Monday, March 29, 2010

Ding dong!


Anul ăsta mă simt un pic derutată, decalată, din cauza Paștelui... e prea curând, realizez cu greu că suntem in Săptămâna Mare. Nu mă dă evlavia afară din casă, dar nu cred că e o idee rea să fiu mai ponderată astea câteva zile...
Azi am fost la Dalles, pentru că s-a deschis târgul de cadouri de Paște. Mă gândeam că o să găsesc aceleași produse ca în anii trecuți, dar am fost plăcut surprinsă să observ și chestiuțe noi și foarte drăguțe. De obicei nu-s pagubă pentru buzunare ( fie și ale mele ) dar de data asta nu m-am putut abține și am cumpărat câte ceva drăguț pentru ai mei. :D Prețurile sunt acceptabile, poți pune lejer de un cadou mișto și ieftineanu.
Între timp, de când nu ne-am mai citit, am crescut, am făcut 22 de ani. Am petrecut frumos, lângă oamenii dragi, e primul an în care am avut parte de 3 torturi aniversare. ( mulțumesc pe această cale lui sis, care mi-a pregătit două dintre ele, și pe cealaltă parte lui Cutie și Răzvi care mi-au făcut cea mai frumoasa surpriză ).
În rest, vremea e frumoasă, sufletul vesel, păsări în copaci, d-astea :)) Mai slăbuț cu scrisul pe blog, că-s destule de făcut pentru școală.
Vă pupă duda! :*

3 comments:

cutie said...

sa`i dai si lu subsemnata puozele ;;)

pup:*:*:*

CuteBox said...

Cu siguranţă nu vorbesc doar în numele meu: ţi se simte lipsa...

dooda said...

awww.. ce dragut..sincer si mie imi e dor, nu o sa mai neglijez atat de mult scrisul :)