Sunday, March 22, 2009

Journee francophone.


Imagine de aici
Fuse si se duse si francofonia. Pe 20 martie. Intotdeauna am iubit ziua asta, nu pentru ca as fi patrunsa de prea multe sentimente patriotiques, mais pentru ca intotdeauna trebuia sa pregatesc cate ceva pentru ziua asta, iar asta insemna sa lipsesc de la ore si mai apoi sa particip la spectacole :D

In liceu, jucam teatru, spuneam poezii retardate etc. Cel mai frumos a fost cand am intruchipat-o pe Marianne, prin clasa unspea cred. Marianne e un fel de Ecaterina Teodoroiu a noastra, doar ca mult mai implicata ... fizic. Ea incuraja si.. oblojea ranile soldatilor de pe frontul revolutiei din 1848.

Cand doamna diriginta de pe atunci m-a rugat sa interpretez rolui ei, nu stiam prea multe despre ea asa ca m-am bucurat. Dupa ce am aflat ca trebuie sa defilez in fata intregului liceu doar intr-un cearsaf, eventual cu un san dezgolit, am zis ca ma lipsesc. Am ajuns insa la un acord comun si anume: nu mi-am dezvelit nimic iar cearsaful l-am inlocuit cu o rochie alba, lejera, peste care mi-am infasurat o banderola cu drapelul Frantei, la fel ca primarii :D

" Mes chers francais, se sont reunis a` cote de moi en nom de la liberte, egalite, fraternite, en 1858 .. " asa mi-am inceput timida rolul, in fata unui auditoriu remarcabil. Chiar si acum il retin, atat de mult m-a marcat ... ar fi mers toate ca unse, daca o pardalnica de bretea nu mi-ar fi jucat feste, si nu mi-ar fi picat intruna. Astfel incat, blestemul adevaratei Marianne m-a ajuns si fara voia mea, un san s-a aratat sfios. Mai jenanta decat situatia in sine nu a fost decat interventia unui prieten care s-a napustit efectiv pe scena sa imi ridice breteaua si sa acopere zona problematica :| Cam atat cu francofoniile trecute.

De francofonia asta, am fost la film, la lectorat. Profa de traduceri ne-a sugerat asta si a fost o idee bine primita ( mai ales pentru ca scapam de restul cursurilor ). Cand am ajuns, filmul inca nu incepuse, iar un nene batran isi dadea duhul la microfon, la o conferinta. Ni s-a spus sa mai asteptam un pic, motiv pentru care am coborat cu Greta sa ne luam ceva de rontait.

Cand ne-am intors, lumea deja intrase si se asezase. Am primit si noi niste scaune prin bunavointa unui frantzuz simpatic, insa eu tot imi ridicam capul ca suricata, pentru ca nu vedeam bine, de acolo din spate. Am fost sesizata de un tanar domn negru, la costum care mi-a zambit si mi-a facut semn: " Viens ici! " Puteam sa-l refuz?
M-am asezat langa el si pe tot parcursul documentarului ne-am zambit, am susotit. La finalul filmului, fiind deja prieteni i-am zis pe un ton ironic: " On doit applaudir maintenant ! " ( la modu`: " acu` mai tre sa si aplaudam ! " ). El m-a privit un pic incurcat. Intre timp, nenea prezentatoru` spuse: Si acum, sa il invitam in fata pe producatorul filmului, dl X. Nimeni altu` decat negru` meu.

Nu vroiam decat sa ma fac mica incat sa pot intra in sticluta de Nestea din fata mea. M-am lecuit de francofonii. Vive la France, zic.

Later edit: Anul e 1848, anul revolutiei. Insa nu merge sa modific, dunnow why.

3 comments:

cutie said...

mie mi'a placut cel mai mult cand am fo micu` printz :>

dooda said...

:))
acum ai devenit mica printesa

mitza said...

eu eram clasa 9-a atunci si imi amintesc faza.chiar daca nu am inteles nimic din ce ai zis pe scena,s-a meritat sa raman,mai ales cand a aparut dan pe scena sa iti ridice breteaua.