Grateful.

Suntem obisnuiti cu raul sau poate cu prea putin bine. Probabil de aceea avem tendinta, umana de altfel, de a ne plange mult mai des decat a multumi. Unii considera ca nu au pentru ce sa multumeasca. Eu raman la ideea mea ca insasi viata e un dar, oricat de mizerabila ar fi. E un dar pentru toti cei care cititi acum randurile astea, inseamna ca viata v-a pus la dispozitie un acoperis deasupra capului, un calculator si bani pentru internet. Exista si cazuri nefericite, intr-un numar dureros de mare, tocmai de aceea spun ca din cand in cand, NOI trebuie sa multumim.

Cui? Divinitatii, daca credeti intr-o putere superioara. Celor din jurul vostru pentru ca buni sau rai, au contribuit la ceea ce sunteti voi astazi. Voua, pentru ca nu va e teama sa luati viata in piept ( cei care cred ca se tem, n-au de ce sa o faca, sunt deja in batalie ).
Fiecare tindem catre un absolut, ceea ce da savoare existentei noastre. Daca ne-am mentine intr-o stare de letargie si impasibilitate, ar fi vai de noi. Nu zic ca nu e bine sa va deschideti sufletele si sa va impartasiti apasarile, toti o facem. Dar nu intotdeauna e dracul atat de negru si trebuie sa ne bucuram de fiecare clipa.

Ce vreau eu de la voi, daca imi permiteti, e sa va ingaduiti un moment de respiro, sa va uitati in jur si inauntrul vostru si sa va ganditi pentru ce ati fi voi recunoscatori ... vietii.
Eu sunt recunoscatoare lui Dumnezeu si parintilor mei pentru familia mea. Este tot ce am mai de pret. Si intr-un exces de dor de ei, m-am gandit sa scriu postul asta. Daca e prea personal, nu-l luati in seama. Dar nu uitati sa zambiti macar o data pe ziua de azi!