Vremea asta urata devine din ce in ce mai agasanta. Ma simt apasata de nori, de frig. Am senzatia trista de toamna si sunt iritata. Din cauza asta sunt melancolica si indispusa. Mi-am luat cana de ceai cu lamaie si m-am cocotat pe calorifer, sa ma uit pe geam. E trist, e intunecat, iar parcul de copiii este pustiu ( zilele trecute rasuna a rasete si a joaca ).
Tot pe geam am vazut copiii cum se intorceau la liceu. Dupa culoarea uniformelor, imi dadeam seama de la ce liceu vin. Tresar mereu cand vad culoarea bleumarin. Era culoarea uniformei mele. Mai are rost sa zic ca imi e dor de mor de liceu, de colegi, de atmosfera de la scoala? Nu cred, e de prisos, si realizez ca amintirea asta dulce amaruie ma va bantui mult timp de acum incolo...
Meanwhile, el cu ea se cearta. Ea tipa. El pleaca. Ea il uraste pentru ca pleaca. Si pentru ca e incapatanat si n-o sa se intoarca decat daca il roaga ea. Dar ea il iubeste tocmai pentru ca se intoarce intotdeauna la ea, oricat de suparat ar fi.
Prostule!
No comments:
Post a Comment