Friday, April 25, 2008

D`ale bisericii.

Relatia mea cu biserica n-a fost niciodata iesita din comun. De cand eram mica, mamaia m-a invatat sa ma rog in fiecare seara, sa ma duc la biserica de sarbatorile mari, etc. Am crezut in Dumnezeu la modul ideal, dar cu timpul am inceput sa realizez, sa compar, sa imi dau seama ca nu e totul asa cum scrie in carti.

Am discutat cu multi atei si de multe ori ne-am comparat punctele de vedere, ne-am influentat reciproc. Si am ajuns la eu, cea de azi. Cred in Dumnezeu, intr-o forta superioara, dar nu mai cred in biserica, si mai ales in preoti, ca intermediari ai relatiei mele cu Divinitatea.

Asa ca mi-am pastrat obiceiul de a ma ma ruga in fiecare seara, de a spune un " Doamne ajuta! " inainte de un examen sau o etapa importanta, de a ma inchina cand trec pe langa vreun lacas sfant, de a multumi atunci cand ma simt implinita.

Pentru ca nu ma mai dusesem demult la biserica ( de la un eveniment nefast, mai exact ), am zis sa tin si eu postul Pastelui, sa ma spovedesc si sa ma impartasesc. Asa ca de dimineata m-am dus cu Greta la catedrala mare din orasul nostru mic, sa ne spovedim, pentru a ne putea impartasi. Avand in vedere ca era prima mea spovedanie propriu-zisa ( m-am ferit de chestii de genul, tocmai pentru ca nu cred atat de mult in ele ), aveam oarecare ganduri negre si emotii.

Preotul era relativ tanar, la vreo 30 ani. M-am bagat sub sutana, cum am vazut ca au facut babutele din jurul meu, si am plecat capul. Preotul: " Dar uita-te in ochii mei, nu te mai uita in pamant, ca nu esti una din babele alea ! ". Apoi mi-a zis sa vorbesc mai tare, mai exact pentru ca " nu aud deloc ce vorbeste lumea, ca m-au zapacit astia dracu` cu muzica lor ! " ( in biserica rasunau melodii bisericesti, " Doamne miluieste" si chestii de genul, de pe un cd ) .

Cand l-am auzit spunand astea, am simtit harul pogorat din el, si m-am cait ca m-am gandit ca as putea sa ii incredintez unui om ca el , pacatele mele. Dar am zis sa merg mai departe, daca tot am inceput. M-a intrebat daca sunt studenta, i-am raspuns ca da, motiv pentru care s-a aratat incantat: " Foarte tare! Si eu sunt student anul II la Contabilitate. E cam greu dar ma descurc. Chiar zilele astea am examen. " Vazandu-mi privirea dezorientata, a continuat : " Da` tu zi acolo ! ".

S-a aratat dezamagit ca nu am pacate atat de insemnate incat sa se amuze. Adica picanterii gen. Totusi mi-a zis ca nu ma lasa sa ma impartasesc. De ce? Ca trebuia sa ma pastrez pentru nunta. Adica na... pana nu ma marit nu am voie sa ma impartasesc. Sau tre` sa propovaduiesc abstinenta cel putin un an.

M-a busit rasul. Asta chiar n-o mai auzisem niciodata. Adica eu cunosc persoane care frecventeaza bulevardul si s-au impartasit fara probleme. Iar eu pentru ca am o relatie serioasa, sunt o pacatoasa. Evident nici Greta nu s-a impartasit. Si nici restul tinerilor. Doar babe si copiii treceau de pragul asta.

Am mers ulterior la alta biserica, pentru ca trebuia sa imi satisfac curiozitatea asta. Mi s-a spus ca e ala nebun, ca nu are nicio treaba, ca nu mai suntem pe vremea bunicii, si ca daca vii deschis in fata Domnului, esti oricand bine primit si iertat.

Dar nu m-am mai impartasit. Mi-am dat seama ca si taina asta minunata a bisericii si-a pierdut din valoare. Pentru toti, dar mai ales pentru mine. Asa ca o sa merg mai departe pe principiile mele. Mai rarutz, ca-i mai dragutz.

2 comments:

koma said...

se pare ca nu sunt unicat :) . la fel mi se pare si mie straniu sa existe un intermediar intre mine si D. si tot asa, la partea cu spoveditul sunt complet outsider. imi recunosc zilnic pacatele, direct.

Paste Fericit!

dooda said...

Multumesc la fel! :)