Thursday, March 29, 2007

Joyful moment..

Ziua de azi nu prevestea nimic interesant, in afara de 3 lucrari. La penultima ora, in ora de engleza, adica de relax total, cineva ciocane la usa. Apare un profesor de romana din liceu cu un domn mai in varsta, pe care nu ni-l prezinta decat ca pe un fost profesor pensionat, caruia ii era dor sa mai vada o clasa de elevi, cu precadere una umanista. (ca deh, e fete multe si frumoase).
Batranelul, pentru ca avea o alura de batranel simpatic, ne-a sorbit pe toti cu privirea, incantat. Apoi privirea i-a cazut pe mine. Si s-a uitat mult timp in ochii mei. M-am uitat si eu, dupa care m-am rusinat. A fost un gest prostesc, ca de scolarita amorezata si timida, dar pe moment chiar nu am putut sa privesc prea mult in ochi. S-a apropiat de banca si mi-a luat mainile intr-ale lui. M-am mirat, nu ma asteptam nici pe departe la gestul asta de afectiune. Pana si profa` a fost surprinsa, ca sa nu mai zic de restul clasei.
Am ridicat din nou privirea si el a continuat sa se uite in ochii mei. Facand abstractie de restul clasei, mi-a spus ca am ceva in mine. Nu am inteles ce a vrut sa zica, apoi mi-a spus ca am un amestec de feminitate si de copil, care i-a placut de la inceput. Greta, de langa mine, a inceput sa rada, eu nu stiam cum sa reactionez, desi era foarte ciudat si in alte circumstante cu siguranta as fi chicotit. Nu am zis nimic, m-am rezumat la un zambet.
"Si tu...si tu, baiatule, nu ai de ce sa iti faci griji. Si tu esti tot copil. Sunteti 2 copii. Si e bine asa, ar fi foarte trist sa nu fie asa." a spus, mutandu-si privirea la unul din baietii din clasa, care intamplator sau nu, e si prietenul meu. Prilej de chicoteala pentru cei din jurul nostru, "mama, ce i-a nimerit". In timpul asta ma tinea in continuare de maini, strans. M-a intrebat ce varsta am, si mi-a spus ca la varsta mea era indragostit nebuneste de o fata, Liza, dupa care a facut o mica comemorara a relatiei lor...ce au fost, si ce au ajuns. Recunosc, m-a cam lovit in coarda sensibila aici, iubesc genul asta de povesti. Apoi m-a intrebat cum ma cheama...m-a pus sa repet. Am constatat ca avem acelasi nume de familie. "Numele tau in engleza inseamna inger", apoi a completat: "you are an angel."
Pentru ca devenise aproape familiar, am ras: "no, not really". Am mai vorbit putin amandoi, dupa care a inceput sa se adreseze intregii clase. Pana la urma, si-a dezvaluit identitatea. Era poetul, scriitorul si criticul literar Aurel Anghel (daca nu ati auzit pana acum, google it). S-a lasat tacere in clasa, ne-a recitat cateva poezii. La ultima poezie, dedicata mamei sale, mi-au dat lacrimile...nu doar mie, mai multor fete. A fost pur si simplu superba. Si parca nu mai vroiam sa plece, vroiam sa-l tinem cu noi.
Cand a iesit din clasa, plangea. Era emotionat, nu se astepta sa il indragim atat de mult. Mi-a luat din nou mana in a lui si ne-a spus ca nu va uita niciodata momentele astea, cand niste tineri l-au ascultat cu adevarat si au simtit ce exprima poezia lui.
Dupa ce a plecat, liniste totala in clasa. Profa` de engleza era de asemenea emotionata, in stanga si in dreapta se auzeau suspine si smotocit de servetele. Nu stiu daca toata lumea ar intelege ce am simtit, nici nu trebuie de fapt..dar a fost ceva deosebit. Atat de imprevizibil si de frumos...
Nici eu n-o sa uit momentul asta. Prea curand...

Si pentru aia mai suspiciosi din clasa: nu bah, chiar nu se dadea la mine!!! >:P

1 comment:

koma said...

si pe mine m`au bucurat si impresionat deopotriva randurile tale, cu toate ca sunt convins ca poarta amprenta ta personala chiar daca sunt de 2-3 ori mai tanar decat respectivul domn.

si asta pentru ca sunt multe clase in multe licee in care aceasta intamplare frumoasa s-ar fi rezumat la cateva glume prostesti facute de niste nenorociti care nu stiu inca ce cauta in lumea asta.

ps: cat despre fericita coincidenta, te asigur ca dintre toti din clasa era unul usor de identificat care privea altfel toata scena. :)