Suflete pereche. Mitul androginului. Jumătăți incomplete. Tot unitar... iubirea presupune muncă de echipă, în mod clar. Oricât de grozav ai fi, nu va fi niciodată de ajuns să te iubești doar pe tine.
În copilărie toți visam la prinți și zâne din povești. Și eram convinși că există suflete pereche. Acum, vorba cântecului: soulmates - well, that`s a big word. Ajungi să încetezi să te gândești la cai verzi pe pereți și să realizezi că nu există perfecțiune ci doar omul potrivit, în locul și momentul potrivit.
O singură mare iubire toată viața? Greu de spus. Cred că ține de capacitatea de adaptare a fiecăruia. E normal să fii dărâmat după o despărțire, pentru că simți că se rupe fizic ceva din tine. Însă cheia e să te recompui.. devii din nou o jumătate care are nevoie de o alta pentru a reveni la " normal ". Cu puțină tărie și noroc, reușești să zâmbești după un șut aplicat în partea dorsală și o iei de la capăt.
Plus că nu mai trăim vremurile în care să avem timp sa ne plângem prea mult de milă. Nu e corect dar a devenit ceva normal să îți iei țepe constant, să te dai cu capul de pereți, să simți că ți s-a luat de tot. Secretul fericirii e să fii tu împăcat cu tine în primul rând , pentru a-i insufla și celuilalt siguranță și încredere. Nu de alta, dar nu cred că spune nimeni: " Doamne, îl iubesc pentru că e atât de frustrat și nesigur..". Nu degeaba a spus G. Marquez că e bine să zâmbești în fiecare zi pentru că nu se știe cine s-ar putea îndrăgosti de zâmbetul tau. Perfect de acord, să rânjești e vital.
Așadar, în sunet de marș al inimilor, haideți să ne bucuram de vară, de tinerețe, de fluturașii din stomac și de noile începuturi. O să zâmbesc pentru voi, promit :)
