Thursday, June 17, 2010

Vachettes

De la inceput vreau sa mentionez ca nu imi permit aroganta sa pot schimba ceva prin postul asta, dar pentru ca m-am saturat ca eu si celelalte vaci sa asistam neputincioase privindu-va cum va evitati cand altadata va imbratiati cu drag, am zis ca merita o incercare ( de fapt doua, pentru ca nu stiu prin ce minune am sters postul asta si acum il scriu din nou ).
Cand am inceput facultatea acum 3 ani nu ma asteptam sa intalnesc atatia oameni misto, care, desi atat de diferiti, imparteau cam aceleasi idealuri cu mine. O sa imi fie dor de ei toti, de colegii nostri, carora le urez pe aceasta cale toate cele bune si dupa care voi boci nitel, in stilu-mi caracterisic.
Insa din cumulul ala de oameni misto, v-ati remarcat voi, 4 fete cu care am impartit totul si care au reusit sa stropeasca cu roz peretii gri ai Univeristatii si pe cei din Pitar Mos.
Prima a fost Greta, prietena mea cea mai buna si veterana din sufletul meu. Din start m-am considerat norocoasa ca eram impreuna chiar si la facultate si ma bucur ca nici dupa atatia ani nu s-a schimbat, a ramas la fel de blanda si buna. Dar mai ales ma bucur ca ati avut si voi ocazia sa o cunoasteti. Cu ea am impartit primele impresii despre voi, cele care mai tarziu ne-ati devenit indispensabile.
A doua este Cintia, pe care am remarcat-o de la inceput si despre care am zis: mama, cate stie asta. Inca nu eram lamurita daca e tocilara sau pur si simplu foarte desteapta, dar timpul a clarificat treaba: un pic din amandoua, ca noi toate de altfel.
La Balul Bobocilor i-am admirat dezinvoltura. Stia gagica sa se distreze. Asa ca in timp ce eu si Gret ne chinuiam sa scapam de niste tineri horny dopati cu X, ea rupea ringul de dans in doua :D Ulterior ne-am apropiat din ce in ce mai mult, mai ales dupa legendara faza cu autobuzul, care pe langa lovitura de la cap ( apropo, cum iti mai e capul, babe? )i-a adus aproape tot ce iubeste mai mult acum. Tot raul spre bine, of course. Asadar ea e vaca noastra vesnic indragostita de pisici, de Paris, de al ei inginer si de noi ( mereu ne tranteste din senin cate un love ya ).
De DeeDee imi amintesc chiar din prima zi de facultate. Era cu mama ei pe hol si eu ma intrebam daca sunt amandoua colege cu noi. ( ai o mama superba, Did! ). Am discutat niste treburi organizatorice, dupa am inceput sa ne vedem la cursuri. Imi parea foarte timida dar dupa ce am vazut ca e si foarte funny si smart , inevitabilul s-a produs: ne-am apropiat. Prilej cu care am putut sa ii vad pentru prima uochii mari de seilormuna si zambetul ala de copil. Si nu e timida deloc, e doar selectiva. Ha! Pasiunele ei: baietii cu nas mic si ochelari. Si mecul.
Pe Den am observat-o un picut mai tarziu, ce-i drept, dar asta din cauza ca nu prea dadea pe la scoala :))Dar a iesit si ea in evidenta pentru ca intarzia de fiecare data si mi-a placut dezinvoltura cu care intra zambind pe la jumatatea cursului si se aseza cuminte in banca. Niciodata in astia 3 ani niciun profesor nu i-a atras atentia ca intarzie, sau ca sta prea mult cand cere voie la baie ( unde se duce de fapt sa vorbeasca o gramaaada la telefon ). Asta farmec adevarat. Mai mentionez ca are o voce frumoasa si un suflet cat China.
Astea sunt portretele ( mult prea vag slefuite ) ale vacutelor mele. In formula asta am reusit sa traim momentele cele mai frumoase din vietile noastre si sa ne sustinem moral cand eram la un pas de a pica. Mec-uri, sucuri, aventuri, despartiri, impacari, examene, Ciolac, I`d rather not say ( probleme long gone cand nu esti singur ).
Nu o sa uit niciodata serile de la Cint, mai ales cele in care Did nu putea sa ajunga iar Cint ma batea la cap, exasperant : " dar nu ma intereseaza, trebuie sa vina! hai s-o sunam sa vina! zi-i sa vina!!!! nu e la fel fara ea! " sau ziua in care Did m -a sunat foarte fericita ca a gasit vaca de plus perfecta pentru a o intampina pe Cint la intoarcerea din Paris. Nu pot uita multe de fapt, dar se pare ca voi acum la final o faceti ...
In curand se va termina totul, fiecare va pleca pe drumul ei: una in Franta, alta in Finlanda, una colo, alta dincolo. E pacat sa stergem din suflet toate rasetele si chicotelile, toate lacrimile varsate impreuna, toate mistourile ...poate vreti sa o pun pe Brebe sa va sune si sa va dea o smotruiala cum se pricepe doar ea! :)
In final vreau doar sa spun ca decizia va apartine, ca eu si celelalte vaci va iubim enormement si ca ne e dor de voi. Toutes unies dans le pouvoir des vaches.









9 comments:

deniz said...

Chicoteli (schares cojones), rabufniri (iunia, iroaie, ciola etc.), lacrimi (stres, tensiune), impliniri (prietenii, catelusii de la happy meal :D ), etc. cam asa a fost viata de student ... Ce momente, sa vin la faculta si sa nu suport pe nimeni (d'astea ma vedeati mai rar :)) ) si intr'un final sa va descopar pe voi sau voi pe mine , dunno, si sa imi placa la faculta iupiiii :)) ... Sa incep si eu, prima data pe vache am observat'o (eram in aceeasi gr la germ) era singura si tacuta, si am zis buun o pers care nu o sa ma streseze prea mult ;)) (de unde atat k si ea vb mult, dar imi place asa :* , luv her) ...dup'aia pe cint, knd i'am gasit o colega de camera =)) si am fost la ea si am ras si am mancat zacuscaaa, iamiii...si surorile modorcea, dud si gret, pe care le incurcam de fiecare data , nu stiam care e una si care e cealalta :-?? ..luv ya all girls .. Si asa am inceput sa iesim, sa ne ajutam, sa ne intelegem, sa radem de meduzaaa si de cea iubitoare de cai :-s .. Momente faine in care am fost ajutata, sprijinita, inteleasa, care mi'au marcat viata de studenta :) ...Normal, si momente de tensiune dar care m'au ajutat sa ma maturizez si sa stiu sa trec peste, sa nu raman legata de ele. Asta va rog si pe voi, mes vaches, lasati lucrurile astea acum, pt k nu stie cand ne vom mai vedea in formula asta :( .. In fiecare om este ceva bun si ceva rau, sa lasam sa se vada ce este bun in noi. Scuzati'mi eventualele greseli, ochii inlacrmati is de vina...va multumesc pt tot, m'ati ajutat mai mult decat credeti :) si va iubesc ...si inchei cu ceva ce imi place atat de mult "La sfarsit nu ne vom aduce aminte de vorbele dusmanilor, ci de tacerea prietenilor" Martin Luther King. Je vous aime mes vachettes!!!!!

Greti said...

offf.m-au atins direct la corazón toate cele spuse de voi.nu mai am cu ce sa completez ca am ramas fara cuvinte.Da,asa e am trecut prin multe impreuna si ar fi pacat sa se termine asa urat. Cred ca cel mai bine ar fi sa trecem si acum pe ultima suta de metri peste "micile rautati" ,sa lasam totul in urma si sa ne fim in continuare alaturi in aceeasi formula de 4. Ceea ce pot sa spun e ca si eu va iubesc enorm,vacutzele mele dulci .

DeeDee said...

^uite cine e sincera :)) iar m-ati uitat...

A fost totul foarte frumos. Si as fi vrut sa ramana la fel cum a fost pana in 2010. Atunci s-a intamplat un lucru, dupa care alt lucru si multe alte lucrusoare, care s-au adunat, dar toate stim prea bine ca nu vom ramane in minte decat cu cele bune si vom uita pana si cele mai mici necazuri.
Va rog, nu ma condamnati pentru ca am fost suparata si pentru ca mi-am exprimat supararea. E dreptul meu. Bine ca am trecut peste asta, ca altele ar fi tinut in ele pana hat! sau ar fi facut diverse manevre.
Si da, stiu ca eu sunt aia care va impaca mereu. Asta e. Si daca mai plangem, macar sa ne adunam toate, ca sa infiintam lacul vachette.
Va iubesc in continuare pe toate si sper sa ne mai vedem in formula completa. Poate si cu alte colege, cum ar fi Brebi, care a promis ca ne va da cap in cap. N-as fi reusit sa trec prin toate magariile faculatii fara voi, sa trageti de mine sa vin la ore si la examene, fara cursurile voastre mai vechi (dintre care unele-s si acum la mine, de imprastiata ce sunt) si amintirile de la examenele pe care eu nu le dadusem.

Prima am observat-o pe Denisa, care a si venit cu apelativul de vache. Am stat langa ea la informatica si am intrebat-o cum se da drumul la calculator (d'ng). Pe vremea aia parea tare sobra, dar asa cum s-a inselat ea in privinta mea, asa m-am inselat si eu :P Initial, totul se rezuma la pastrat de loc, anuntat de sala si schimb de cursuri, dar in curand vorbeam de toate alea. Cred ca e cea mai apropiata si imi permit multe cu ea. Si ea cu mine :P Am fost primele vaches.

A doua a fost Cintia. Mereu venea tare eleganta si aranjata, imi lasase impresia ca e mai mare decat noi, ca lucreaza de mult timp si ca are multi bani :)) Ca sa nu mai zic ca avea toate atestatele posibile si intrase si la buget. I felt dumb :D
Imi gasisem la catedra loc langa ea si am observat ca avea niste cursuri la civilizatie pe care eu nu le aveam. Asa ca i le-am cerut. Cu tot cu ID pe colt de curs. A fost primul ID pe care l-am cerut cuiva din facultate. S-a dovedit o fata girly, constiincioasa, iubitoare de pisici si reticenta fata de poe cu finlandezi. S-a intors tare frumoasa de la Paris, desi i-am zis dintotdeauna ca n-are nevoie sa slabeasca si i-am dat una dintre cele mai dragi pisici ale mele. Care perpetueaza neamul prin alta zona a tarii! Go cats go!

Au urmat Duda si Greta. Eu mereu o vedeam pe Greta ca pe o umbra a Dudei. Un fel de sidecick, Batman si Robin, Tom si Jerry, Stan si Bran... intelegeti voi :)) Dar s-a remarcat prin faptul ca era tare receptiva la glume si pentru un timp am si lucrat impreuna. Mi-a amintit dintotdeauna de o panteruta. Si se imbraca in mov :D

De Dooda m-am apropiat mai mult de cand cu blogul, dar eram in conversatii si inainte. Ea e cea care a frant inimile tuturor celor 5(?) baieti de prin facultate, cea cu care am vorbit despre chinchineli si cu care impart o centrala draguta.
Initial, stateam toate trei in militari si mereu voiam sa merg cu ele acasa, dar de cele mai multe ori cineva pleca cu doua ore mai devreme :P

Mec si cojones... =P~

tya said...

Imi aduc aminte ca in liceu nu invatam decat la franceza la absolut toate orele si sfidam pe toata lumea ca reuseam sa iau note mari si la restu' obiectelor; tin minte ca mi-am distrus ficatul cu vin rosu si jack printr-a 11-a...dupa liceu am devenit a fucked up kid, broken hearted(si am avut mare noroc cu inginerul meu care m-a lecuit de tot si de toate cu muulta rabdare si tact).Cand am ajuns pe bancile facultatii n-aveam chef sa invat prea mult, sa iubesc prea mult dar nici sa-mi fac prieteni.Prea mult gust amar din trecut.Il aveam pe Alex si pe Bogdan.Ma multumeam cu asta.Cum v-am cunoscut pe voi si cum am inceput sa frecventam aceleasi pasuni verzi,roz,multicolore...nu cred ca-mi aduc aminte exact.Tin minte ca dooda si greti erau idealul meu de prietenie,denisa avea un stil vestimentar aparte,iar did imi dadea fiori...si mi se parea foarte timida.Ce-i drept,niciodata nu m-am gandit c-o sa ajungem asa departe,ca o sa fiti langa mine atat amar de vreme,cand rad,cand plang,cand am restante,cand n-am cursuri,cand am cursuri si vi le imprumut,cand nu stiu sa declin un substantiv in germana,cand ma iau la harta cu vreun homofob,cand sufar din dragoste si mai ales...cand imi lipsesc ai mei.Anu 1 a fost o nebunie pana sa ma calce autobuzul.Apoi totul a inceput sa capete un sens cu voi si langa voi.Anul doi a fost un tip de feerie,iar anul 3...a fost intesat de incercari.Din toate punctele de vedere si pentru toate dintre noi.Acum la sfarsit de an 3,ma gandesc ca am mai crescut si eu si celelalte vaches,ma gandesc ca ne iubim atat pentru toate ciudateniile si defectele care le avem.Ce-i drept,daca n-am fi asa deosebite si rele in stitul nostru caracteristic,n-am mai avea farmec vachelin.Si daca vachelin nu e ,nimic nu e.Am sa fiu mereu cu gandul la voi...am sa duc dorul clipelor noastre de glorie de la mec sau de la scoala sau din parc...p.s. data viitoare,o s-o sarut;))(imbratisez nu mergea)

dooda said...

va iubesc , va iubesc, va iubesc !!! :D

deniz said...

plang :( ...uaf...mes vachettes...si eu va iubesc :*

DeeDee said...

si eu, si eu, si eu :D
si astept pupul ala. mai ales ca ai zis ca-ti dadeam fiori :>

dooda said...

ok, this is gettin` gay. but i love it!

tya said...

Ce n-as da sa mai radem ca altadata de c...iele( i've said it, i've said it) lu Shares...si sa mancam la MC Do si sa intram in magazinul ala colorat dinspre Cismigiu sa cascam ochii...sau sa stam pe mess sa ne uitam la poze pe facebook impreuna sa analizam sani, asses sau ce mai gaseam interesant la altii. We were perfect together. Separat...mai avem de lucrat