit cateva clipe, apoi m-am gandit ca nu cred ca as vrea sa ajung vreodata asa...cred ca e cumplit sa fii atat de batran si neputincios... Am abandonat insa rapid gandul, pentru ca trebuia sa fiu atenta la Happy.
Peste ceva timp, m-am uitat din nou spre banca batraneilor si am observat cum el se chinuia sa se ridice de pe banca in timp ce ea il privea mirata si nu intelegea de ce se ridica..batranul s-a apropiat tufisul de langa mine si s-a chinuit ceva vreme sa rupa un trandafir..pe care apoi i l-a daruit sotiei sale...
A fost un episod ce nu cred ca as putea sa il vad zilnic, desi mi-as dori. M-a emotionat foarte mult, si am ramas toata ziua cu un ranjet tamp pe buze dupa faza asta. Se pare ca dragostea adevarata exista si dureaza in timp...

:)

Thursday, September 13, 2007

A venit toamna...

E frig si e trist totul in jur. Si sunt mai irascibila ca oricand. Obisnuita cu soarele, cu ploile caldute si cu lancezeala la temperaturi ridicate, imi e greu sa inchid in sifonier maieute, fustite si alte accesorii batute de soare si sa trec la chestii mai serioase: blugi, hanorace...
Nu-mi plac nici zilele vesnic innorate si lumea posomarata. Si nici ziua prea scurta.

Si e toamna asta trista cand nu o sa imi revad colegii de liceu...si toamna care ma arunca in lume, o sa plec de acasa. Si in curand o sa imi fie atat de dor de ai mei, de Happy...dar mai ales de el... si mi-e atat de teama incat de abia zambesc.

Frig afara, cald in suflet. Stiu ca va fi bine!
Mi-am ascuns sufletul intr-o cutiuta. E al tau!

Saturday, September 08, 2007

Zile negre.

A venit toamna.
Ploua in stil bacovian.
Grannie still sick.

Accident grav de masina, cu 5 persoane decedate. (cunosteam din vedere pe doua dintre ele, fiind din generatia mea. Condoleante, orasul este indoliat..!)

....

Tuesday, September 04, 2007

Diabetic.


Cum sa nu lesini de drag la vederea unui asemenea specimen smotocibil..?

Monday, September 03, 2007

No hai...

Iar am intrat intr-o pasa din aia de lene, in care nu mai am dispozitie de scris. Nu ca s-ar plange prea multa lume, dar asta e...
Weekendul asta am fost la munte, mi-era atat de dor... Chiar daca nu toate lucrurile au fost chiar roz ( sper ca bunica mea sa se simta mai bine pe viitor, pentru ca asta a fost de fapt scopul plecarii ), o zi la munte iti incarca bateriile pentru muuuult timp. Si nu te costa decat o febra musculara. Pe bune...

Imi place atat de mult acolo, pentru ca e un satuc de munte oarecum uitat de lume. Obiceiuri vechi dar cu DigiTv`ul de rigoare, ursii si mistretii sunt la ei acasa..de fapt, cred ca am mai scris candva o istorioara despre pataniile mele pe acolo. De data asta nu m-am avantat in calatorii aiurea..pentru ca nu am avut nici timp si nici dispozitie..
In schimb, am admirat peisajul, am revazut prietenii din copilarie cu care mi-am rupt gleznele prin coclaurile alea, in timp ce escaladam fiecare tufis...

Concluzia..chiar daca unii dintre ei sunt acum cica oameni mari, la casa lor...adica da, casatoriti, eventual cu cate un strumf la purtator..inauntrul lor au ramas aceleasi suflete mari si copilaroase pe care le stiu dintotdeauna...

A da, si am vazut o "turma" de curcani si m-am speriat...Nu de alta, dar atacul lor de acum cativa ani mi-au lasat lejere traume...