Thursday, January 13, 2011

Usturoiul, bată-l vina!

O vorbă din bătrâni zice că usturoiul te ferește de strigoi. Dacă aș fi fost puțin mai paranoică, probabil că aș fi păstrat o legătură prin casă, just in case. Acum nu știu dacă vecinii mei sunt doar foarte mari fani ai aceste.. legume? daaaar problema e că ..miroase în tot blocul de te trăznește, fraților! :))
Încă de când am intrat în bloc, m-a izbit mireasma atât de cunoscută și nu tocmai îndrăgită. După, în lift, mirosul a persistat cele 10 etaje pe care le-am urcat. Când am descuiat ușa și am pătruns în casă, am zis că nu e adevărat. Pentru o minisecundă m-am simțit responsabilă pentru toată tevatura ( deși în apartament nu exista nici urmă de așa ceva ) și am început să cotrobăi prin frigider să văd de unde vine mirosul. Acolo, nimic nelalocul lui. Am verificat baia, bucătăria, balconul, geamurile fuseseră închise. Și totuși, persistă!
Nu știu cum sunt gândite conductele și țevile de aerisire de la baie, dar cred că de acolo se trage totul. Baia, acest generator de plăceri olfactive. Pe unde am mai stat înainte, am trecut prin toate experiențele: miros de ghenă, de subsol, etc.. dar de usturoi niciodată :)) Weekendul ăsta am fost la frate-miu și el se confrunta cu aceeași problemă: de fiecare dată când un vecin gătește, tot mirosul de mâncare vine-n baie. Cum? Mister total: nicio spărtură nicăieri, țevile de aerisire perfect sudate...iar de la bucătăria vecinului până la baia celuilalt, e cale lungă!
În seara asta am aerisit ca lumea în cameră, în casă, am parfumat, a fost totul ok 25 de minute, după care teroarea a revenit. Simt că sunt toata impregnată, chiar daca aș face 5 dușuri și ce ma disperă și mai tare e că nu găsesc soluție la treaba asta. Să sperăm că e o chestie ce va rămâne în istorie doar acum, daca nu .. tre` să prestez despre niște vizite supărătoare la adminstrație.
Sper să trec cu bine peste noaptea asta. Sniff. :))

8 comments:

alexa said...

:)) ia un glade..si fugi la administratie cat mai repede,pt ca mirosul o sa intre in toate lucrurile..:*:*:*

dooda said...

Da, pai am luat si spray de camera si de toate. oricum de dimineata a fost in regula, sper sa nu am o surpriza iar cand ajung acasa :))
te pup!

alexa said...

niciodata sa nu te pui cu mirosul de usturoi!:))

dooda said...

I won :D Issue solved

Anonymous said...

Pai daca papi usturoi mereu ;))Multe chestii iti dau impresia ca miros a usturoi,asa ca poti confunda.
Pup

dooda said...

Da pisi, sunt cea mai mare consumatoare de usturoi ever :)))

DeeDee said...

Buna ziua, sunt Duda, stau la 69 si as avea o reclamatie.
Sigur, dra, despre ce e vorba?
Pai, stiti... miroase a usturoi :">

Poti avea surpriza ca adminu' sa fie unul dintre principalii responsabili, sau ca toata babaciunea de pe scara sa se rascoale impotriva ta cu furci si tortze, dar merita incercat.

PS: la 69 am stat eu :))

dooda said...

din fericire a fost chestie de o seara, asa ca nu am mai facut research ca sa imi dau seama despre ce a fost vorba :))
si nu stau la 69, ci la 63.. close, but no cigar . :*