So close, no matter how far?

Personal nu cred în relațiile la distanță. Din cauza asta m-am ferit tot timpul de ele. Poate că unii sunt special concepuți pentru așa ceva, să trăiască din dorul ăla mocnit și să își ducă suflul de pe o zi pe alta până la momentul revederii.. revederea să încarce bateriile pentru o perioadă nedeterminată și tot așa. Punct și de la capăt, de fiecare dată. Admir astfel de persoane pentru tăria de care dau dovadă ( până la urmă, relația de la distanță ține doar de o conjunctură nu e ca și cum ai opta pentru ea ).

Relațiile la distanță ( ca de altfel toate relațiile ) pot avea două finalități firești: persoanele respective să rămână împreună, una din ele ajungând să facă un compromis pentru iubire.. cealaltă variantă implică despărțirea, care poate fi generată de foooarte mulți factori. Probabil cel mai des întâlnit e gelozia, sau că unul din cei doi ajunge să se îndrăgostească de cineva mult mai aproape de el etc. Nimic de judecat aici. E o responsabilitate pe care ți-o asumi din start, chiar dacă la început nu ești perfect conștient de consecințe.

Revenind, eu clar nu sunt făcută pentru asta. Pe mine dorul mă consumă, ma enervează, mă transformă în ceva nașpa, poate chiar ajunge sa ma înstrăineze. Iar revederile sunt pe cât de dulci, pe atât de răscolitoare.. un amalgam de emoții pe care nu îl pot digera natural într-un timp atât de scurt. E cumplit să adormi în brațele lui iar câteva ore mai târziu să te trezești separat de mii de kilometri, într-un pat nemototolit și gol.
Până una alta, o ard cu AMR-ul că nu mai e dracul așa de negru. Iar voi.. țineți aproape și iubiți-vă mult! :)

Eh...

Străzi albastre şi cer fără nori...

I`ll be back

Off to Bruxelles for a few months. Professionally challenged, guilty pleasures not included.
So like, take good care of you guys, and have a very nice summer, mkay?

Meantime, you should know that:

I thank you for the morning walks on the sweet sunset
And for the hot night moments
For the fantasy in my bed
I take a part of you with me now and you won't get it back
And a part of me will stay here, you can keep it forever, dear...

Meant to be.

Suflete pereche. Mitul androginului. Jumătăți incomplete. Tot unitar... iubirea presupune muncă de echipă, în mod clar. Oricât de grozav ai fi, nu va fi niciodată de ajuns să te iubești doar pe tine.
În copilărie toți visam la prinți și zâne din povești. Și eram convinși că există suflete pereche. Acum, vorba cântecului: soulmates - well, that`s a big word. Ajungi să încetezi să te gândești la cai verzi pe pereți și să realizezi că nu există perfecțiune ci doar omul potrivit, în locul și momentul potrivit.

O singură mare iubire toată viața? Greu de spus. Cred că ține de capacitatea de adaptare a fiecăruia. E normal să fii dărâmat după o despărțire, pentru că simți că se rupe fizic ceva din tine. Însă cheia e să te recompui.. devii din nou o jumătate care are nevoie de o alta pentru a reveni la " normal ". Cu puțină tărie și noroc, reușești să zâmbești după un șut aplicat în partea dorsală și o iei de la capăt.

Plus că nu mai trăim vremurile în care să avem timp sa ne plângem prea mult de milă. Nu e corect dar a devenit ceva normal să îți iei țepe constant, să te dai cu capul de pereți, să simți că ți s-a luat de tot. Secretul fericirii e să fii tu împăcat cu tine în primul rând , pentru a-i insufla și celuilalt siguranță și încredere. Nu de alta, dar nu cred că spune nimeni: " Doamne, îl iubesc pentru că e atât de frustrat și nesigur..". Nu degeaba a spus G. Marquez că e bine să zâmbești în fiecare zi pentru că nu se știe cine s-ar putea îndrăgosti de zâmbetul tau. Perfect de acord, să rânjești e vital.

Așadar, în sunet de marș al inimilor, haideți să ne bucuram de vară, de tinerețe, de fluturașii din stomac și de noile începuturi. O să zâmbesc pentru voi, promit :)

:)

O melodie superba..

Pe scurt

Cred că sunt mai fericita ca niciodată că a venit vara. Vorba lu` Topârceanu: " după atâta frig şi ceaţă iar se arată soarele ". Deocamdată sunt la stadiul în care pierd serile prin parcuri şi mă bucur din plin de mirosul de tei.

Sunt un pic dată peste cap pentru că aveam planuri serioase pentru concediul din vara asta. Mi-aş fi dorit o escapadă la mare, apoi câteva zile în Paris, cu Cintiuţa mea. A cam picat totul, dar cred că am luat decizia înţeleaptă când am decis să mă implic într-un nou proiect cu jobul. Aşa că peste o lună o să plec în training în afară pentru o perioadă şi sper să fie ok.

Nu am să insist pe tema asta pentru că deşi am toată susţinerea din partea celor dragi, am un mare gol în stomac la gândul asta. Deja mi-e dor..
În curând va veni pe lume Maia, cea de-a doua nepoţică a mea, surioara Sarei. De abia aştept să îmi strâng în braţele bebele ştrumf şi apoi să plimb fetiţele în parc. :)

Aşadar, eu întâmpin vara cu braţele deschise şi cu o nouă melodie de suflet. Vă pup!

Sara knows best

Că tot a fost ziua copilului m-am gândit să postez câteva poze cu păpușa mea. Dacă înainte doar se uita fascinată atunci când cineva se machia și aranja, acum are glas și tărie și își cere drepturile. :)
La mulți ani, copil frumos!

July 99

Ultima dată când am fost pe meleagurile părintești m-am oprit și am analizat pereții zgâriați de vremuri și de mânuțe neîndemânatice. Zidurile blocului s-au mai schimbat, pereții s-au mai gletuit, dar nici timpul și nici meșterii nu au reușit să șteargă întru totul amintirea unei perioade minunate din copilăria mea. Am văzut scrijelit lânga ușa de la intrarea casei mele: July 99.

În iulie 99 aveam fix 11 ani și eram deja perfect conștientă de fobia pentru clovni. Tot în perioada aia s-a nimerit să vad împreună cu câțiva prieteni de la bloc filmul: " Orașul bântuit " - filmul cu clovnul Pennywise, care devora copiii și care putea să ia orice înfățișare. Treaba asta nu doar că mi-a provocat multe nopți de insomnie dar m-a și tulburat maxim. Așadar m-am gândit că ar fi timpul, ca , împreună cu prietenii mei sa creez un grup de combatere al clovnilor mâncători de copii.

Chestia asta nu băgase frica doar în mine, iar dacă s-o fi nimerit unul mai răsărit cu siguranță am fost convingătoare și am reușit să îi insuflu teama-n vene. Așa că am convocat echipa de șoc la o reuniune creepy în subsol. Acolo, în amestec de țevi înfundate, șobolani mergători și pâlpâiri de lumânări, am dat naștere grupului: July 99. Scopul era firește de a fi unul pentru celălalt până la capăt, să ne ajutăm reciproc în cazul unui atac al clovnilor și desigur, încercarea de a găsi metode de combatere în cazul oricărui risc.

Ne-am facut jurăminte și promisiuni și încercam să ne însemnam pe unde puteam. Teama ne intrase în oase încat nu îndrăzneam nici să urcam pâna în casă de unul singur. O experiență interesantă, zic, care a fost uitată mai tarziu, cînd începuseră deja să ne intereseze alte aspecte vieții: bilețele de dragoste, laser în ferestre, pupic cu gust de castraveți, etc.

Așadar: Gusti, Liviu, Andreea, Paula... do you remember July 99? :)

Tattoo..

Once upon time, am dezbătut îndârjit ici pe blog, păreri pro și contra tatuaj. Eu voiam, dar nu prea. În cele din urmă m-am decis și mi-am pus fundă.
Probabil sunt cel mai ciudat om din univers pentru că pe mine nu m-a durut o secundă ( și nu exagerez ) din cauza că..era mult mai puternică senzația de gâdilat.
Multumesc Andra, Lully și www.piotattoo.com

Aparențe

Chiar dacă la munte ninge de rupe, la capitală încă ne amăgim cu miros de primăvară și speranțe de raze de soare cât mai călduroase. Iar pentru un sezon nou se cer desigur și ținute noi. Așadar, astăzi am decis să mă răsfăț un pic, să mă plimb de nebună pe " bulivar " și să-mi clătesc ochii prin vitrine.

M-am oprit un pic pe la salon, după mi-am văzut de drum. Nu am nicio problemă în a merge singură la cumpărături, ba chiar mă relaxează pentru că am timp să îmi fac damblaua fix cât am chef. Desigur, niciodată nu strică un umăr alături căruia să îi ceri păreri critice. Maybe next time :)

Într-un magazin de încălțăminte , o domnișoară se plimba de colo colo pufăind nemulțumită la fiecare pas. La braț, avea un tânăr june pregătit să iși golească portofelul pentru mica lui pampufă. Nu le-aș fi dat prea multă atenție, dacă nu m-ar fi călcat pe coadă. Probabil sătul de fițele ei, el o atenționează: " Uite la domnișoara cât de bine se descurcă și singură! Tu de ce nu faci așa? ". Sincer aș fi preferat să nu fiu servită drept exemplu, până la urmă nu făceam nimic mai mult decât să probez liniștită niște pantofi.
Atunci, demoazela a luat foc: Adică ce crezi? Că nu pot să îmi aleg singură pantofii? El: " Ba poți să iți alegi, dar te-ai descurca să ți-i plătești singură? " . Ea: " Lasă-mă dragă, că asta sigur are sponsorul acasă ".

Nu știu ce m-a enervat mai mult, faptul că vorbeau nestingherit de față cu mine, modul în care au vorbit, sau că în ochii lor am lăsat impresia unei întreținute. Și nu e prima dată cand mi se întâmplă o chestie de genul. Chiar de persoanele de tipul ăsta am oroare și e dureros dacă par una de-a lor. De ce e greu de crezut că o femeie poate pur și simplu să se descurce singură, fără a fi nevoie ca un fraier să împrăștie valută în spatele ei? E normal să primești mici atenții, dar e mult mai sănătos să nu depinzi de nimeni!

Până una alta, am pantofi noi , treabă de făcut și o ciocolată de terminat. Restul e istorie. Să aveți o săptămână frumoasă!

.

Dual

Mă întreb uneori cum unele persoane reușesc să fie duale. Să dezvolte două personalități, două fețe, două vieți paralele ... Dacă ne luăm după stele și alte minunății, se pare că cel mai ușor se pot transpune în două părți distincte cele născute în zodii cu pereche: gemeni sau pești. Dar nu cred că trebuie pus totul pe seama datei de naștere.

Mica introspecție s-a datorat faptului că de ceva timp începusem să scriu într-un al doilea blog. L-am pregătit cu grijă, am ales un template frumos și aveam deja câteva postări. Inițial credeam că blogul meu secret ( la fel de bine aș fi putut scrie într-un jurnal ) mă va face să mă simt mai bine, să scriu mai detașat dar nu doar că nu mi-a adus nicio satisfacție de genul asta , ba dimpotrivă, am avut sentimentul ăla că înșel, că mă înșel pe mine și toți anii în care am împărtășit cu lumea ce mi-a zburat prin minte. O să rămân aici, păstrând cu drag tot ce am strâns. Și promit că nu o să mă mai gândesc vreodată să abandonez pagina asta.

Mă dezvolt dual. Ușor prinsă între trecut și prezent. Dar rezolvările vin de la sine, pe parcurs. Până acum știu că de fapt nu aveam nevoie de ceva nou ca să mă regăsesc. Cineva nou ar putea fi răspunsul.

D-ale noastre

Happy happity hap !!! Doar a venit primăvara! Cum nu puteam rata o zi atât de frumoasă am ieșit cu Lully în parc. Mi-am învins fobiile clovnofone și ne-am făcut veacul în Parcul Circului. Îmi era atât de dor să văd copiii pe role sau jucându-se badmington, câinii alergând de nebuni , cuplurile pupăcioase și bătrânii la șah.

Inițial am vrut să ieșim cu rolele, dar curățenia generală din timpul zilei ne amorțise simțurile și trupușoarele nu tocmai de gazelă așa că am preferat o plimbare prelungită. Am și agățat desigur: mie mi-a cerut numărul de telefon un puști de 13 ani iar Lully s-a drăgălit cu un bebe adorabil.

Ajunse acasă , ne-am decis să încercăm renumita masca naturistă pentru față: mălai cu albuș de ou. ( de efect, aplicată de 2-3 ori pe săptămână ). Pentru Lully a fost prima oară, am râs de am întrecut în decibeli pe vecina mea cu talent în a vocaliza. A fost un adevărat chin să stăm cu mâzgăleala aia 20 de min pe față, pentru că ne bușea constant râsul și deja ne simțeam chipurile paralizate. Și tocmai când credeam că o să ieșim victorioase din experiența asta, la radio a început să cânte " Eric Clapton - Wonderful tonight ". Simțindu-ne cu musca pe căciulă am stricat prin râs bunătate de mască și am fugit repede la baie să ne scuturam mălaiul :))

Se anunță vremuri plăcute, chicoteli la greu și clipe incendiare. Căldurică, bine ai venit!
Să aveți o primăvară minunată!!!



Șezând




Lulu și bebe

Issue

Se numeste ca am o problema daca ascult numai asta de 48 de ore?

Pisicuțe mărțișor

Pentru că se apropie 1 martie și pentru că apreciez arta handmade, vă prezint o idee de mărțișor drăguț și cochet, pentru pisicuțele din noi.
Cine vrea una bucată exemplar de pisoi ( fie el pe alb sau maro ) își poate comanda la adresa: philip.georgescu@yahoo.com
Preț: 3 lei

Miau :)

Culoare

Cu o floare nu se face primăvară. Sunt -4 grade afară.
Dar ce frumos colorează încăperea!

Mulțumesc! :)

Love, love...

Reciteam postările din anii trecuți referitoare la Valentines Day și am realizat că deși am fost mereu sceptică în privința asta, nu mi-a displăcut niciodată cu adevărat. Mi-a plăcut să iau cadouri, să mă bucur de micile atenții și să văd cum se împrăștie dragoste în jur.

Astăzi nu am făcut nimic deosebit. Ar fi trebuit de fapt fie să mă văd cu Dannique ( căreia îi promisesem de o mie de ani o ieșeală ), fie să mă duc la concert VH1 cu Lully. Dar fiindcă pentru a mia oară mi s-a dovedit că nu e bine să îți faci planuri dinainte, o durere de gât m-a imobilizat la pat. Deci am " ars-o " bătrânește. Cu căni fierbinți de Theraflu și seriale mai mult sau mai puțin siropoase. Și un mic secret: I am actually enjoyin` it.

Referitor la miștourile făcute cu niște prieteni despre combinarea acestei zile cu the " Thanksgiving " day, vreau mai jos să fiu recunoscătoare fetelor de care m-am îndrăgostit iremediabil.
- văcuțelor ( y compris - Cintia, Greta, Did, Den, Brebe ): pentru că pot fi atât de aproape, indiferent de hotare, orașe, timp trecut peste noi;
- Cutie&Dannique&Den: pentru că simt că le aparțin, chiar dacă nu ne vedem cu secolele;
- Lully: pentru că ne vărsăm amarul și bucuriile împreună și ne dăm putere reciproc;
- Elena: pentru că e și va rămâne ceva special pentru mine;
- Adri&Andreea: pentru că pur și simplu sunt niște vrăjitoare date naibii;
- Paula: pentru că merită îmbrățișări cosmice pentru sufletul mare pe care îl are;

Bineînțeles că și restul contează, dar azi îmi laud fetele. Cele cu care pot fi eu, cu care pot vorbi despre orice ( de la încălzirea globală, misterele masculine , pantofii in trend până la constipația la canguri -fapt probat -), cele care nu te judecă chiar dacă nu îți dau dreptate, dar mai ales cele care îți tuflesc una după ceafă atunci când ai cea mai mare nevoie.
Așadar dragelor, primiți acest umil clișeu de single girl, ca omagiu al sentimentelor pure pe care le nutresc! :)

Sunday spleen

Învaț-o să vadă ce se întâmplă-n ea.. :)

Bye, bye, winter!

Odată cu gradele celsius, crește și pofta de viață. Îmi era dor să nu mai pot dormi din cauza razelor de soare care-mi dau buzna în cearșafuri. Și pentru că oricum stătusem toată săptămâna în casă din cauza unui virusache neprietenos, am profitat de frumoasa zi de duminică și am ieșit în Tei, ca să îmi iau la revedere de la iarnă așa cum se cuvine.
Așadar, la revedere Iarnă dragă! Fă-ne să ne fie dor de tine!

Who`s your daddy?

Image source: http://www.scotimages.com/Portraits/Baby/index.html

În zilele noastre, știința atinge culmi uimitoare. Cam așa ar suna un început de eșeu clișeistic de care probabil cu toții ne-am săturat. Nu mai bat apa-n piuă și spun derect că în domeniul medicinei s-a descoperit ceva foarte practic și drăguț, demn de menționat: noul test de paternitate.
Nu știu încă dacă au apărut și la noi, dar în Marea Britanie deja sunt în vânzare în farmacii. Cu un simplu kit, poți verifica rapid dacă ești fericitul ( sau împovăratul ) tătic al unui bebeluș superb.
Gata cu grijile, nopțile nedormite, cârca de bani aruncată aiurea și timpul pierdut pentru cei nesiguri pe sinceritatea madamelor. Sau reversul pentru cei care nu vor să își asume responsabilitățile. Happy fucking, guys! :)

Mai multe detalii aici.

Larmes

L: " Plângi! "
D: " Nu pot! Ți-am zis, chiar nu pot! "
L: " Dacă plângi, te descarci și o să te simți mai bine "
D: " Știu, așa făceam și eu demult. Acum nici să mă forțez nu pot "
L: " Ia uite piesa asta.. n-are cum să nu te înmoaie (Mandalay - Beautiful)
D: " E frumoasă, așa e... "
L: " Ok, asta nu te-a dat pe spate. Ia ascultă aici !!! (Hess is more - Yes, boss)
D: " :) "
Și totuși, nicio lacrimă.

Consider în continuare că plânsul e o parte importantă din viața unei femei. Fie că sunt lacrimi de fericire sau de durere, fizic îți prinde de minune o descărcare de felul asta. Vorbesc din punctul meu de vedere. Nu puține au fost nopțile când am înfundat botul în perna pe care am umplut-o de lacrimi ( mai mult sau mai puțin motivate ) și a doua zi m-am trezit fresh, renăscută.
Ce vreau să spun e că e sănătos să îți exprimi fățis emoțiile. Altfel se pot întoarce împotriva ta. Să râzi cu gura până la urechi, să verși lacrimi, să fii tu. Evident, trebuie mare grijă să nu se cadă pe extrema cealaltă, să plângi pentru cel mai mic flecușteț și să pierzi controlul cu realitatea. Dar suntem fetițe și avem voie să fim cry babiezzz.
De ceva timp eu nu mai pot să plâng. Și prin ceva timp înțeleg câteva luni bune. Nu îmi reprim voluntar stările , pur și simplu nu pot, e ceva înăuntrul meu care se oprește ca un nod în gât tocmai când ar trebui să las să curgă picăturile sărate. Să fie adevărata faza aia cu : " I have an ice box where my heart used to be? "
Lully și-a propus să mă facă să plâng cu orice preț. Sper să reușească. :) Mulțumesc, darlinga mea! :* Ce mă fac însă dacă începe ea prima?