Moving on ...

Au trecut 3 zile de când s-a dus tot chinul dar încă nu pot conştientiza că se întâmplă. A fost mai mult, mai greu decât mă aşteptam dar acum e în regulă, sunt licenţiată şi liberă să îmi văd de viaţa mea de " om mare " pe mai departe.
Schimbările în viaţă sunt de regulă binevenite ( ca să nu intervină monotonia aia care ne doboară pe toţi, încetul cu încetul ). Acum la început de drum îmi păstrez atitudinea optimistă şi sper pentru ceva bun, mă simt pregătită de orice. Lucrurile se aşază pe un făgaş firesc şi îmi place să văd că dorinţele prind forme.
De luni voi începe munca, am puţine emoţii în legătură cu noul job ( fiind ceva serios şi pe termen lung ) dar am senzaţia că după ce am trecut prin foc, nimic nu mă mai poate doborî. Între timp îmi caut şi chirie, de abia aştept să mă stabilesc într-un locuşor de unde să nu mai fie nevoie să plec prea curând ( mutatul de colo colo e copleşitor ).
Cineva m-a întrebat dacă sunt pregătită să îmi iau viaţa în piept. Mi s-a părut ciudat, pentru că nu cred că e vreun moment anume când realizezi că " îţi iei viaţa în piept ". Eu de exemplu simt doar că merg mai departe şi că fac ceea ce trebuie.
Acum că am timp să respir, ţin ochii larg deschişi şi mă bucur de vară, de soare, de ploi, de faptul că am sentimentul ăla de " vacanţa mare " deşi s-a dus vârsta când să îmi mai permit aşa ceva. Şi totuşi, ( încă )se învârte :P Pământul în jurul meu, eu in jurul lui ... e bine !!! :)

Image source: http://www.isobuzz.com/

Vachettes

De la inceput vreau sa mentionez ca nu imi permit aroganta sa pot schimba ceva prin postul asta, dar pentru ca m-am saturat ca eu si celelalte vaci sa asistam neputincioase privindu-va cum va evitati cand altadata va imbratiati cu drag, am zis ca merita o incercare ( de fapt doua, pentru ca nu stiu prin ce minune am sters postul asta si acum il scriu din nou ).
Cand am inceput facultatea acum 3 ani nu ma asteptam sa intalnesc atatia oameni misto, care, desi atat de diferiti, imparteau cam aceleasi idealuri cu mine. O sa imi fie dor de ei toti, de colegii nostri, carora le urez pe aceasta cale toate cele bune si dupa care voi boci nitel, in stilu-mi caracterisic.
Insa din cumulul ala de oameni misto, v-ati remarcat voi, 4 fete cu care am impartit totul si care au reusit sa stropeasca cu roz peretii gri ai Univeristatii si pe cei din Pitar Mos.
Prima a fost Greta, prietena mea cea mai buna si veterana din sufletul meu. Din start m-am considerat norocoasa ca eram impreuna chiar si la facultate si ma bucur ca nici dupa atatia ani nu s-a schimbat, a ramas la fel de blanda si buna. Dar mai ales ma bucur ca ati avut si voi ocazia sa o cunoasteti. Cu ea am impartit primele impresii despre voi, cele care mai tarziu ne-ati devenit indispensabile.
A doua este Cintia, pe care am remarcat-o de la inceput si despre care am zis: mama, cate stie asta. Inca nu eram lamurita daca e tocilara sau pur si simplu foarte desteapta, dar timpul a clarificat treaba: un pic din amandoua, ca noi toate de altfel.
La Balul Bobocilor i-am admirat dezinvoltura. Stia gagica sa se distreze. Asa ca in timp ce eu si Gret ne chinuiam sa scapam de niste tineri horny dopati cu X, ea rupea ringul de dans in doua :D Ulterior ne-am apropiat din ce in ce mai mult, mai ales dupa legendara faza cu autobuzul, care pe langa lovitura de la cap ( apropo, cum iti mai e capul, babe? )i-a adus aproape tot ce iubeste mai mult acum. Tot raul spre bine, of course. Asadar ea e vaca noastra vesnic indragostita de pisici, de Paris, de al ei inginer si de noi ( mereu ne tranteste din senin cate un love ya ).
De DeeDee imi amintesc chiar din prima zi de facultate. Era cu mama ei pe hol si eu ma intrebam daca sunt amandoua colege cu noi. ( ai o mama superba, Did! ). Am discutat niste treburi organizatorice, dupa am inceput sa ne vedem la cursuri. Imi parea foarte timida dar dupa ce am vazut ca e si foarte funny si smart , inevitabilul s-a produs: ne-am apropiat. Prilej cu care am putut sa ii vad pentru prima uochii mari de seilormuna si zambetul ala de copil. Si nu e timida deloc, e doar selectiva. Ha! Pasiunele ei: baietii cu nas mic si ochelari. Si mecul.
Pe Den am observat-o un picut mai tarziu, ce-i drept, dar asta din cauza ca nu prea dadea pe la scoala :))Dar a iesit si ea in evidenta pentru ca intarzia de fiecare data si mi-a placut dezinvoltura cu care intra zambind pe la jumatatea cursului si se aseza cuminte in banca. Niciodata in astia 3 ani niciun profesor nu i-a atras atentia ca intarzie, sau ca sta prea mult cand cere voie la baie ( unde se duce de fapt sa vorbeasca o gramaaada la telefon ). Asta farmec adevarat. Mai mentionez ca are o voce frumoasa si un suflet cat China.
Astea sunt portretele ( mult prea vag slefuite ) ale vacutelor mele. In formula asta am reusit sa traim momentele cele mai frumoase din vietile noastre si sa ne sustinem moral cand eram la un pas de a pica. Mec-uri, sucuri, aventuri, despartiri, impacari, examene, Ciolac, I`d rather not say ( probleme long gone cand nu esti singur ).
Nu o sa uit niciodata serile de la Cint, mai ales cele in care Did nu putea sa ajunga iar Cint ma batea la cap, exasperant : " dar nu ma intereseaza, trebuie sa vina! hai s-o sunam sa vina! zi-i sa vina!!!! nu e la fel fara ea! " sau ziua in care Did m -a sunat foarte fericita ca a gasit vaca de plus perfecta pentru a o intampina pe Cint la intoarcerea din Paris. Nu pot uita multe de fapt, dar se pare ca voi acum la final o faceti ...
In curand se va termina totul, fiecare va pleca pe drumul ei: una in Franta, alta in Finlanda, una colo, alta dincolo. E pacat sa stergem din suflet toate rasetele si chicotelile, toate lacrimile varsate impreuna, toate mistourile ...poate vreti sa o pun pe Brebe sa va sune si sa va dea o smotruiala cum se pricepe doar ea! :)
In final vreau doar sa spun ca decizia va apartine, ca eu si celelalte vaci va iubim enormement si ca ne e dor de voi. Toutes unies dans le pouvoir des vaches.